{:ro}„PURTĂTORI AI CRUCII”{:}{:en}”CROSS CARRIERS”{:}{:es}”Portadores de la Cruz”{:}

Doresc să salut cititorii blogului „The Good Fight” sau, tradus în limba română „Lupta cea bună”. Dacă mă întrebați de ce am numit astfel acest blog, nu vă pot răspunde exact. M-am gândit mult la lucrurile pentru care am luptat până acum, la motivația care a stat în spatele luptelor pe care le-am purtat până la un moment dat în viața mea, fie în ring, în cursă sau pe stradă.

La acest „moment dat” al vieții mele Dumnezeu mi-a arătat că există motive mai bune, mai sănătoase și care contează cu adevărat, pentru care merită să luptăm în această viață.

Plecând de la ideea că viața întreagă este o luptă, primind îndemnul apostolului Pavel „Luptă-te lupta cea bună a credinței” (1Timotei 1:12), m-am gândit că lupta mea care odinioară se petrecea în cușcă, ring, saltele de luptă, sau, de ce nu în baruri, discoteci sau pe străzi; o luptă în care foloseam pumnii și picioarele să se transforme într-o luptă în care să folosesc în primul rând, ceea ce lipsea cu desăvârșire în luptele de altădată, și anume dragostea.

Dragostea pe care a pus-o Dumnezeu în inima mea odată cu întoarcerea mea cu sinceritate către El să o pot transmite prin ceea ce voi scrie pe acest blog câtor mai mulți oameni cu putință. Mă gândesc mult la cei tineri care trebuie musai să învețe din experiențele de viață ale altora și să dorească o apropiere de Dumnezeu și de valorile Lui, fără să fie nevoiți să treacă prin diferite încercări, care de cele mai multe ori sunt foarte dureroase.

Vrem sau nu vrem toți oamenii sunt părtași unei lupte, fie lupta pentru putere, fie pentru avuție, fie pentru respect, fie pentru bunăstare, fie pentru laudă și glorie, sau pur și simplu pentru un acoperiș deasupra capului și o bucată de pâine pentru ziua de mâine; toți purtăm o luptă. Ceea ce contează este însă felul în care purtăm lupta noastră. O facem cu dragoste, cu altruism? O facem pentru a ajuta, a sprijini, a zidi, sau pentru a răni, distruge, sau fărâmița inimi?

Nu am prea multe așteptări în ce privește „feedback-ul” celor scrise aici, ținând cont de trecutul meu și mai ales locul unde mă aflu și de unde scriu – un penitenciar; probabil că cei mai mulți vor avea destule prejudecăți, însă ce contează cu adevărat în opinia mea este dorința sinceră ca prin ceea ce scriu sau fac să slujesc lui Dumnezeu și semenilor mei. Însuflețit de această dorință de a sluji, m-am hotărât să vă trimit o nouă scrisoare de aici din spatele gratiilor, una care să se numească „Purtători ai crucii.” De ce acest nume? Urmăream într-o după-amiază un documentar la un post TV despre amploarea pe care renumita grupare teroristă ISIS a luat-o în rândul tinerilor europeni.

Realizatorul se întreba ce anume îi face pe unii oameni născuți și crescuți în țări creștine să renunțe la tot și să se alipească unor grupări de oameni cu serioase probleme de ordin psihiatric, să îmbrățișeze noile valori criminale promovate de musulmani radicali în ciuda valorilor creștine cu care au crescut. În acel documentar am văzut ceva care m-a tulburat, dar m-a și uimit deopotrivă; unul din membrii acestei grupări era pregătit să execute cu un cuțit un bărbat care stătea în genunchi în fața lui. Urma să îi ia viața acelui om pentru faptul că era creștin; pentru credința lui într-un Dumnezeu al păcii și dragostei cel plecat pe genunchi urma să fie decapitat. Am toată încrederea că cel care a murit pentru credința lui în Iisus Hristos a fost primit în Împărăție de Însăși Mântuitorul nostru drag, însă m-a marcat cruzimea cu care acești oameni pierd vieți nevinovate.

Un alt lucru care m-a marcat a fost mersul acelui jihadist, îndreptând cuțitul spre camera de filmat a zis: „Avem un mesaj pentru toți purtătorii de cruce – vom veni după voi”. Am înțeles că dorința lui a fost să transmită acel mesaj țărilor europene în care, cel puțin pe hârtie, populația majoritară este de religie creștină. Este clar nu doar din vorbele lui ci și din atentatele care au loc pe bătrânul nostru continent din ce în ce mai des că acești oameni plini de ură sunt hotărâți să ducă un război cu cei considerați ca fiind „purtători ai crucii”.

Într-o zi eram pe terenul de sport al penitenciarului unde îmi ispășesc pedeapsa; pe acest teren sunt aparate de sport – haltere, gantere, plus o zonă pentru fotbal și alergare. Fiind o zi toridă de iulie, majoritatea deținuților ridicau greutăți dezbrăcați la bustul gol; nu am putut să nu observ tatuajul unuia dintre colegii mei. Mi-a atras atenția pentru că era de dimensiuni foarte mari, acoperea aproape tot spatele acelui om. Avea tatuat o cruce. Ce-i drept, puteai spune că este o operă de artă nu un simplu tatuaj, Nefiind un iubitor de desene pe piele nu m-a interesat pictura în sine cât doream să aflu ce semnificație avea pentru cel care o purta. Văzând acel desen oricine ar putea spune că acel coleg al meu deținut este un „purtător de cruce”. M-a dus imediat gândul la mesajul acelui terorist. El avea o problemă clară și spunea că dorește să se războiască cu „purtătorii de cruce”. Oare la oameni ca și colegul meu deținut făcea referire acel jihadist? Ce înseamnă de fapt să fii „purtător al crucii”? Înseamnă să porți cruci groase de aur la gât sau cruciulițe de lemn la oglinda retrovizoare a mașinii, să îți tatuezi semnul crucii pe spate, pe piept sau oriunde altundeva? Te poți numi „purtător al crucii” dacă ești doar un simplu cetățean al unei țări care poartă pe drapelul național semnul crucii precum țările scandinave sau Anglia și altele?

Acum sunt în penitenciar, am la dispoziție Biblia care este Cuvântul lui Dumnezeu, am și timpul necesar pentru a cerceta ce stă scris în această minunată Carte, așadar doresc să aflu și să împărtășesc cu dumneavoastră ceea ce spune Dumnezeu că înseamnă să fii „purtător al crucii”. Ceea ce mi-a spus colegul meu deținut că reprezintă crucea de pe spatele lui și ceea ce a dorit să spună acel om plin de viziune, acel terorist când a exclamat: „vom veni după toți purtătorii de cruce și vor avea aceeași soartă ca și cel decapitat”.

Voi începe cu acest coleg al meu deținut. Este un om masiv care a ajuns în pușcărie a nu știu câta oară, un om obișnuit cu detenția, o persoană calmă, liniștită, genul de deținut care știe să își facă pedeapsa, care nu deranjează, dar pe care nu dorești să îl deranjezi. Nu aveam probabil să intru în discuție cu el vreodată dacă nu am fi avut ca „hobby” comun sportul. Auzind că am practicat sport de performanță, dar și urmărindu-mă la câteva antrenamente de forță, a fost curios să afle anumite aspecte legate de antrenamentul meu. Întrebările legate de sport, în special de cel de contact, vin foarte des din partea deținuților, dar și a gardienilor, majoritatea știind că am luptat în cușcă (Arte Marțiale Mixte). Acest deținut m-a abordat cu o întrebare legată de antrenamentul de forță. I-am răspuns cu mare drag și astfel am ajuns chiar să ne antrenăm de multe ori împreună. I-am aflat povestea vieții și am fost impresionat de greutățile prin care a trecut, ce fel de soartă a avut și cum a luptat să supraviețuiască. A crescut într-o casă de copii unde de mic a fost abuzat în diferite feluri de către cei mai mari sau chiar de îngrijitorii de acolo. A fost lovit în cap de către un coleg mai mare atât de rău că i-a fost crăpat osul capului. La 18 ani a fost pur și simplu aruncat în stradă pentru că doar până la vârsta majoratului casele de copii îi pot ține pe aceștia. Ajuns pe străzi nu a avut o altă șansă de supraviețuire decât să își fure pâinea. Așa a început lungul său drum prin închisorile patriei. Un om care nu are o casă, dar la care am găsit o căldură sufletească rar întâlnită la ceilalți deținuți.

Mă gândesc la faptul că arătându-i acestui om prietenia mea și disponibilitatea de a-l asculta și a-l înțelege l-a făcut să își deschidă inima. Din păcate el nu este singurul care a avut parte de o soartă atât de aprigă. Numărul deținuților care provin din casele de copii este foarte mare. Sunt acei deținuți care după ce le asculți poveștile de viață realizezi că acești oameni nu au primit nici măcar o singură șansă la o viață normală în toată existența lor. Legat de acești colegi ai mei doresc să vă scriu o viitoare scrisoare cu mărturiile unora dintre ei, pentru a ne putea da seama câtuși de puțin, noi cei care am fost binecuvântați să avem o familie, ce înseamnă să te naști, să crești și să trăiești fără ca nimănui să îi pese.

Revenind la subiectul scrisorii mele trebuie să vă scriu că, răspunsul colegului meu deținut la întrebarea „Ce semnificație are tatuajul în formă de cruce de pe spatele tău?” a fost unul care nu m-a mirat prea mult. Cu oareșice nedumerire în voce mi-a răspuns: „L-am făcut să îmi poarte noroc”. Poate că, dacă ești un om care ai fost binecuvântat să cunoști Cuvântul lui Dumnezeu, aceste cuvinte ți se vor părea cel puțin ciudate pentru că un om care are o întâlnire personală cu Hristos, care cercetează Biblia, știe ce semnificație grozavă are momentul „crucificării Domnului Iisus”.

Însă colegul meu, ca majoritatea oamenilor, ca și mine până nu demult, vede în cruce nimic mai mult decât un talisman norocos, pe care îl porți la gât, la mână sau în casă, în mașină, în speranța că te va feri de rele, necazuri, probleme. În realitate oamenii nu cunosc cu adevărat ce s-a întâmplat pe crucea de pe Dealul Căpățânii și nici nu vor cunoaște până nu vor pune mâna pe Biblie, vor cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a înțelege și vor cerceta Cuvântul Vieții.

Știu că nu este „cool” să citești Biblia, de fapt a devenit un subiect de batjocură dacă ești văzut purtând o Biblie cu tine. Oamenii batjocoresc lucruri pe care nu le cunosc, preferând să creadă basme lumești, preferând să creadă tot felul de povestioare cu iz mistic din bătrâni în loc să cerceteze frumoasa scrisoare de dragoste pe care Dumnezeu în bunătatea Lui ne-a trimis-o și anume Biblia.

Preferăm să credem că o cruce pe un perete poate face minuni, dar uităm să ascultăm chemarea Celui care a suferit pe cruce. Uităm să ascultăm cuvântul celui care, dacă vreți, a făcut crucea celebră. Ce valoare ar fi avut un obiect de tortură așa cum era crucea acum 2000 de ani fără Cel care s-a jertfit acolo, fără jertfa în sine, fără sângele Său scump care a curs pe cruce pentru noi toți? Ce valoare are tatuajul colegului meu deținut dacă el, nu a înțeles că „a-ți purta crucea” înseamnă în primul rând să îți iubești aproapele și nu să îl furi, să îl tâlhărești. Ce valoare avea faptul că eu făceam de trei ori câte trei cruci când treceam pe lângă o biserică, dar în același timp gândeam răzbunări, răutăți și multe alte lucruri care nu aveau nimic a face cu a fi creștin, printre care și cele pentru care am fost judecat și condamnat la închisoare? Crucea de aur de la gât nu îmi lipsea, însă eram eu cu adevărat un purtător al crucii așa cum ne îndeamnă Scriptura? Sau doar purtător al unui obiect în formă de cruce, iar viața mea cu faptele mele erau departe de a fi similare cu ceea ce înseamnă creștin și implicit „purtător al crucii.”

Nu doresc să supăr sau să ofensez pe nimeni. Primul căruia mă adresez zilnic cu întrebările: „Ești tu creștin? Ești tu un purtător al crucii lui Hristos?” sunt chiar eu. Este o luptă zilnică deoarece crucea pe care ne cheamă Dumnezeu să o ducem nu este de agățat la gât, nici de tatuat pe piele, ci semnifică ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor și problemelor noastre. Dacă reușesc întotdeauna? Răspunsul este NU, dar nu este noapte aici în penitenciar în care, atunci când stau de vorbă cu Dumnezeu să nu-L întreb: „Tată, prin tot ce am vorbit astăzi, prin acțiunile mele, mi-am purtat crucea așa cum Tu mă înveți?” Desigur că atâta vreme cât suntem oameni, greșim, dar de fiecare dată când îmi fac retrospectiva zilei ce a trecut, mă rog: „Doamne, mâine vreau să fiu mai bun. Tată, mâine doresc să greșesc mai puțin și să împlinesc mai mult din ceea ce citesc în Cuvântul Tău.”

A purta crucea lui Hristos este un lucru voluntar, un lucru care ține foarte mult, într-o măsură covârșitoare de voința noastră. Iisus Hristos spune atât de clar: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” Marcu 8:34. Nu poți să-L urmezi pe Hristos fără să-ți iei crucea; creștinismul fără crucea lui Hristos nu este creștinism. Crucea Domnului Iisus nu a reprezentat obiectul în sine, ci chinul, batjocora, loviturile de bici, scuipatul, umilința, cununa de spini, cuiele înfipte în mâini și picioare, sulița înfiptă în coastă, și, nu în cele din urmă, trădarea din partea celor care timp îndelungat El le-a dat să mănânce, le-a vindecat rănile, le-a înviat morții, le-a făcut doar bine, iar lovitura cea mai dureroasă, trădarea din partea unuia dintre cei mai apropiați, unul din cei 12 ucenici.

Dacă cineva se întreabă de ce Fiul lui Dumnezeu a fost nevoit să treacă prin toate acestea, Biblia ne răspunde că s-a jertfit El pentru ca tu și eu să avem viață, nu doar aceasta fizică, ci Viața Veșnică. Vedeți dumneavoastră, Biblia ne spune că a fost nevoie de o jertfă a unui om fără păcat. Nu s-a găsit niciunul atunci, nu se găsește nici unul astăzi pentru că, fie sunteți de acord ori nu cu mine, toți suntem păcătoși înaintea lui Dumnezeu. Așadar, Tatăl a găsit ca soluție unică pentru ca omenirea să fie salvată, să trimită pe singurul Său Fiu să moară pe cruce și nu doar atât, ci să poarte crucea aceea despre care am scris mai sus, a suferințelor pentru ca cine crede în El, cine Îl urmează pe El, să poată trăi veșnic.

Nu este minunat??? De bunăvoie Fiul lui Dumnezeu a purtat o cruce a celor mai crunte suferințe pentru tine și pentru mine, iar îndemnul Lui pentru noi este: „Leapădă-te de tine, de eul tău egoist, ia-ți crucea și urmează-Mă.

– Cum Doamne, chiar dacă asta înseamnă să fiu batjocorit?

– Da.

– Chiar dacă asta înseamnă să iert pe cei ce mi-au greșit și cu care mă dușmănesc de ani de zile?

– Da.

– Cum Doamne, eu să merg la ei și să-mi cer iertare, chiar dacă eu cred că ei sunt vinovați?

– Da.

– Doamne Iisuse, această cruce e mult prea grea, e cu mult mai grea decât cea pe care o purtam la gât…

– Da, este mai grea, dar aceasta este crucea prin care vei câștiga mântuirea… crucea iertării și a dragostei, nu cea din aur purtată ostentativ la gât.

– Doamne, Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat crucea care trebuie purtată; ajută-mă te rog să o duc câte zile voi mai trăi așa cum Tu Îți dorești.”

Am redat aici în câteva cuvinte o parte din dialogul meu cu Dumnezeu atunci când am realizat că a fi creștin nu înseamnă a purta obiecte, ci a iubi în primul rând, nu înseamnă a avea o față pioasă la slujbă ci a ierta, nu înseamnă să te naști într-o țară cu populație creștină, ci înseamnă să iei în serios ceea ce Dumnezeu îți cere.

Desigur, nu uitați, ceea ce ați citit nu sunt decât opiniile personale ale unui deținut, ale unui păcătos, ce-i drept unul iertat de Iisus Hristos, de aceea vă îndemn să nu mă credeți pe cuvânt, ci să cercetați dumneavoastră personal Biblia și să vă convingeți singuri dacă ceea ce am scris e conform cu adevărul.

Doresc să vă salut cu multă dragoste din Penitenciarul Botoșani, doresc să vă spun că în aceste rânduri se află ceva mai mult decât creion pe hârtie, se află dragostea noastră, a celor închiși, dar care Îl iubesc pe Hristos; se află rugăciunea noastră, dar și a multora de afară care ne susțin necurmat în rugăciune și cărora vreau să le mulțumesc pe această cale.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!