{:ro}De ce plânge Europa?{:}{:en}Why is Europe crying?{:}{:es}¿Por qué llorar Europa?{:}

Am avut pe inimă să scriu despre situația critică în care se află Europa, bătrânul nostru continent, încă de la începutul anului trecut. Însă, nu s-au legat lucrurile astfel încât să pot pune pe hârtie gândurile referitor la acest subiect.

Astăzi este vineri, 17 Februarie 2017. Sunt în clubul de pe secția penitenciarului, un loc unde muncesc și pot avea uneori liniștea necesară pentru a citi, scrie și a mă ruga lui Dumnezeu. Este un loc binecuvântat de Dumnezeu! Tot aici mă întâlnesc cu alți deținuți în fiecare după amiază la timpul de studiu și rugăciune și tot aici este locul de întâlnire cu frații care vin de afară pentru a ne vesti Evanghelia. Chiar astăzi, începând cu ora 13, vor fi prezenți aici. Slăvit să fie Dumnezeu pentru acest timp minunat.

Revin la subiect. Nu vreau să mă lungesc foarte mult. Doresc să scriu câteva rânduri despre ceea ce cred eu referitor la subiectul acestui articol: De ce plânge Europa? De ce plânge acum Europa și de ce cred că va plânge în continuare.

Au trecut doar câteva săptămâni de când au fost uciși câțiva europeni la târgul de Crăciun de la Berlin. Anul 2016, la fel și 2015, au fost marcați de atentate sângeroase soldate cu sute de morți și răniți în rândul unor oameni normali, cetățeni europeni. Cei mai mulți, probabil familiști, oameni cu job-uri care probabil nu au pus niciodată în viața lor mâna pe o armă de foc sau care nu au văzut niciodată cum arată un material explozibil au fost secerați fără milă de zecile și sutele de gloanțe, bombe, camioane și orice altceva care ar fi putut fi transformate într-o armă de foc, de către mințile bolnave ale unor oameni care, din punctul meu de vedere, sunt frustrați peste măsură, plini de ură și care sunt sub influența Satanei. Nu am nici o ezitare că în spatele acestor atacuri mișelești stă însuși Diavolul care incită la ură și violență, amăgindu-i pe cei care sunt gata să asculte de el și crezând că ar lupta pentru o cauză sfântă.  

Nu cunosc foarte multe despre Islam, de aceea nu vreau să pun în aceeași oală pe acei fanatici care cred că au probleme grave de ordin psihologic, cu ceilalți oameni care au îmbrățișat această învățătură sau religie a Islamului, și care trăiesc în mod pașnic. Am locuit mulți ani în capitala Marii Britaniei, Londra. Acolo am practicat sport, dar am muncit în domeniul security, ca și gardă de corp. Am cunoscut oameni de religii și rase diferite. Cei care locuiesc acolo știu ce amestecătură de oameni există în Marea Britanie, de culturi și obiceiuri din toate colțurile lumii.

Cred că era prin 2006, când munceam ca security quard la unul din cluburile din centrul Londrei. În acel mediu unde munceam erau deseori scandaluri și bătăi. Noi, cei din echipa de securitate, trebuia să fim mereu vigilenți și pregătiți pentru orice situație. Eram mereu antrenați să facem față oricărei agresiuni. În altă ordine de idei, eram acolo să avem grijă ca toți clienții acelui local să fie în siguranță. De aceea, echipa noastră trebuia să fie unită. Eram patru români, doi polonezi și doi libanezi. Toți eram sportivi sau foști sportivi, aveam o relație strânsă de prietenie între noi și oricât de gravă ar fi fost situația, întotdeauna ne țineam spatele unul altuia.

Într-o dimineață, după terminarea programului, am plecat spre casă împreună cu un coleg. Era în jurul orei 6 dimineața. Hamud, colegul cu care rămăsesem să ne asigurăm că totul este ok, m-a rugat să-l duc și pe el acasă. Era în drumul spre locuința mea, așa că nu era nici o problemă din partea mea.

Pe drum, mergând spre nordul Londrei, discutam cu Hamud diferite lucruri. Îmi era un bun prieten, munceam de mult timp împreună și îl simpatizam. La un moment dat, discuția noastră a ajuns la un subiect despre care colegul meu mi-a spus niște lucruri care m-au șocat. Întrebându-l, din curiozitate, despre războiul sfânt și despre jihad, Hamud a fost foarte vehement, spunându-mi:

• „Acesta este un lucru foarte important pentru noi!”

L-am întrebat imediat:

• „Cât de important?”
• „Foarte, foarte important”, mi-a zis el.

Apoi, a continuat:

• „Uite, îți dau un exemplu. Ne cunoaștem de atâta timp și muncim împreună. Țin la tine ca la un prieten, dar dacă războiul sfânt mă cheamă și voi fi nevoit vreodată să fiu în situația de a-ți lua viața, ție și familiei tale, aș acționa fără ezitare.”

Nu îmi venea să cred ce auzeam din gura colegului meu. În acel moment, m-am înfuriat așa de tare încât am oprit mașina și l-am rugat să coboare, deși eram departe încă de locul unde locuia. Și-a dat seama că greșise și a încercat să îndruge câteva cuvinte, însă pentru mine fusese destul. Din acea zi, între mine și Hamud nu a mai fost decât o relație de muncă. Câteva luni mai târziu, a fost deportat în Liban pentru că nu avea actele în ordine.

Am fost șocat de cuvintele lui. Nu l-am mai văzut cu ochi buni de atunci înainte. Însă, acum când cunosc Cuvântul lui Dumnezeu îmi dau seama că Hamud, ca și ceilalți asemenea lui, sunt amăgiți de Diavol; chemați să lupte într-un război al Satanei împotriva lui Dumnezeu. Este atât de trist că acești oameni nu știu că nu vor avea izbândă și că, mai grav ca orice, vor pierde viața veșnică.

Din păcate, Europa este astăzi plină de oameni ca Hamud, gata să facă rău și să ia vieți nevinovate, doar pentru a face pe plac Diavolului. Din păcate, curg lacrimi pe obrazul multor europeni și probabil mulți se întreabă: De ce? De ce soțul meu? De ce copilul meu? Tatăl meu ….

De ce plânge Europa? În încheierea acestei scrisori, vreau să mai spun ceva despre motivul pentru care cred că „Europa plânge”. În toamna anului 2005, pe când eram în Londra, aveam un prieten care muncea tot în domeniul pazei și protecției. M-a sunat și mi-a spus dacă vreau să muncesc într-un club ca om de pază, remunerația fiind una generoasă. Cum stăteam prost cu banii iar de muncă era tot mai greu, am acceptat imediat jobul. Am primit imediat prin sms codul poștal iar în acea seară m-am prezentat la locul de muncă.

Însă, când am ajuns acolo, am fost surprins de faptul că acel club funcționa în clădirea unei vechi biserici anglicane. Această clădire veche din piatră, care purta încă o cruce mare deasupra, părea mai mult un monument istoric decât un club de noapte. Când am pășit înăuntru, vechea biserică s-a transformat în ditamai clubul. Dansatoarele erau pe toți pereții, barul cu băuturi alcoolice pe mijlocul sălii (unde altădată probabil se închinau și se rugau cei care veneau la biserică) și acolo unde altădată era locația corului bisericii, era dj-ul care punea muzică pentru cei prezenți. Era un club în toată regula.

Odată intrat acolo, am făcut cunoștință cu managerul acelui local, care mi-a spus în câteva cuvinte, ce aveam de făcut și ce așteptări avea de la mine. I-am spus că am înțeles despre ce este vorba, însă vreau să-l întreb ceva.

• Spune, mi-a zis el. Ce vrei să mă întrebi?
• Voiam să vă întreb dacă acest loc este o biserică?

A zâmbit și mi-a spus:

• A fost o biserică! Acum este club de noapte. Compania pentru care lucrez a închiriat acest spațiu pentru o perioadă lungă de timp, dar este vreo problemă pentru tine?
• Nu am nici o problemă, i-am răspuns. I-am strâns mâna și m-am dus la job-ul meu.          

Nu-L cunoșteam pe Dumnezeu atunci, însă crescusem în România unde indiferent de religie, de mic copil ești învățat că biserica este un loc special; că la biserică te duci să te rogi și că biserica este casa lui Dumnezeu; că într-o biserică trebuie să ai o atitudine de reverență și respect față de Dumnezeu.

Nimic din toate acestea nu se întâmplau acolo. Niște oameni cu bani au închiriat o biserică veche, un loc unde în trecut oamenii se adunau să-L laude pe Dumnezeu, și au transformat acel loc de închinare într-un club de noapte, unde consumau alcool, droguri și se petreceau multe alte lucruri neplăcute înaintea lui Dumnezeu. Am muncit în acea noapte acolo, asigurând paza și protecția celor prezenți, însă după acea noapte nu am lucrat pentru acest local întrucât primisem o ofertă mult mai bună la un club din centrul Londrei.

Mi-au rămas acea noapte și acel loc adânc întipărite în mintea mea pentru foarte mult timp. După ce bunul Dumnezeu s-a îndurat de mine și L-am cunoscut într-un mod personal, am început să gândesc altfel și să realizez că ceea ce s-a petrecut acolo în acea noapte a fost o ofensă grosolană la adresa lui Dumnezeu. Ofensă la care am luat și eu parte datorită faptului că am acceptat să muncesc acolo. Când nu ai o relație personală cu Dumnezeu și când confortul personal este cea mai importantă prioritate a vieții tale, faci cu o mare ușurință anumite lucruri care sunt efectiv împotriva lui Dumnezeu.

În anii care au urmat, am aflat cu stupoare că acea biserică transformată în club de noapte, nu era o excepție ci erau multe astfel de locuri atât în Anglia cât și în Olanda, sau Belgia. Am aflat că locuri binecuvântate, care erau în trecut biserici, au fost transformate în clădiri de birouri sau apartamente de locuit, nu doar în cluburi de noapte.

Dragii mei, aici cred că a început Europa să piardă. Europa care, pentru secole la rând, a fost biruitoare în întreaga lume, astăzi tremură în fața unor oameni turbați de mânie și ură. De ce? Europa a slăbit pentru că a renunțat la Cel care a făcut-o măreață. A slăbit pentru că L-a scos pe Hristos din casele ei. L-a scos pe Domnul Iisus Hristos din universități, din instituții publice, din școli și nu de multă vreme, L-a scos pe Domnul și din biserici, transformându-le în „peșteri pline cu tâlhari”.

Iisus Hristos care a dat identitate acestui măreț continent este astăzi izgonit până și din biserici. Nu e de mirare că se întâmplă ceea ce vedem cu ochii noștri. Din punctul meu de vedere, Europa plânge pentru că a rămas fără Protector, fără Adevăratul Protector pentru că după cum bine vedem, armele și tehnologia avansată nu ne pot proteja de atacurile acestor oameni bolnavi mintal. Europa și europenii plâng și încă vor mai plânge atâta timp cât nu vom veni pe genunchi înaintea lui Dumnezeu pentru a-I cere iertare și să Îl rugăm să își lase îndurarea și binecuvântarea peste continentul nostru.

Eu sunt doar un deținut dintr-o pușcărie oarecare. Poate că ceea ce vă scriu vi se pare absurd, însă cred cu tărie tot ceea ce aștern pe hârtie pentru voi. Îndemnul meu este ca pentru o Europă liniștită, să-L rugăm pe Dumnezeul milei și îndurării să vină înapoi în casele noastre, școlile noastre, bisericile noastre ….

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.