{:ro}Iubește Iisus „penalii”?{:}{:en}Does Jesus Love „Offenders”?{:}{:es}¿Jesús ama a los „ofensores”?{:}

Am simțit nevoia să scriu acest articol pentru a încerca să transmit un mesaj, nu al meu ci al Domnului Iisus Hristos.

În pușcărie deținuții folosesc termenul „penal” pentru a numi diferite obiecte pe care le primesc din partea penitenciarului. De aceea dacă ai primit în momentul încarcerării o pătură din partea penitenciarului, aceea este o pătură „penală”. Dacă îți aduce familia o pătură de acasă, aceea este o pătură „civilă”. Așadar, lingură, castron, săpun, șampon sunt numite obiecte „penale” dacă nu vin de la persoane civile, adică din libertate.

Nu la fel stau lucrurile când vine vorba de oameni, cel puțin nu în pușcărie. Eu nu am auzit încă un deținut care să îl numească pe alt deținut „penal”, nici vreun gardian sau cadru al unității să strige după deținuți ceva de genul „măi penalilor”. În percepția noastră suntem cu toții oameni și cel puțin în penitenciarul în care sunt cazat, cu mici excepții, relațiile inter-umane deținut-deținut și deținut-cadru, se bazează pe omenie. Am scris mai sus, cu mici excepții, pentru că ele există.

Urmăresc cu uimire și cu părere de rău la TV cum oameni în toată firea, jurnaliști, politicieni, oameni învățați, cu multă școală, folosesc acest cuvânt „penal” pe post de bolovani cu care ei doresc să lovească puternic fie în adversari, fie în oamenii pe care dumnealor îi desconsideră dintr-un motiv sau altul.

De exemplu, nu îi place de X, aruncă piatra:

–       Cine domnule? Ăla? E penal dom’le.

–       Dar de unde știți?

–       Știu eu, am auzit, mi-a zis cineva….

Piatra a fost aruncată, răul a fost deja făcut. Dumnezeu are un cuvânt pentru acest gen de oameni, se numește „Pilda vameșului și a fariseului”. Nu voi scrie aici toată pilda, o găsiți în Luca 18 de la versetul 9 la 14, dar vreau totuși să scriu primul verset: „A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei însăși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți”. Domnul Hristos a spus această pildă special pentru aceia care au darul de a disprețui. Conform spuselor unora și eu fac parte din această categorie a „penalilor”. Nu este un lucru cu care să mă mândresc ci dimpotrivă mă rușinez, însă nu mai pot schimba nimic din ceea ce a fost; singurul vinovat pentru această situație sunt eu, nimeni altcineva.

Nu mă mai uit la trecut pentru că așa cum am scris, el nu poate fi schimbat, mă uit însă cu încredere spre viitor pentru că într-adevăr viitorul poate fi altul. Am greșit în trecut, nu sunt obligat să o fac și în viitor; am primit ocara și pedeapsa pentru ce am greșit, însă nu sunt obligat să port această ocară și pe viitor.

Cei mai mulți oameni care au greșit și au plătit cu ani grei de pușcărie nu își mai revin niciodată pentru că societatea nu este gata să îi primească, să le ofere un loc de muncă, o șansă la o altfel de viață. Recidiva, adică acei care se reîntorc în pușcărie odată eliberați, trec de 50%; poate vă întrebați de ce? Pentru că dincolo de gardurile pușcăriei pe deținut nu îl mai așteaptă nimeni, decât ură, dispreț și ignoranță. O societate creștină, din punctul meu de vedere, ar trebui să se implice activ în reabilitarea celor din pușcării; în loc de dispreț să arate o urmă de compasiune. Desigur că deținutul odată eliberat nu va găsi compasiune din partea semenilor, până la urmă este doar un „penal” ce merită ignorat.

Atât eu cât și frații mei de credință de aici din pușcărie îi mulțumim lui Dumnezeu care ne-a arătat nu doar compasiune ci și o dragoste nemaiîntâlnită la oameni. Dumnezeu, prin Fiul Său, a fost gata să ne arate înțelegere, să ne ofere iertare și în bunătatea Lui să ne pregătească pentru ca atunci când vom fi liberi să dăm dovadă că într-adevăr suntem copiii Săi.

Mai mult decât să ne iubească pe noi cei din închisori, Domnul Iisus face un pas mai departe și merge până acolo că se identifică cu deținuții, dacă vreți cu „penalii”. Am găsit acest lucru minunat în Matei 25  Vă spun din toată inima că atunci când am citit acest capitol m-am bucurat ca un copil, am fost atât de fericit! De ce? Pentru că în sfârșit am găsit pe Cineva care să spună: „de câte ori faceți un bine celor din pușcării, Mie îmi faceți acel bine”. Acest cineva nu este oricine, este Fiul lui Dumnezeu.

M-am gândit atunci: „cum? Fiul lui Dumnezeu, El care a trăit fără greșeală, fătă păcat, fără să fi făcut ceva rău, tocmai El se identifică cu nenorociții din pușcării?” Nu mi se părea real la început, apoi cercetând Scriptura mi-am dat seama că Iisus Hristos a venit să cheme la pocăință pe cei păcătoși nu pe cei neprihăniți și tot Domnul spune: „nu cei sănătoși au trebuință de doctor ci cei bolnavi” Luca 5:31.

Deci Domnul Iisus Hristos ar fi putut să ignore pe păcătoși, dar El tocmai pentru ei a venit. În bunătatea Sa s-a aplecat  asupra păcătosului sau „penalului” până acolo că se identifică în persoana acestuia. Ce Dumnezeu măreț am! Câtă bunătate și câtă dragoste! Vă spun din inimă, câteodată mă gândesc și zic: „Doamne de ce atâta bunătate pentru un om păcătos și rău ca mine?”

Uitându-mă la cine am fost, vă scriu cu toată sinceritatea că eu nu aș fi meritat atenția lui Dumnezeu nici măcar pentru o secundă, darămite ca El să coboare din înălțimile cerului, să lase slava pe care o avea la Tatăl Său, să sufere ocară, batjocuri, dispreț și o moarte crudă pe cruce, făcând toate acestea pentru mine. Unii ar spune că așa ceva nu se poate, că am înnebunit, însă eu nu spun aceste lucruri de la mine, ci le-am găsit scrise în Sfânta Scriptură.

Bineînțeles că Fiul lui Dumnezeu nu a venit doar pentru Ghiță Ignat, nu doar pentru cei din pușcării, ci pentru lumea întreagă, pentru oricine este gata să dezbrace haina de fariseu și să adopte starea smerită și sinceră a vameșului păcătos. Ca să răspund la întrebarea din titlu, zic da! Dumnezeu deși urăște păcatul îl iubește pe păcătos, își dorește reabilitarea lui, îl prețuiește și dorește ca el, păcătosul, „penalul” să devină un alt om. Mai greu este la noi, oamenii care știm să punem etichete, știm să căutăm paiul, dar ne dăm seama atât de greu de bârna pe care o purtăm noi înșine.

Închei aici cu speranța că vom adopta cu toții o atitudine plăcută Domnului nostru Iisus Hristos!