OAMENI DRAGI!

În fiecare săptămână suntem vizitaţi aici în penitenciar de către fraţi creştini dinafară, sunt din diferite zone sau localităţi; unii vin de mai departe, alţii de mai aproape, chiar din Botoşani. Toţi fac însă ceva; îşi iau din timpul lor liber câteva ore săptămânal şi vin să le petreacă aici cu noi. Îşi lasă familiile, copiii acasă şi preferă să fie într-o închisoare cu nişte condamnaţi, decât acasă cu cei dragi.

M-am întrebat ce îi determină pe astfel de oameni să procedeze astfel? Într-o ţară în care cuvântul „deţinut” zgârie urechea, iar dacă cineva din când în când mai apare în vreo emisiune TV şi spune: „Atenţie domnule preşedinte, prim-ministru, ministru etc., în penitenciarele de dumneavoastră administrate moare un om la fiecare 2, 3 zile”; i se pune pumnul în gură,  iar societatea într-un glas pare că strigă: „Omorâţi pe toţi!”

Într-o astfel de situaţie sunt oameni, care aşa cum am scris mai sus, îi lasă pe cei dragi ai lor, chiar şi pentru câteva ore şi vin aici să fie şi ei închişi cu cei care au încălcat legea, chiar dacă ei nu au greşit cu nimic. Această atitudine mă duce cu gândul la Fiul lui Dumnezeu, la Iisus Hristos.

Fără să fi greşit sau păcătuit, fără să se găsească vreo urmă de vină asupra Sa, El, Fiul lui Dumnezeu, de bună voie a acceptat să fie legat, închis, bătut, scuipat, chinuit, torturat şi în cele din urmă crucificat. Toate acestea le-a făcut benevol pentru ca eu şi tu, om liber sau deţinut, deopotrivă să primim iertare pentru păcatele şi greşelile noastre.

Vestea bună este că, deşi bătut în cuie pe cruce a murit, la numai 3 zile a înviat. A biruit pe satana, a biruit iadul, a biruit orice forţă a întunericului, astfel aducându-ne nouă şansa să fim eliberaţi de sub puterea păcatului şi a mizeriei.

Dacă ceea ce citiţi aici vi se pare lucru fără noimă, vă rog să căutaţi Cuvântul lui Dumnezeu, adică o Biblie, iar printr-o rugăciune sinceră să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă arate cum stau lucrurile. Repet, ceea ce scriu pe acest blog sunt opinii personale, iar eu nu sunt nici teolog, nici profesor în ale religiei. Mai mult, sunt un deţinut, dacă vreţi un puşcăriaş în concluzie, dar Biblia vă poate lămuri cu adevărat.

Revin la sacrificiul pe care l-a făcut Hristos pentru noi, pentru omenirea întreagă. Este un sacrificiu greu de închipuit şi totuşi El, Fiul lui Dumnezeu, l-a acceptat din dragoste pentru noi.

Dacă aceşti oameni liberi îşi sacrifică timpul şi banii lor pentru a vizita nişte puşcăriaşi, nişte oameni care tocmai pentru că au greşit au fost izolaţi de societate; dacă aceşti oameni trec peste opinia generală a majorităţii, care nu este una tocmai bună despre noi cei închişi, fac toate aceste sacrificii pentru că, cred eu, au găsit în Domnul Iisus Hristos un model demn de a fi urmat.

Chiar şi după 2000 de ani, cei care sunt creştini caută să umble pe urmele Celui care a făcut acel sacrificiu suprem pe Golgota, găsesc în El un model şi, deşi de multe ori, să fii creştin poate să nu fie confortabil; sunt oameni gata să sacrifice mult din ce este al lor de dragul Mântuitorului lor iubit.

Creştinii sunt de mai multe feluri, de fapt în linii mari cred că se încadrează în două categorii: unii care doar privesc, judecă, iar apoi aruncă cu pietre, iar o altă categorie care a înţeles că toţi am greşit, iar în faţa lui Dumnezeu nu există om fără greşeală şi iau exemplul Domnului Isus ca model de viaţă încercând prin tot ceea ce fac să ajute, să mângâie, să ofere compasiune, dragoste, exact aşa cum găsim în Sfânta Scriptură că a făcut Hristos. Creştin înseamnă ucenic al lui Iisus Hristos. Ştiu că un ucenic învaţă de la cel care îi este maestru sau învăţător.

Cineva odată m-a întrebat: „Ce crezi Ghiţă, dacă pui o saltea şi dormi într-o noapte într-un garaj, asta te face să fii maşină?” I-am răspuns categoric că nu. De asemenea, mi-a zis el: „Dacă doar frecventezi o biserică sau alta o dată pe săptămână, pe lună sau pe an, asta nu înseamnă că eşti creştin. Creştin înseamnă că urmezi învăţăturile Celui care ne-a dat denumirea de creştini”. Am meditat la acele cuvinte şi încă o fac pentru că îmi doresc din toată inima să fiu un creştin în adevăratul sens al cuvântului.

Într-o lume în care se promovează doar egoismul şi dragostea de sine, se găsesc oameni care cercetează pe văduvă şi pe orfan, care hrănesc pe flămânzi, dau apă unui însetat, primesc în casele lor pe cel străin, îmbracă pe cel lipsit, caută pe cel bolnav şi în ciuda a ceea ce marea majoritate gândesc despre noi, vin să viziteze pe cei din temniţă.  Cine sunt aceşti oameni? În opinia mea sunt ucenicii Domnului Iisus Hristos. Îmi doresc ca pe viitor să pot fi şi eu unul. Nu am făcut referire doar la cei care vin să ne viziteze pe noi, cei din penitenciarul Botoşani, ci la toţi care Îl iubesc pe Hristos şi trăiesc numele de creştin, nu doar îl poartă.

Închei aici cu speranţa că nu am supărat pe nimeni; Dumnezeu ştie că nu asta îmi doresc. Fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu, în Numele Fiului Său mult iubit, Iisus Hristos!