Am văzut doar aurul

Am găsit ceva interesant să vă scriu, mă rog ca Dumnezeu să facă ca aceste rânduri să fie cu folos pentru câți mai mulți.

Într-o veche poveste din Asia se vorbește despre un bărbat care toată viața sa a râvnit la aur. Într-o zi a mers la un târg de bijuterii; văzând atâta aur strălucind în jurul său, a pus mâna pe cât a putut prinde cu degetele și a fugit. După ce l-au prins, oamenii legii l-au întrebat: „Cum ai putut să furi aurul altcuiva, ziua în amiaza mare, cu atâția oameni de față?” Acel om înrobit de dorința de a se îmbogăți a răspuns: „Când am ajuns la aur, am văzut doar aurul. Nu am văzut nici un om.”

Cât de mare trebuie să fi fost dorința mea de a avea aurul încât nu am mai văzut nimic și pe nimeni? Aurul e bun dacă este câștigat cinstit, dar chiar și așa, aurul nu dă viață; este Altcineva care poate să dea viața și o dă din belșug.

În rândurile ce urmează, veți găsit scris despre El. Slăvit să fie Numele Său!

Mulți dintre cei care ispășesc pedepse privative de libertate ar putea spune la fel ca acel chinez din povestea noastră: „Am văzut doar aurul!” sau doar euro, sau doar dolarii, doar milioanele de lei noi etc.

Ne amăgesc oamenii zilnic, făcându-ne să credem că fericirea, bucuria și liniștea o putem dobândi doar printr-o stare materială bună. Eu am fost amăgit astfel, colegii mei deținuți care au fost polițiști, oameni de afaceri, politicieni, funcționari publici au fost la fel amăgiți și făcuți să creadă că doar „aurul” îi poate împlini.

De câteva zile mi-a venit un coleg nou, un om absolut normal, cu o familie frumoasă, cu o afacere care, cel puțin când era el liber, mergea foarte bine. Avea mai mult decât îi trebuia și, totuși, pentru a dobândi mai mult, s-a băgat într-o afacere dubioasă, a încercat să mituiască pe cineva, a fost prins, judecat și condamnat. Acum stă ore în șir și se gândește de ce a renunțat la familie, la afacere, la libertate, la confortul său de afară, pentru a primi în schimb un pat de fier într-o cameră în care deținuții se calcă în picioare datorită supraaglomerării.

Ce ar putea să îl facă pe un om să renunțe la toate cele enumerate  mai sus? Un om normal la cap ar spune: „Pentru nimic în lume nu aș lăsa soția și copiii” și totuși, zi de zi sunt afară oameni care riscă pușcăria pentru ani grei fără să se gândească la ce lasă în urmă dacă vor fi prinși. Sunt oameni de afaceri, funcționari publici, doctori chiar, care în fiecare zi strâng din dinți, încrucișează degetele în speranța că va mai merge și de data aceasta.

Aurul este cel care i-a făcut pe cei mai mulți să renunțe la tot ce au avut mai drag și scump, pentru a primi un pat de fier aici, în penitenciar. Tot aurul face ca zilnic, mulți oameni să zică în sinea lor: „Pe mine nu are cum să mă prindă!” sau „Relațiile mele sunt prea tari pentru a fi prins”.

Trebuie să vă spun că exact la fel a gândit și acest nou coleg al meu. Întrebându-l de ce a riscat când are o familie atât de frumoasă și avea o situație atât de bună, mi-a răspuns în multe cuvinte, însă, o concluzie la răspunsul său ar fi: „Am văzut doar banii.”

Vă spun din experiență că, în momentul în care diavolul încearcă să te amăgească făcându-te să privești doar la aur, în perversitatea lui niciodată nu îți va arăta și reversul medaliei. Când ochii îți sunt acaparați de strălucirea „aurului”, nu mai  vezi nimic din ceea ce ai lângă tine. Nu îți mai vezi copiii jucându-se și soția care te așteaptă seara, nu mai vezi părinții și frații care te iubesc nespus, nu mai poți vedea mare lucru pentru că strălucirea a ceea ce diavolul îți spune că trebuie să ai musai, îți acoperă ochii.

Dacă diavolul ar arăta oamenilor și reversul medaliei atunci când le pune „aurul” în fața ochilor, cred că cel puțin penitenciarele din România nu ar mai avea o problemă cu supraaglomerarea. Însă el minte, pentru că la asta se pricepe cel mai bine. Domnul Isus a spus despre diavol că este „tatăl minciunii”, de aceea, oricât de isteți credem că suntem, putem fi amăgiți foarte ușor dacă nu stăm aproape de Mântuitorul Hristos.

De unde știu aceste lucruri? Știu pentru că ani de zile la rând, neavând o relație personală cu Dumnezeu, am fost amăgiți de vrăjmaș. Când auzeam de vreo combinație sau de vreo metodă de făcut bani mai ușor, îmi sclipeau ochii ca la licurici. Nu aveam niște reguli la care să mă raportez pentru că nu cunoșteam „o iotă” din Biblie, deci drumul spre a agonisi cât mai mult era liber. Încurajat de mersul societății în care trăim, nu era mai nimic care să mă facă să îmi iau privirea „de la aur”.

Goana „după aur” m-a adus, în cele din urmă, într-un penitenciar pentru câțiva ani. Eu mă consider un caz fericit pentru că, în mila Sa nespus de mare, Dumnezeu mi-a deschis ochii spre o realitate total diferită de ceea ce trăiam în trecut, o realitate în care „aurul” nu este pe primul loc, nici măcar pe al doilea sau al treilea. De fapt, cred că Împărăția lui Dumnezeu nu este despre aur, despre agoniseala lucrurilor materiale, ci despre dragoste, despre familie, despre respect, despre iubirea celor ce te înconjoară, despre iertarea celor ce îți greșesc, despre pace, despre împăcare, despre multe lucruri extraordinar de frumoase, lucruri la care nu priveam în trecut pentru că „vedeam doar aur”.

Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu au o scuză pentru că ar trebui îndată să lase tot și să caute pe Cel ce i-a creat și le-a dat viață pentru ca legând o relație cu El, să primească acel „set de reguli” după care să-ți ghideze viața – adică Cuvântul lui Dumnezeu.

Vreau să închei această scrisoare cu o întrebare. Dacă cei care nu cunosc pe Dumnezeu nu au nici o scuză, ne spune apostolul Pavel în Romani 2:18-21: „Ce se întâmplă cu cei din bisericile evanghelice care, măcar că cunosc Adevărul, totuși, văd doar <<aurul>>?” Este o întrebare de meditație, o întrebare prin care nu doresc să supăr, ci să trag un semnal de alarmă, dacă vreți.

Lumea, prin mersul ei, ne îndeamnă să privim „doar către aur”, pe de o parte, Dumnezeu ne îndeamnă să privim spre Altcineva – spre Acel Cineva care poate da viață.

Am găsit un verset în Sfânta Scriptură pentru a întări ceea ce zic: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Iisus, care, pentru bucuria care Îi era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu” Evrei 12:2.

Scriu pentru că vreau ca toți să știe că în Iisus Hristos nu mai există „goană după aur”, goană după bani, după poziție socială, după funcții, ci după „neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” Romani 14:17.

Alegeți să aveți privirea îndreptată spre ceea ce merită cu adevărat.

Dumnezeu să vă dea sănătate, liniște, pace și multă bucurie!