Pușcăria nu e COOL!

Într-un program numit  „o zi în penitenciar”, o clasă de elevi a unui liceu din localitate, băieți și fete, au fost aduși pentru o zi la pușcărie. Li s-au făcut încarcerarea, au fost percheziționați, apoi conduși către camerele de detenție.

O parte din ei au fost aduși și pe secția noastră. Aici, într-o sală de curs, au asistat la mărturia a 5 deținuți, care au povestit câte ceva despre viața lor și cum au ajuns în pușcărie. Uitându-mă la chipurile acelor tineri care nu erau trecuți de 18 ani, am văzut emoție, teamă, pe unele chipuri chiar îngrijorare. Unii însă, vreo trei din grupul de băieți, aveau pe față o expresie sfidătoare, ca și cum ei ar fi fost niște duri, gata să înfrunte realitățile pușcăriei fără nici o problemă. Am zâmbit la gândul că dacă ar fi lăsați să stea măcar o noapte în penitenciar, fără telefon, fără Facebook, fără părinți și prieteni, probabil a doua zi ar fugi de ar mânca pământul, pentru că pușcăria nu este locul unde îți dorești să fii, oricât de dur ești sau dorești să pari.  

Pușcăria este locul unde nu îți dorești să fii. Am fost de vârsta lor și îmi pot imagina ce gândeau în mintea lor. Probabil, își ziceau: „La cât suntem noi de șmecheri, nu ar fi putut să ne prindă niciodată”.

Anii critici pentru cei tineri sunt între 16-22 ani. Sunt anii când ai impresia că poți face orice, că poți muta munții, că toate ți se cuvin și că nimic nu te poate opri. Toată această energie a celor tineri este grozav de bună dacă ar fi călăuziți spre a o întrebuința într-un mod constructiv.

Sunt mult peste 10.000 deținuți de până în 21 ani în pușcăriile românești. Veți rămâne surprinși, însă mulți dintre aceștia, provin din familii bine organizate. Am auzit pe unii căindu-se de cele făcute și vărsând lacrimi pentru că acasă aveau cam tot ce își doreau: o familie iubitoare, prieteni, școală…  dacă pe cei care nu aveau ce mânca, unde dormi sau cu ce se îmbrăca îi înțelegi cumva că nevoia i-a împins spre a comite infracțiuni, pe cei care provin din familii bune, nu prea poți să le plângi de milă.  

Mai mult, cei care comit infracțiuni din teribilism sau de prea mult bine, nu sunt prea bine priviți sau primiți în pușcărie. Ei sunt adesea ținta glumelor proaste sau mai mult de atât. Eu nu încerc să sperii pe nimeni. Nu fac decât să prezint o realitate a ceea ce se petrece în acest mediu în care trăiesc de aproape 2 ani de zile.  Împărtășesc experiențele mele și ceea ce văd aici în speranța că odată postate pe blogul personal vor ajunge acolo unde este nevoie.

Știu cât de mult a suferit și încă suferă, atât mama cât și tatăl meu. Dacă aș putea da timpul înapoi, aș face tot ce îmi stă în putință să le fac doar bucurii. Știu că sunt părinți ce sunt grozav de îngrijorați pentru copiii lor și, de asemenea, știu că sunt tineri rebeli care nu țin cont de sfaturile celor dragi, nici de îngrijorarea pe care o stârnesc în familiile lor.

Din stradă în pușcărie este un singur pas, un pas atât de fin încât cei mai mulți dintre cei ce-l fac nu realizează ce se întâmplă până nu se văd după gratii, apoi încep părerile de rău, nopți nedormite, suferință, plânset. Dacă ești tânăr iar anturajul din care faci parte a luat-o într-o direcție greșită, fă un pas înapoi. Probabil vei fi numit ”trădător”, ”fricos”, sau ”ticălos”. Oricum te-ar numi cei din anturaj, oricât de înjositor ar fi, crede-mă pe cuvânt că este mai bine decât în pușcărie.

Aș vrea să pot spune că aici totul este ok, că totul este ”lapte și miere”, dar nu pot spune asta pentru că nu este așa. Pușcăria este un loc nasol tare de tot, e printre acele puține locuri din lume unde nu=ți dorești să fii. Este multă suferință aici, până și cei mai puternici suferă și plâng.

Pușcăria nu este deloc ”beciul domnesc”, ci mai degrabă ”beciul drăcesc”. Am văzut la TV politicieni celebri care, fiind întrebați dacă le este frică că vor ajunge în pușcărie, zâmbeau și făceau glume pe acest subiect. Nu la fel stătea treaba când odată primită pedeapsa, erau ridicați de acasă. Fețele lor era încremenite, parcă înghețate de frică. Un celebru sportiv care a stat o perioadă destul de lungă după gratii, a declarat când a ieșit: „Aș vrea să pot spune că am trecut cu bine peste această experiență, aș vrea să spun asta, însă nu pot pentru că nu a fost așa”.  Cuvintele acelui mare om de sport  spun multe despre amprenta pe care o lasă pușcăria în viața celui care îi calcă pragul.

Un sfat pentru cei tineri ar fi să-și facă bine socotelile când vine vorba de făcut ”nebunii”, să își aleagă bine anturajul iar mai important ca orice, să-l aleagă pe Dumnezeu. Printr-o relație personală cu El, să înțeleagă mai bine ce ar fi bine de făcut și ce nu.

 

Din penitenciarul care mă aflu, vă salut și vă îmbrățișez cu drag.
Ghiță Ignat

Botoșani  /  9 Decembrie 2016