{:ro}DE CE IISUS HRISTOS?{:}{:en}WHY JESUS CHRIST?{:}{:es}¿POR QUÉ JESUCRISTO?{:}

{:ro}

Am fost întrebat adesea, de ce Iisus Hristos? Am făcut sport, am vizitat multe țări, am făcut multe lucruri și bune și rele, aveam o casă, o familie frumoasă, aveam tot ce îmi trebuia pentru a fi fericit. Atunci, unii m-au întrebat de ce Iisus Hristos, când toate sunt puse la punct în viața ta, când toate sunt „roz”.

Odinioară, vedeam lucrurile diferit de felul în care o fac acum. Pocăința care vine doar în urma unei relații personale cu Iisus Hristos o vedeam ca pe o sperietoare; vedeam pocăința doar ca pe o „metodă de spălare” a creierului pe care o folosesc pocăiții pentru a-ți interzice să te mai distrezi, să mai bei alcool, să mai tragi cu ochiul la nevasta, casa, mașina vecinului. Așadar, în capul meu se înfiripase ideea cum că pocăința lăsată de Însuși Domnul Iisus Hristos ca poruncă pentru noi: „Pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape” Matei 4:17, este o metodă de a te face să renunți la ceea ce îți place mai mult pentru a trăi o viață onestă, tristă, plină de absolut nimic.

Pe cei care trăiau o astfel de viață prin Iisus Hristos îi vedeam ca pe niște victime, ținute legate într-un lanț al necunoașterii, al lipsei de informații. În rarele discuții pe care le-am avut, înainte de a-L cunoaște personal pe Dumnezeu, cu cei care trăiau prin și pentru Iisus Hristos, încercam să le spun din răsputeri faptul că ei greșeau, că s-au izolat de lume, că făcând astfel de lucruri habar nu au ce pierd: că pierd distracții, chefuri, nunți, cumetrii; că viața trebuie trăită, nu abandonată.

O vizitam adesea cu drag pe bunica din partea mamei. O femeie credincioasă, mămuca Ruzalia, așa cum îi spuneam noi. O găseam deseori pe genunchi, chiar și ziua în amiaza mare. Mă miram pentru că nu era ora de culcare, când în mod normal oamenii zic rugăciunea „Tatăl nostru”. Totuși, ea avea acest obicei. Cum prindea un pic de timp liber, venea pe genunchi înaintea lui Dumnezeu și se ruga.

Discuțiile dintre noi erau diverse, însă nu era dată când o vizitam să-mi spună atunci când plecam că mereu se roagă pentru noi și că Iisus Hristos, căruia ea Îi era credincioasă, îi va asculta rugăciunile și într-un final, va răspunde. O priveam pe mămuca cu mult drag, dar și cu multă compătimire. Îmi ziceam: „Ce știe o bătrânică care stă singură într-un vârf de deal? Ce știe ea despre lumea aceasta, despre tehnologia care există? Ce știe ea despre cât este de frumos să călătorești, să te distrezi? Săraca de ea…”   Ea era din rândul celor care, în opinia mea de atunci, erau rătăciți, cei care nu știau altceva decât Dumnezeu, Iisus Hristos, pocăință, iubire, bunătate…

Bun, până aici puțin din ceea ce a fost și cum vedeam lucrurile în trecut. Astăzi, nu doar că împărtășesc aceeași nădejde cu cei pe care altădată îi consideram rătăciți, dar văd atât de clar, este ca și cum cineva mi-ar fi luat un văl de pe ochi. Eram într-o absolută amăgire și orbire!

De ce zic lucrul acesta? Oamenii sunt mereu amăgiți de vrăjmașul sufletelor noastre, Diavolul, care de la începutul lumii, s-a declarat un dușman aprig al oamenilor. Există un singur mod prin care putem fi în deplină cunoștință de cauză, prin care putem ști ce este bine și ce este rău pentru sufletul nostru. Trebuie să citim cu atenție Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Ea ne explică pas cu pas ce trebuie să facem pentru a evita să fim duși în eroare de diavolul.

Pe timpul Domnului Iisus Hristos au venit la El niște oameni care aveau pretenția că sunt niște oameni învățați și cunoscători a lucrurilor și învățăturilor sfinte. Au adresat o întrebare Mântuitorului, iar Domnul Iisus Hristos le răspunde într-un mod la care probabil nu se așteptau, însă reflectă realitatea: „Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Matei 22:29.

De ce vedeam pocăința ca pe o „sperietoare”? De ce îi vedeam pe pocăiți ca pe niște „rătăciți”? De ce Iisus Hristos era doar o imagine pictată pe un perete? De ce? Pentru că eu însumi eram rătăcit, din cauză că nu cunoșteam Scripturile (nu deschisesem în viața mea o Biblie; bineînțeles, nici nu citisem) și nu cunoșteam nici puterea lui Dumnezeu pentru că nu aveam de unde să o cunosc, întrucât nu-L cunoșteam în mod personal pe El. Așadar, răspunsul Domnului Iisus Hristos pentru saducheii din Matei 22, este un răspuns valabil și pentru mine și este în continuare valabil pentru oricine nu citește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înțelege ce este bine și ce nu este bine de făcut pentru sufletul lui.

Din spusele Mântuitorului, înțelegem că modul prin care putem afla adevărul și să nu ne rătăcim este să cunoaștem Scripturile. Și cum putem cunoaște mai bine Scripturile decât să citim Biblia. Așadar, vă încurajez să citiți Biblia, dacă aveți același fel de gândire și prejudecăți ca și mine altă dată. Citind Scripturile, vă lămuriți singuri referitor la ce este bine și ce nu este bine.

Ce am găsit în Biblie? Am găsit viață, am găsit că pocăința nu este un cuvânt inventat de „pocăiți”, ci este porunca lui Dumnezeu pentru noi. Apostolul Pavel spune celor din Atena, mărturisire pe care o avem în Fapte 17:30 – „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască”. 

Am găsit că Dumnezeu este dragoste și că ne iubește, dar și faptul că El este drept și ne va judeca după dreptate. Am găsit în Biblie că trebuie să schimb ceva la viața mea, la felul în care trăiam, la felul în care gândeam, la felul în care vorbeam. Am găsit scris următorul verset: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” – Ioan 3:16

M-am gândit: „Wow!”. Dacă Dumnezeu a avut și are un singur Fiu și l-a dat să fie sacrificat pentru noi, atunci dragostea acestui Dumnezeu este una extrem de mare. Ce trebuie să fac pentru a putea beneficia de această dragoste? Biblia spune că nu trebuie decât să cred, și așa am și făcut. Am crezut din toată inima că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că prin jertfa Lui de pe cruce pot fi iertat de tot trecutul meu murdar, de greșelile mele, de păcatele mele, de vorbele mele urâte. Deși astăzi sunt într-o închisoare unde plătesc pentru greșelile mele, totuși sunt ferm convins că în ochii lui Dumnezeu am fost iertat pentru că am crezut în Fiul Său.

Acum, ca să răspund la întrebarea din titlu ( ”De ce Iisus Hristos?” ), am să scriu câteva din motivele care m-au determinat să cred că Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, este Singurul care mă poate ajuta. Voi împărtăși cu voi câteva experiențe personale despre care nu am mai vorbit public, nici cu cei apropiați nu le-am discutat întrucât sunt lucruri intime, foarte personale. Însă, de ce o fac acum? Sunt două motive: 1) În primul rând, pentru slava lui Dumnezeu;  2) În al doilea rând, pentru ați spune ție, cel care citești aceste rânduri, că indiferent de cât de grea este povara pe care o porți, este Cineva gata întotdeauna să-ți ridice povara, necazul sau problema și o poate purta în locul tău. Iisus Hristos este purtător de poveri. Slăvit să fie El în veci!

Acum câțiva ani, încă nu eram întors la Dumnezeu, m-am confruntat cu un gând (a fost mai mult decât o confruntare normală). Era un gând insistent și pervers care îmi bântuia mintea și îmi spunea să închei socoteala cu viața aceasta, să mă sinucid. Acest gând transformat într-o povară, a fost una dintre cele mai aprige lupte duse de mine vreodată. Mult mai grea decât orice luptă în cușcă sau în ring. A fost o luptă, pot spune, pe viață și pe moarte.

Nu știu câți dintre dumneavoastră ați purtat vreodată o astfel de luptă, însă pentru mine a fost colosală. Nu am discutat cu nimeni despre această bătălie pentru că m-am gândit că un astfel de gând denotă slăbiciune. Până să-L cunosc pe Dumnezeu, care mi-a frânt eul, nu putea fi vorba despre slăbiciune în viața lui Ghiță Ignat.

O, dacă ar fi fost numai aceasta. Erau multe slăbiciuni în viața mea, dar niciodată nu am fost destul de puternic pentru a vorbi despre ele. Astăzi pot spune că mă laud cu slăbiciunile mele, nu din cauza mea ci din pricina faptului că Dumnezeu m-a scăpat de ele. Slăvit să fie Numele Domnului Iisus Hristos!

Nu voi intra în prea multe detalii referitor la acel gând perfid al sinuciderii, însă vreau să vă spun ca încurajare că, dacă astăzi sunt în viață și vă pot scrie aceste rânduri, este pentru că Iisus Hristos a ridicat povara acelui gând negru din mintea mea. Poate într-o scrisoare viitoare voi detalia acest episod în care diavolul s-a luptat aprig pentru sufletul și viața mea.

Vreau însă să vă spun câteva ceva despre a doua povară care a apăsat greu nu doar pe sufletul meu, ci și pe cel a soției mele. A apăsat greu pe căsnicia și familia noastră. Aș numi-o povara divorțului. Știu că sunt multe cupluri în această lume care se confruntă și poartă această povară fără să știe că Iisus Hristos este gata oricând să o poarte pentru ei, iar ei pot trăi fericiți și îndrăgostiți până la adânci bătrâneți.

Aveam la acel moment al vieții noastre 2 copii frumoși și sănătoși, o casă și mașină, și tot ceea ce ne trebuia. Pentru cei care ne înconjurau, eram o familie fericită și împlinită. Însă, după ceva timp atât eu cât și soția mea, ne-am pornit de 5 ori către tribunal pentru a depune o cerere de divorț. Nu aveam un motiv anume ci doar voiam să terminăm cu totul. Vorbeam între noi despre împărțitul copiilor, de parcă am fi împărțit bomboane. Nimic nu mai acea sens și nici valoare în ochii noștri. Greutatea poverii acestui gând al destrămării apăsa greu pe sufletele noastre. Slăvit să fie Dumnezeu căci Fiul Lui, Domnul Iisus Hristos a ridicat și această povară de pe umerii noștri. A făcut-o înainte de a fi prea târziu și să pierdem totul. Glorie Lui!

Acestea sunt doar două dintre poverile care apăsau greu și puteau avea urmări nefericite în viața mea, poveri care au fost ridicate în mod miraculos de către Domnul Iisus Hristos în momentul în care, disperat fiind, am strigat către El.

Da, Iisus Hristos este purtător de poveri. Nu pentru că o spun eu, ci pentru că El o spune și ne încurajează să venim la El și să-I cerem ajutorul atunci când povara greutăților este prea grea pentru noi – Matei 11:28 – „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.

Acum știu de ce bunica Ruzalia stă mereu pe genunchi în rugăciune. Aveam impresia că nu știe multe lucruri, însă ea cunoștea Adevărul și de foarte mulți ani avea o relație personală cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos. De foarte multă vreme, ea a dus poverile și truda ei la picioarele Domnului și se bucură de liniște și pace. Așa am procedat și eu, și vă încurajez și pe dumneavoastră să faceți la fel.

Sper să nu găsiți un motiv de poticnire în faptul că vă scriu dintr-un penitenciar. Tot ce scriu, scriu din dragoste și cu nădejdea că ceea ce citiți pe acest blog, vă poate fi de folos.

În viitor, voi scrie și despre alte poveri cumplit de greu de purtat, pe care Domnul Iisus Hristos le-a ridicat și le poartă în locul meu. Slăvit să fie El în veci!

FIȚI BINECUVÂNTAȚI CU TOȚII!

Ghiță Ignat

Botosani / 16 Ianuarie 2017

{:}{:en}

I was often asked, why Jesus Christ? I performed in sports, I visited many countries, I did many things, good and bad, I had a house, a beautiful family, I had everything I needed in order to be happy. Then some people asked why Jesus Christ, when everything seems to be arranged well in your life, when all is “happy”.

Some time ago, my view of things was different than now. I saw repentance, which only comes as a result of a personal relationship with Jesus Christ, as something scary: I saw it as a “method of brain washing”, used by the “repentant ones” to forbid you to party, to drink alcohol, to look after and desire your neighbor’s wife, house, car. So, in my mind the idea that repentance, as ordained by the Lord Jesus Christ Himself as a commandment for us “Repent, for the kingdom of heaven is at hand” (Matt. 4:17), is a method used to only make you give up what you like, in order to live an honest but sad, full of absolutely nothing kind of life, was growing stronger and stronger. I considered those who lived that kind of lives as victims, kept in bondage by a chain of lack of knowledge, of lack of information. During the rare discussions I had with that kind of people, before I came to know the Lord personally, people who lived through and for Jesus Christ, I tried heavily to convince them that they were wrong, mistaken, that they isolated themselves from the world, and by doing it they have no idea what the miss: parties, weddings, and all kinds of good times; that life must be lived, not abandoned.

I enjoyed visiting often my grandmother, my mother’s mother. She was a godly woman, Mum Ruzalia, as we used to call her. I would often find her on her knees, even at noontime. And I didn’t understand why she does it, as it wasn’t bedtime, when people usually say “Our Father”. But she had this habit. As soon as she found some free time, she knelt down before God and prayed.

We talked about different things, but every time we left she didn’t miss telling us that she prays for us, and Jesus Christ, in whom she believes, will hear her prayers and will eventually answer them. I used to look at Mum with much love, but also with pity. I was telling myself “What could and old lady, living by herself on a hilltop, know? What could she know about this world, about the existing technology? What does she know about the pleasure of traveling and having a good time? Poor old lady…” At that time, I considered her as one of those who lost their way, those who know nothing else but God, Jesus Christ, repentance, love, goodness…

Well, so far a little glimpse of what used to be and the way I saw things in the past. Today, not only that I share the same hope with those who I considered lost at that time, but I see so clear, it’s as someone took away a veil from my eyes. At that time I was absolutely led astray and blind!

Why do I say it? People are often led astray by the enemy of our souls, the devil, who declared himself an archenemy of humanity from the very beginning of the world. There is only one way to know the reality, to know what’s good and what’s wrong for our soul. We must carefully read the Bible, which is God’s Word for us. It explains to us, step by step, what we have to do in order to avoid to be led astray by the devil.

Some people who claimed to be scholars and have knowledge of the holy things and teachings came to Jesus. They asked Him a question, and the Lord Jesus Christ gives them a probably unexpected answer, but reflects reality: ”Jesus answered and said to them, „You are mistaken, not knowing the Scriptures nor the power of God.” (Mt. 22:29)

Why did I see repentance as a scary thing? Why did I see the “repentants” as led astray people? Why was Jesus Christ just a picture on a wall? Why? Because I, myself, was lost, because I did not know the Scriptures (so far in my life, I never opened a Bible: of course, didn’t read it at all), and I didn’t know the power of God, how could I, since I didn’t know Him in a personal way?  So, the answer given by Jesus to the Sadducees in Matthew 22 is a valid answer for me, too and it’s true for whoever doesn’t read the Word of God in order to understand what is good and what is not good to do for his own soul.

From the words of the Savior we understand that the way to find the Truth and not wander is to know the Scriptures. And how can we know the Scriptures better than by reading the Bible? So, I encourage you to read the Bible, if you have the same way of thinking and preconceived ideas I once had.  Reading the Scriptures will help you clarify for yourself what is good and what is not.

What did I find in the Bible? I found life, I found that repentance is not a word invented by “repentents” but is the command of God for us. The apostle Paul tells the people of Athens in Acts 17:30 “Truly, these times of ignorance God overlooked, but now commands all men everywhere to repent”. I found out that God is love and He loves us, but also He is righteous and will judge people according to righteousness. I found in the Bible that I had to change something to my life, to the way I lived, to the way I thought, to the way I spoke. I found the following verse “For God so loved the world that He gave His only begotten Son, that whoever believes in Him should not perish but have everlasting life.” John 3:16

Then I thought “Wow!” If God had and has only one Son and He gave Him to be sacrificed for us, then the love of this God is extremely great. What do I have to do to benefit of this great love? The Bible says I only have to believe, and so I did. I believed with all my heart that Jesus Christ is the Son of God, and through His sacrifice on the cross I can be forgiven of all my unclean past, of my mistakes, of my bad words. Even though today I’m in a prison paying for my mistakes, I’m firmly convinced that in God’s eyes I’ve been forgiven because I believed in His Son!

Now, to answer the title question (“Why Jesus Christ?”), I’ll write a few of the reasons that caused me to believe that Jesus Christ, the only Son of God, is the only One who could help me. I’ll share with you a few personal experiences I didn’t share publicly so far, did not discuss them even with people close to me, since they are intimate, very personal things. Then, why do I do it now? There are two motives: 1)First, for the glory of God; 2) Second, to tell you, the one who read this, that no matter how heavy is the burden you carry, there is Someone always ready to lift up your burden, trouble or problem and carry it instead of you. Jesus Christ is a burden carrier! Praise Him forever!

A few years ago I wasn’t following the Lord yet, I was confronted with a thought (and it was more than a normal confrontation). It was an insistent and perverse thought that haunted my mind telling me to close the account with life and commit suicide. This thought, transformed in a heavy burden, was one of the fiercest battles I ever fought. A lot more difficult than any fight I fought in the cage or in the ring. I could say that it was a life and death battle.

I don’t know how many of you have ever fought such a battle, but for my it was huge. I didn’t talk to anyone about this battle as I thought that such a though denotes weakness. Before I knew God, Who broke my ego, there could be no thought of weakness in Ghita Ignat’s life.

Oh, if it were only that! There were many weaknesses in my life, but I was never strong enough to talk about them. Today I can say I boast in my weaknesses, not because of me, but because God has delivered me from them! Praise be the Name of the Lord Jesus Christ!

I will not go in details concerning the treacherous thought of suicide, but I want to tell you as an encouragement that, if I’m alive today and can share these things, it’s because Jesus Christ lifted up the burden of that dirty thought from my mind. Maybe in a future letter I’ll go into details about this episode of the fierce battle of the devil against my soul and my life.

Now I want to say something about the second burden that pushed heavily not only on my soul, but on my wife’s, too. It pushed heavily on our marriage, on our family. I would call it the burden of divorce. I know there are many couples in this world confronted with it and caryrying this burden, without knowing that Jesus Christ is always ready to carry it for them, so that they could live happily and in love until an old age.

At that moment of our lives we had two beautiful and healthy children, a house and a car, and everything we needed. In the eyes of those around us, we were a happy and fulfilled family. But, after a while, my wife and myself had 5 different attempts to go to court and fill in for divorce. We didn’t have a certain reason; we just wanted to finish with it. We had talks about how to divide the children between us, just as you would talk about dividing some candies. Nothing made sense and had any value in our eyes, anymore. The heaviness of the burden of the thought of dissolving everything pushed hard on our souls. But praise be to God that His Son, the Lord Jesus Christ, lifted up this burden from our shoulders! He did it before it was too late and before we lost everything! Glory to Him!

These are two of the burdens that lied heavy on me and could have had unhappy consequences in my life, burdens that were lifted up in a miraculous way by the Lord Jesus Christ at the same moment when, desperately, I cried to Him for help.

Yes, Jesus Christ is a burden carrier. Not because I say it, but because He says it and encourages us to come to Him and ask for His help when the burden is too heavy for us – Matthew 11:28 “Come to Me, all you who labor and are heavy laden, and I will give you rest.”

Now I know why grandma Ruzalia is always on her knees in prayer. I thought she doesn’t know many things, but she knew the Truth and had a long, many –years personal relationship with God, through our Lord Jesus Christ. For a very long time, she brought her burdens and trouble at the feet of the Lord and enjoyed quietness and peace. That’s how I did it, and I encourage you to do the same.

I hope it doesn’t bother you that I write from a prison. All I write comes from love, with the hope that what you read on this blog could be helpful.

In the future, I’ll write also about other burdens extremely difficult to carry, burdens that were lifted up and carried by the Lord Jesus Christ, instead of me!

BE ALL BLESSED!

Ghiță Ignat

Botosani / January 16, 2017

{:}