DIN PENITENCIAR: Scrisoare deschisă către români, Președintele României, Premier, Ministru al Justiției

Noi, deținuții din penitenciarele românești, vă scriem această scrisoare din motive diferite de cele pe care vi le-ați putea imagina. Nu dorim și nici nu încercăm să vă spunem povești cu și despre deținuți, ci doar dorim să transmitem un mesaj către poporul din care facem parte.

Observăm la jurnalele de știri cum unii cetățeni care au ceva de spus găsesc soluții pentru a putea exprima ieșind în stradă, folosind internetul, alții televizorul, dar noi, neavând alte mijloace de exprimare, ne-am gândit să vă trimitem o scrisoare. Dați-ne voie, vă rugăm, să vă scriem aceste rânduri din partea celor 30.000 de deținuți. Nădăjduim că le veți primi ca din partea bunicilor, taților, fraților, copiilor dumneavoastră.

Este absolut adevărat că cei mai mulți dintre noi suntem vinovați, de aceea am fost trimiși după gratii. Este adevărat că nu puțini sunt cei ce recidivează. Este adevărat că unii dintre noi sunt atât de răi încât locul lor nu este pentru moment în societate. Dar la fel de adevărat este că suntem oameni ca și voi. Avem părinți, copii, soții, frați, surori întocmai ca și voi. Pentru un moment măcar, cât durează a citi aceste rânduri, gândiți-vă la noi ca la niște oameni… ca și voi.

Plătim prețul greșelilor noastre; pentru aceasta suntem privați de libertate și de multe alte drepturi, dar dacă ne privați și de dragostea dumneavoastră cu greu vom putea reveni în societate oameni mai buni. De aceea, nu dorim să cerem nimic guvernanților, nici președintelui, nici românilor; nimic în afară de un singur lucru… iubirea dumneavoastră! Șocant pentru cei mai mulți români, șocant pentru România lui 2016, șocant pentru o lume în care nu se mai iubesc cei dintr-o casă, din același neam unde ura și divorțul sunt ridicate la rang de cinste… Cum? Deținuții să ceară dragoste, prețuirea, atenția semenilor lor? ”Mult tupeu” vor putea spune unii. Alții vor putea spune că au înnebunit deținuții. Alții vor râde și vor face poante pe seama acestei scrisori. Cu riscul de a fi ridicularizați, vă scriem dintr-o inimă sinceră și ne întrebăm firesc dacă sufletele celor peste 30.000 de deținuți din sistemul românesc mai contează?

Îndrăznim să ne adresăm dumneavoastră românilor, noi cei din spatele gratiilor, nu în numele nostru, pentru că numele unor deținuți, fie ei și 30.000 la număr, s-ar putea să nu cântărească atât de greu încât să fim ascultați. De aceea ne adresăm în „Numele care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2:9), în Numele Celui care ne-a iertat pe toți, fie liberi, fie după gratii, în Numele drag și scump al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Nu vă mirați dragi români că am folosit acest scump Nume, pentru că în momentele cu adevărat grele, dificile ale vieții, fie liberi, fie după gratii,  nu puțini sunt cei ce rostesc Numele lui Dumnezeu, iar nouă nu ne este rușine cu acest Nume și vă împărtășesc din experiență că Dumnezeu este real și viu. Se observă chiar în celulele înghesuite și pline de gândaci, ori de câte ori este chemat dintr-o inimă sinceră chiar și de către cel mai rău sau disprețuit dintre noi.

Fără îndoială cu toții am greșit. Cei mai mulți dintre noi i-am supărat și le-am pricinuit mult necaz semenilor noștri și cu adevărat merităm să fim marginalizați, dar însuflețiți de exemplul Domnului Hristos care a iertat orice păcătos prin dragostea Sa, nădăjduim și noi ca tot prin dragoste să ne iertați și să nu ne întoarceți spatele. Suntem multe suflete și credem că majoritatea dintre noi își doresc cu adevărat schimbarea în viețile lor.

Ni s-a umplut inima de bucurie când am citit în Evanghelia după Matei capitolul 25 faptul că Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos se regăsește și se identifică cu fiecare om aflat în necazuri, implicit cu cei din pușcării. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori a-ți făcut unul din aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai mei Mie mi le-ați făcut” (Matei 25:40).

Societatea poate să îi îndepărteze pentru un timp pe cei care greșesc aruncându-i după gratii, doar cu dorința de a-i vedea închiși. Firesc ar fi ca societatea să își dorească a ne ajuta să revenim printre oameni cu adevărat schimbați în bine. Odată ajunși în sânul familiei să fim cu adevărat un sprijin atât pentru cei din casele noastre cât și pentru societate. Cum vom reuși acest lucru fără ajutorul dumneavoastră?

Credem în reabilitarea omului care greșește, de către Dumnezeu, prin iubire, însă Dumnezeu folosește oamenii în minunata Sa lucrare. Cum va surveni această schimbare, reeducare, dacă societatea românească preferă să privească disprețuitor către deținuți? Oare aceasta este soluția?

Fiind tratați cu dispreț, ură, indiferență, săptămâni, luni, ani la rând, recuperarea noastră va fi practic imposibilă. Timpul ne arată că nu aceasta este soluția care să dea roade. Deținuții din România, mai mult decât condiții firești pentru a trăi au nevoie de semenii lor în procesul de reabilitare.

Statisticile spun că 7 din 10 persoane ce au fost în mediul penitenciar, se întorc după gratii, în România. Privim cu interes spre alte țări europene unde recidiva este foarte mică și credem că România poate să facă același lucru. Ne dorim aceasta.

Vrem nu vrem, este o realitate faptul că deținuții se vor întoarce în societate mai devreme sau mai târziu, mai buni sau mai răi, în mare măsură diferența o poate face atitudinea dumneavoastră. Ne considerăm binecuvântați pentru faptul că în Penitenciarul unde suntem, cadrele, se străduiesc să înlocuiască lipsurile cu bunăvoință și atenție, însă o mână de oameni nu pot face miracole. Este nevoie de toți românii în acest proces de vindecare a celor de după gratii. Vă scriem de aici din interior unde lucrurile se văd așa cum sunt. Credem din inimă că pușcăriile nu sunt ultimul loc de unde ar trebui să înceapă să se schimbe ceva, ci că reabilitarea deținuților ar trebui să aibă un loc prioritar pe lista celor ce doresc, și în puterea cărora stă schimbarea României.

Oameni buni, prin bunătatea lui Dumnezeu credem din tot sufletul că schimbarea unei persoane se poate face doar cu dragoste, iar dragostea este Dumnezeu. În încheiere îndrăznim să ne adresăm cu respectul cuvenit domnului președinte al României – Klaus Iohannis; premierului României, domnului Dacian Cioloș, și doamnei-ministru al justiției din România – Raluca Prună.

Domnilor nu vă fie frică să eliberați oamenii din iad, dintr-un iad în care un om moare la fiecare trei zile și unul se sinucide la fiecare 17 zile. Istoria nu vă va consemna ca și conducătorii care au eliberat o parte dintre deținuții României, ci ca liderii care au rezolvat o problemă putredă de sistem, veche nu de 26 de ani ci de peste 70 de ani.

Dacă prin această scrisoare v-am pricinuit vreo supărare, vă rugăm să ne iertați. Nu acesta a fost scopul nostru. Noi dorim doar să vă spunem că suntem aici, existăm. Cei mai mulți ne dorim schimbarea în bine a caracterului nostru și avem nevoie de sprijinul dumneavoastră.

Dumnezeu să ne ajute pe noi deținuții să conștientizăm gravitatea faptelor pentru care suntem închiși, să ne căim și să ne pocăim de toate răutățile, iar împreună cu dumneavoastră să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu peste țara noastră, România.

 

            Cu respect, ai voștri semeni,

GAGIU RICIARD

• – Asistent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca;
• – Fost profesor de pian al Colegiului „Ciprian Porumbescu”, Suceava;
• – Căsătorit, tată a 2 copii;
• – În prezent, deținut în Penitenciarul Botoșani pentru complicitate la contrabandă.

 IGNAT GHEORGHE

• – Absolvent al Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, Educație fizică și Sport;
• – Sportiv de performanță;
• – Căsătorit, tată a 3 copii;
• – În prezent deținut în Penitenciarul Botoșani pentru fraudă informatică.