Versuri care zidesc – de ALIN JIVAN

Discut cu Alin Jivan la telefon săptămânal. Este un frate tare drag mie, un copil al lui Dumnezeu, care slujește Domnului și semenilor fără oboseală. Pentru un timp nu foarte îndelungat am fost chiar colegi la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. A făcut efortul de a se deplasa de la București până la Botoșani în câteva rânduri pentru a ma vizita la penitenciar. Este un frate cu care am o părtășie foarte frumoasă, care mă încurajează și mă întărește de fiecare dată când vorbesc cu el. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru prietenia noastră!

Vorbind cu el la telefon zilele trecute mi-a zis că Domnul Iisus i-a pus pe inimă o poezie, a scris-o și dorește s-o posteze pe pagina sa de Facebook. L-am rugat s-o trimită prin e-mail la fratele Andrei, care îngrijește de blogul meu, pentru a o putea posta pe blog, iar astfel să aibă acces la ea cât mai multă lume, să poată fi o bucurie pentru cât mai mulți!

Mă rog ca Dumnezeu să atingă cât mai multe inimi prin aceste versuri! El să vă binecuvânteze pe toți, cât și pe Alin, soția lui și copilașul lor!

Din toate câte le fac sau câte le scriu îmi doresc ca doar Numele Domnului Iisus Hristos să fie lăudat și glorificat în veci, Amin!

De ce tot bați la ușă, Doamne?
De ce insiști atât de mult?
Noi auzim a Ta chemare,
Dar știm noi ce-avem de făcut.

Degeaba chemi cu stăruință,
Nu-ți vom deschide, nu ieșim.
Nu vrem ca oamenii să vadă,
Că Tu nu ești, că ne mințim.

Nu ne chema dincol’ de ziduri,
Nu ne chema, îți poruncim.
Și nu ne judeca prea aspru
Că, pe altar, e foc străin.

Nu ne vorbi despre iubire,
Că știm noi multe teorii.
Tu nu vezi că mustim de ură?
Te rog, nu ne mai chinui.

Nu ne-ntreba unde-Ți sunt frații,
Nu știm pe unde au plecat.
Oricum, noi am găsit pe alții;
Tot ce le-am spus, ei au urmat.

De ce ne judeci aspru Doamne?
Nu ducem lipsă de nimic.
Suntem înconjurați de oameni
Și numele ni l-am păzit.

Avem tradiții, obiceiuri;
Avem și mulți ascultători.
De ce ne tulburi astăzi mersul?
De ce să strici acest decor?

De ce insiști atâta, Doamne?
Nu vezi că ceasul e târziu?
Nu vezi că afară este noapte?
E timpul să ne odihnim!

Nu ne trezi, că somnu-i dulce.
Și peste noapte să nu vii
Și nu ne aminti de cruce
Că e prea mult, Doamne, Tu știi.

Și să îmi fie cu iertare:
Cine atunci ne va iubi?
Dacă le spunem adevărul,
Vom pierde tot, vom suferi.

Și vor afla că n-am fost sinceri,
Că am fost săraci și orbi și goi
Că am iubit să fim în frunte,
Că am vrut să fim doar noi, doar noi.

Doamne, Tu ne ceri prea multe,
Mai bine suferă doar Tu.
De ce să știe o lume întreagă,
Că mulți din noi nici nu te-am vrut?

Am vrut doar să avem putere
Și ne-am purtat ca niște zei
Și nu te supăra, Isuse
Tu ai zis: sunteți dumnezei…