Vă salut cu mult drag!
În câteva zile se va împlini un an de la tragedia grozavă care a avut loc în clubul din Bucureşti numit Colectiv. Zeci de destine frânte, zeci de vi
eţi curmate, zeci de familii distruse, zeci de cadavre întinse peste tot locul şi totuşi nici un vinovat; un an de zile de bâlbâieli, de presupuneri, de învinuiri, de arătări cu degetul în stânga şi în dreapta şi totuşi nici un vinovat.
În seara cu pricina, eram cazat într-o celulă pe secţia I a penitenciarului unde mă aflu pentru executarea pedepsei la care am fost condamnat. Îmi amintesc faptul că împreună cu ceilalţi colegi urmăream un film la televizor; în pauza pentru publicitate am schimbat canalul. Eu sunt un urmăritor al portalurilor care transmit ştirile. Aici nu avem altă posibilitate pentru a şti ce se întâmplă în ţară şi în lume decât prin canalele TV de ştiri. Internetul ne este interzis cu desăvârşire, iar presa scrisă ajunge greu.
Schimbând pe un canal de ştiri, am văzut imagini în direct din faţa clubului Colectiv – oameni întinşi peste tot, medici care încercau disperaţi să resusciteze pe cei scoşi din club, o adevărată nebunie. La acel moment pe ecran aveam într-un colţ scrisă numărul celor decedaţi până la acea oră. Îmi amintesc că era cifra 23, era doar începutul. Până la urmă, din păcate, numărul celor ucişi avea să crească cu mult mai mult.
Primul gând al meu şi al celorlalţi colegi ai mei a fost că avusese loc un atac terorist cu bombă, aceste atacuri fiind tot mai dese în Europa. Am crezut că şi ţara noastră fusese lovită de fanaticii religioşi ai islamului. Nu fusese așa, însă România fusese lovită în acea seară şi chiar dacă unii consideră totul doar o întâmplare nefericită, dacă cineva crede că acei tineri au avut doar ghinionul să se afle la momentul nepotrivit în locul nepotrivit, daţi-mi voie să vă spun că acei care cred astfel se înşeală.
În rândurile ce vor urma îmi voi exprima părerea personală despre ce s-a întâmplat în Colectiv, în acea noapte fatidică. Mai mult, cred că ştiu cine se face vinovat de acea tragedie şi nu voi ezita să vă scriu şi vouă toate lucrurile pe care le cunosc.
Atenţie, nu sunt anchetator, nici expert militar; ceea ce vă scriu nu sunt lucruri oficiale scrise de cei care s-au ocupat de anchetă, ci doar gânduri personale ale unui deţinut de drept comun, gândurile unui om care a urmărit cu atenţie tot ce s-a petrecut acolo, gândurile unui om care vrea prin ceea ce scrie să îndrepte atenţia spre adevăratul vinovat pentru acea tragedie, nu spre persoane care nu au avut a face în niciun fel cu acea nenorocire şi totuşi au fost arătaţi cu degetul.
Sunt tată a trei copilaşi, îi mulţumesc lui Dumnezeu zilnic pentru ei; îi consider, aşa cum am mai scris şi altădată, trei minunate daruri pe care Dumnezeu în bunătatea Lui ni le-a dăruit mie şi scumpei mele soţii. Doresc ca niciodată să nu trebuiască să fiu nevoit să trăiesc momentele trăite de părinţii care şi-au pierdut copiii în acea noapte cu adevărat neagră pentru noi toţi.
Firesc este ca părinţii să fie îngropaţi de copii. Este un lucru absolut normal ca cei vârstnici să plece primii din această lume sau cel puţin aşa ar fi de dorit, însă în ciuda a tot ceea ce încercăm să facem, câteodată lucrurile se întâmplă pe dos, exact invers, aşa cum s-a întâmplat la Colectiv. Peste 60 de tineri au plecat mult prea devreme de pe acest Pământ. Niciodată nu ar trebui ca un părinte să asiste la funeraliile propriului copil şi totuşi se întâmplă.
Pentru a reuşi să găsesc vinovatul am meditat mult la cele întâmplate acolo. Am căutat să aflu motivul pentru care acei tineri se aflau acolo în primul rând. Deşi posibilităţile de a te informa în penitenciar sunt limitate, am căutat să aflu totuşi câte ceva despre clubul cu pricina şi despre petrecerile care aveau loc acolo. Puse cap la cap toate cele aflate de mine conduc către un singur şi sigur vinovat – anume DIAVOLUL!
Poate unii dintre dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri, veţi zâmbi a neîncredere şi veţi zice: „sigur că da. Doar diavolul e vinovat când se întâmplă vreo nenorocire”. Vreau să vă argumentez ceea ce scriu. În seara cu pricina se sărbătorea cea mai cunoscută zi închinată de către oameni vrăjmaşului – ziua de Halloween. Această sărbătoare diavolească a ajuns în ţara noastră odată cu eliberarea de sub comunism.
Am fost mai timizi în primii ani după Revoluţie. După anul 2000 însă românii au îmbrăţişat această sărbătoare străină transformând-o într-una a lor. Am început să ne mascăm în tot felul de monştri, în fel şi fel de chipuri care simbolizează răul. Mai grav şi cu totul de condamnat, părinţii îşi îmbracă copiii în costume de morţi, zombi, schelete, draci, etc…
Unii s-ar putea să zică; „A înnebunit ală acolo în puşcărie. Ce are a face o sărbătoare cu ce s-a întâmplat în Colectiv?” Dragii mei, ne considerăm oameni cu judecată. Mai mult de atât, ne batem cu pumnul în piept că sunem un popor creştin şi totuşi în fiecare an, la sfârşit de Octombrie ne pregătim minuţios şi suntem nerăbdători să îl sărbătorim pe satana. Cum e posibil un lucru ca acesta într-o ţară în care peste 90% dintre cetăţeni se consideră creştini? Cum se poate ca părinte să îţi îndrepţi copiii spre a se închina diavolului fără să te gândeşti că acesta din urmă este cel mai mare amăgitor din întreaga istorie a omenirii? Iată cum ne avertizează Mântuitorul Iisus Hristos cu privire la diavol: „El de la început a fost un ucigaş şi nu stă în adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, spune din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii” Ioan 8:44.
Oameni buni, fie luaţi de bun ceea ce scriu eu, fie nu, gândiţi-vă la un singur lucru: Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia, este adevărul curat. Dacă nu puteţi face abstracţie că aceste rânduri sunt scrise de către un deţinut, de către un condamnat, atunci vă provoc să căutaţi singuri să citiţi Biblia, astfel să vă lămuriţi singuri la ce pericol vă expuneţi luând ca o glumă toate cele scrise mai sus şi continuând să îl sărbătoriţi pe satana ca şi cum ar merita sau ca şi cum ar fi total inofensiv. Domnul Iisus ne avertizează că este „un ucigaş” şi mai mult că este un maestru al minciunii; îl numeşte chiar „tatăl minciunii”.
Nu ştiu câţi dintre cei care se află în puşcărie, dintre cei care au furat, minţit, excrocat, delapidat, tâlhărit, ucis, violat, îşi dau seama că au fost jucaţi pe degete de către tatăl minciunii, de către diavol. Nu doresc să iau apărarea celor din închisori sau să caut un alt vinovat pentru faptele penale comise de către aceştia; ce vreau să zic este că oamenii care nu iau în serios Biblia, care cred că Dumnezeu este doar o poveste, care zic lucruri precum „raiul şi iadul sunt doar născociri omeneşti” – aceşti oameni sunt vulnerabili în faţa atacului diavolului. Acesta îi poate manevra în a-i face să asculte de el, îi poate amăgi să facă ceea ce el vrea şi ceea ce doreşte Înşelătorul este ca oamenii să Îl renege pe Cel care i-a creeat – adică pe Dumnezeu. Omul care nu îl are ca protector pe Iisus Hristos nu are nici o şansă în faţa diavolului. Lupta lui este de formă. Vrăjmaşul câştigă de fiecare dată când omul este singur, fără apărare.
Apostolul Petru trage şi el un semnal de alarmă şi încearcă să ne pună în gardă: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” 1 Petru 5:8
În ceea ce mă priveşte, ani de zile am fost amăgit şi purtat de către vrăjmaş în toate direcţiile dorite de el, deşi mergeam la biserică, luam parte la slujbe, aprindeam lumânări, aveam o religie, dar cu toate acestea fără ca eu să voiesc, mă lăsam amăgit de vrăjmaş şi prin faptele şi purtarea mea îi făceam voia. Aceste lucruri s-au întâmplat până în ziua în care am înţeles, prin bunătatea lui Dumnezeu, că trebuie să fac mai mult, adică să caut o relaţie vie şi personală cu Dumnezeu prin Singurul Mijlocitor care a fost aşezat între noi şi Divinitate şi anume Iisus Hristos.
În momentul în care Iisus Hristos a început să însemne pentru mine mai mult decât o religie, decât Crăciun, Paşte sau pelerinaje la diferite lăcaşuri de cult, în momentul în care mai mult decât toate acestea Iisus Hristos a devenit Mântuitorul meu personal, Domnul meu, Protectorul meu, în acel moment mintea şi inima mea au putut să vadă clar că viaţa trăită până aici a fost o continuă amăgire a diavolului.
Nu trebuie să te afli într-o închisoare pentru a fi convins că eşti amăgit de satana să îi faci voia. Uită-te în viaţa ta: Urăşti? Te uiţi după nevasta celui de lângă tine? Îţi place rachiul? Ai face orice pentru bani? Nu poţi ierta? Acestea sunt doar câteva stări care, dacă se regăsesc frecvent în viaţa ta, te sfătuiesc să cauţi repede la Dumnezeu prin Iisus Hristos scăpare; nu mă înşel deloc când scriu că Iisus Hristos este unica noastră şansă. Dacă însă consideri că Biblia nu este adevărată, că Dumnezeu nu există, nu îţi rămâne decât să aştepţi ca într-o zi să afli cu adevărat dacă te-ai înşelat sau nu, sau mai bine zis dacă ai fost înşelat sau nu. Cert este că orice amânare în a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu şi în a ne împăca cu El este o şansă în plus pentru diavol ca prin minciună şi manipulare să ne piardă vieţile.
Dacă lucrurile stau cum sunt de fapt se pune întrebarea dacă noi oamenii creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu se cuvine să nesocotim dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu pentru noi să ne mascăm în draci şi să ieşim în stradă, prin cluburi şi prin discoteci în seara de Halloween pentru a-l sărbători pe acel ucigaş cu sânge rece, pe acel duşman de moarte al nostru? Părerea mea este că nu se merită, ci ar trebui mai degrabă să îi mulţumim lui Dumnezeu zilnic, chiar şi în acea zi în care alte milioane de oameni îl cinstesc pe satana noi creştini fiind şi cunoscând adevărul, să Îl cinstim, onorăm şi să ne închinăm Dumnezeului celui adevărat.
Revenind la acea grozavă noapte din Colectiv, dincolo de durerea imensă, dincolo de regrete enorme, dincolo de toată nenorocirea care s-a petrecut, nu pot să nu observ un plan al diavolului bine pus la punct, care din păcate a reuşit. Acei tineri plini de vise măreţe, tineri ce aveau viitorul înainte, au căzut victime înşelăciunii duşmanului sufletelor noastre. Acesta i-a amăgit chemându-i la aşa-zisa „sărbătoare” Bineînţeles că a fost o capcană pentru că asta face diavolul, amăgeşte, întinde capcane, distorsionează adevărul făcându-ne să credem că suntem ok, că e normal, firesc ceea ce el ne cere să facem.
El vine şi şopteşte: „Trebuie să fii în trend, să fii ca lumea; maschează-te pe tine şi copiii tăi în tot felul de urâtănii, pune poze pe facebook, că doar o dată e Halloween.”
Dragii mei, nu sunt de modă veche, am doar 32 de ani şi mi-a plăcut să umblu în lumea asta în lung şi lat. Doar cercetând în Cuvântul lui Dumnezeu, căutând o relaţie aproape de El, am aflat că multe din lucrurile care îmi făceau altădată plăcere să le fac, care păreau inofensive – exact ca „sărbătoarea Halloween”, lucruri care la prima vedere par doar nişte distracţii nevinovate, în realitate au o încărcătură spirituală grozavă.
De exemplu, prezența ta la biserică are o încărcătură spirituală, în spatele acțiunii tale stă un îndemn al Duhului lui Dumnezeu. Mersul la discotecă, asemeni sărbătorii de Halloween, au de asemenea o încărcătură spirituală, însă îndemnul de a fi părtaș la acestea din urmă vine de la satana. Nu-i tot una să fii condus în a face ceva de Dumnezeu sau să fii îndrumat de diavol. Diferenţa se poate face în timp sau pe loc așa cum s-a întâmplat și în acea seara de groază din Colectiv.
Nu mai putem face nimic acum, oricât ne-am dori, nu putem schimba ce s-a întâmplat însă putem schimba ceea ce ne dorim noi să facem cu viețile noastre. Acea întâmplare nefericită ne poate fi o foarte bună pildă din care să învățăm să nu ne lăsăm pradă minciunilor şi înșelătoriilor diavolului și așa cum ne îndeamnă Scriptura „împotriviți-vă lui (diavolului) tari în credință” 1Petru 5:8. Să fim convinși că având ca Domn și Mântuitor pe Iisus Hristos, amăgitorul va pleca de la noi cu mâinile goale, nu va avea izbândă asupra noastră.
Închei aici, transmițând tuturor familiilor celor decedați la Colectiv din toată inima să fie puternici știind că au un Dumnezeu mare la care dacă încă nu au apelat, să o facă cu toată nădejdea, iar El le va da puterea și liniștea de care au atâta nevoie.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!
The good fight 