POEZIE: Sub cruce!

„Sub cruce” este o poezie scrisă de mine sub îndrumarea Domnului Iisus, am scris-o în aceste săptămâni de toamnă și reflectă starea în care sunt.

sub-cruceZilnic experimentez daruri noi din partea lui Dumnezeu, este un verset care de câte ori îl citesc mă întărește, zice așa „iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață” Ieremia 3:21,22.

În fiecare dimineață Creatorul cerului și al pământului, Dumnezeul care mi-a dat viață și înnoiește față de mine bunătățile Lui, sunt plin de pace și liniște în ciuda circumstanțelor vieții. Cum ar putea cineva explica acest fapt? Nu mă droghez și nici nu beau, nu folosesc nimic altceva pentru liniște, pace și bucurie decât bunătățile Domnului Hristos. Printre ele se află Cuvântul adică Biblia, părtășia cu frații de aici din penitenciar, timpul de închinare și rugăciune, momentele în care sunt doar eu și El, când  Îi vorbesc și îmi vorbește.

Acestea sunt doar câteva din bunătățile Domnului Hristos care se înnoiesc în fiecare dimineață pentru mine, sunt mult mai multe dar mă opresc la acestea, încurajându-vă și pe voi să cereți din toată inima ca Dumnezeu să își înnoiască bunătățile Sale față de fiecare dintre voi.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul de care îmi face parte zilnic, încă o dată zic: fiecare strofă scrisă de mine este o minune din partea lui Dumnezeu.

Eu așa consider aceste poezii – daruri, minuni din partea Domnului pentru mine, altfel nu aș fi reușit niciodată să scriu versuri.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Sub cruce!

Cu cât m-aplec sub a Ta cruce
Și-aștept ca Tu să îmi vorbești,
Tot cerul pace îmi aduce
Iar ochii-mi văd că mă iubești.

Cu cât las „eul” meu deoparte
Și mă îmbrac întru Hristos
Primesc din Domnul libertate,
Iar viața-mi e un dar frumos.

Cu cât renunț mai mult la mine
Și mă îndrept către Calvar…
Cu atâta Tu te vezi mai bine
În viața mea de om hoinar.

Cu cât mai mult sunt umilit
De oameni cu privire haine
Cu-atât mă simt mai ocrotit
În brațele-Ți de haruri pline.

CU cât sunt zilele mai grele
Și cred că totul a apus
Cu-atât mai mult primesc putere
Prin bunătatea Ta, Iisus!

4 gânduri despre „POEZIE: Sub cruce!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s