Născut Golanu… caut mântuire!

Era într-o după amiază de noiembrie, când eram adunați vreo 50-60 deținuți în clubul de pe secția a V-a a penitenciarului. Predica cu putere un frate drag care, la rândul lui, L-a cunoscut pe Dumnezeu într-o pușcărie. La un moment dat, către finalul mesajului, a întrebat dacă este cineva care dorește să se roage pentru el înaintea Domnului. Din grupul de deținuți, cineva a ridicat o mână.

– „Cum te numești?”, a întrebat fratele.

– „Golanu”, a răspuns deținutul.

Fratele a deschis larg ochii și l-a întrebat din nou:

– „Golanu te cheamă; ăsta e numele tău?”

– „Da”, a răspuns deținutul.

– „Bine atunci”, zise fratele; „spune-mi celălalt nume”.

– „Gheorghe”, zice colegul meu iar fratele a ridicat mâinile spre cer și a început să se roage, zicând: „Doamne, ai milă de Gheorghe”.

Ne-am rugat cu toții pentru el. Câteva luni mai târziu, Golanu Gheorghe îl mărturisea pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal în apa botezului. Dumnezeu a lucrat și încă o face la inima colegului meu. Mai multe detalii despre viața lui și cum Dumnezeu i-a vorbit personal, vă las să citiți în rândurile care urmează. Este bine să le aflați direct de la el.

Am încercat așa cum am făcut-o și altădată, să pun mărturia acestui frate într-un interviu. Făcând lucrul acesta, este mai ușor atât pentru el cât și pentru mine, și de asemenea, pentru voi cei care citiți aceste rânduri. Nu pot spune dacă a ieșit bine sau rău, pentru că nu am experiența unui jurnalist, însă am încercat din toată inima să scriu ceva care să fie de folos, iar ceea ce nu am putut face, știu că va face Domnul Iisus Hristos în care mă încred. Am auzit această replică și o voi folosi și eu: „Dacă a ieșit, dați slavă lui Dumnezeu; dacă a ieșit rău, dați vina pe mine”.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Ghiță Ignat: Cum te numești, câți ani ai și de unde vii?

Golanu Gheorghe: Mă numesc Golanu Gheorghe, am 38 ani și sunt născut în comuna Ungureni, jud. Botoșani. În acest moment, mă găsesc încarcerat în penitenciarul Botoșani.

Ghiță Ignat: Pare să ai un nume predestinat. Când spui Golanu unui om care se află în detenție, pare că ai spus totul.

Golanu Gheorghe: Ce-i drept, am avut mult de suferit din cauza acestui nume. Dar, este numele meu de familie pe care l-am moștenit de la părinții mei și-l voi duce mai departe.

Ghiță Ignat: Crezi că acest nume ți se potrivește? – Gheorghe a zâmbit pentru o clipă, apoi a încruntat sprâncenele și mi-a zis:

Golanu Gheorghe: A fost o vreme când acest nume mi se potrivea ca o mănușă. Asta se întâmpla cu ceva timp în urmă. Acum vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Golanu a rămas doar un nume în cartea de identitate.

Ghiță Ignat: Spune-mi, te rog, câte ceva despre locul de unde vii, familia ta, despre copilărie …

Golanu Gheorghe: Am crescut la câțiva km de Botoșani, în satul Borzești, fiind al doilea copil al familiei Golanu Gheorghe și Elena. În total, suntem 6 frați (doi băieți și 4 fete) crescuți într-o familie modestă, de doi părinți care ne-au iubit și ne iubesc și astăzi. Nu a fost ușor; dimpotrivă, chiar foarte greu de multe ori. Părinții s-au sacrificat mult pentru noi, dorindu-ne doar binele în viață.

Țin minte că mama suferea de mai multe boli și stătea mult internată în spital, tot greul gospodăriei fiind pe umerii tatălui meu. Însă, el fiind angajat la stat era plecat mai tot timpul cu munca, așa că ne-am crescut între noi copiii, unii pe alții.

Ghiță Ignat: Să înțeleg că copilăria nu a fost tocmai ușoară. A trebuit să muncești de copil.

Golanu Gheorghe: Mama fiind prin spitale iar tata plecat mai tot timpul la serviciu, trebuia să am grijă de cei mai mici, împreună cu fratele meu mai mare. Spălam rufele, făceam curățenie, făceam mâncare, îi schimbam pe cei mici, tot ceea ce era de făcut la o gospodărie. Țin minte că odată s-a îmbolnăvit vaca pe care o aveam și de unde ne hrăneam. Tata a dat-o la abator, dar pentru că era bolnavă, a primit puțini bani pe ea. Neavând să pună alți bani pentru diferență, nu am reușit să cumpărăm o altă vacă. Pentru că surorile mele mai mici încă aveam nevoie de lapte, am început să muncesc cu ziua prin vecini, fiind plătit în litri de lapte. După o zi de muncă, primeam cam 2 litri de lapte.

Ghiță Ignat: Spune-mi, te rog, cum au decurs lucrurile mai departe.

Golanu Gheorghe: La vârsta de 14 ani am primit buletinul în mână. Când am văzut acel act de identitate, am răsuflat ușurat știind că din acel moment, pot pleca oriunde. Aveam de ceva vreme în minte să plec cât mai departe în lume, să muncesc și să-mi fac un viitor pentru a-mi putea ajuta mama bolnavă și surorile mai mici. La scurt timp, am aflat că lângă Ploiești este nevoie de forță de muncă la cules de struguri și că era bine plătită. Câțiva vecinii noștri plecaseră deja acolo. Cu buletinul în mână mă simțeam deja bărbat, așadar am luat decizia de a pleca la Ploiești. Părinții mei au aflat că sunt acolo la muncă printr-o scrisoare câteva săptămânii mai târziu. După ce s-a încheiat sezonul, m-am întors cu ceva bănuți acasă. Mi-am cumpărat pentru prima dată haine noi și am dat ceva bani și părinților din câștigul meu. Eram atât de bucuros și mulțumit de mine și simțeam că în sfârșit pot face și eu ceva util.

Ghiță Ignat: Te-ai întors după aceea la cules de struguri?

Golanu Gheorghe: Nu m-am întors la Ploiești, ci am plecat spre Ardeal, din dorința de a câștiga mai mult. Prinsesem deja gustul banilor, auzisem că lucrând în construcții, în vestul țării ești plătit mult mai bine ca la culesul strugurilor.

Ghiță Ignat: Ce a urmat după ce ai luat această hotărâre?

Golanu Gheorghe: Am ajuns la Arad. Acolo aveam o verișoară primară din partea mamei mele și ea s-a oferit să-mi ofere găzduire și, de asemenea, m-a ajutat să găsesc un loc de muncă. Lucrurile au început să intre pe un făgaș normal. Munceam mult în condiții foarte grele, dar eram plătit bine ceea ce mă bucura și mă ambiționa să continui.

Ghiță Ignat: Câți ani ai muncit acolo?

Golanu Gheorghe: În jur de 2 ani de zile am muncit pe brânci. Pusesem bani deoparte, trimisesem și acasă ceva bănuți, învățasem meserie… așadar, mi se întrevedea un viitor bunicel.  Toate acestea până într-o zi …

Ghiță Ignat: Pare că obținusei ceea ce îți doreai când erai copil. De ce toate până într-o zi? Ce s-a întâmplat?

Golanu Gheorghe: Departe de casă, fără cineva matur lângă mine care să mă sfătuiască, am simțit nevoia să îmi fac prieteni. Așadar, am cunoscut câțiva băieți tineri din acea zonă. Ne-am împrietenit și am început să ies cu ei prin baruri și discoteci. Eu nu fumam și nici nu consumam alcool, dar a trebuit să intru în horă, nu puteam rămâne în urmă. Așadar, în scurt timp, bănuții mei agonisiți prin muncă, s-au risipit pe distracții. Începusem să lipsesc de la muncă, petrecând mult timp cu gașca de prieteni. În cele din urmă, cel pentru care munceam a fost nevoit să renunțe la serviciile mele.

A început o nouă etapă a vieții mele alături de acești „noi prieteni”. Îmi petreceam timpul prin baruri și pe la ștranduri, căutând mereu noi distracții. Făceam banii foarte ușor, spărgând locuințe și furând tot ceea ce prindeam în cale. Totul se împărțea în mod egal între noi cei din gașcă. Găsisem parcă o familie în acei băieți cu care mă împrietenisem.

Anii au trecut repede. La fel și banii obținuți pe căi necinstite. Nu reușeam să mai pun un leu deoparte, deși câștigul era mai mare ca atunci când munceam. La un moment dat, realizând că tot ceea ce făceam nu putea avea decât o singură destinație, și anume pușcăria, am hotărât să mă rup de acel anturaj, să las în urmă acea perioadă și mă retrag măcar pentru un timp acasă, în Moldova. Zis și făcut, dar acasă nu am găsit decât ceea ce lăsasem. După un timp, am hotărât să plec către București pentru a munci iarăși legal. Aveam nevoie de bani, însă nu mai vroiam să fur. Știam că pot mai mult de atât.

 

Ghiță Ignat: Ai realizat că trebuie să schimbi ceva și te-ai apucat din nou de muncă. Cum se face că astăzi scriem împreună această scrisoare într-un penitenciar? Cum ai ajuns în pușcărie până la urmă?

Golanu Gheorghe: Eram la Snagov, lângă București. Munceam din nou în construcții. De data aceasta, făceam echipă bună cu tatăl meu și cu fratele meu. Aveam de lucru, eram solicitați pentru diferite lucrări. Toate păreau să mergă strună, până într-o zi…

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în acea zi?

Golanu Gheorghe:  Am sunat-o pe mama să-i spun că îi pusesem niște bani la poștă și că trebuie să meargă să-i ridice. Toată discuția a fost în ordine, doar că am simțit în vocea ei o oarecare întristare. Era supărată și vroiam să știu de ce. Am insistat și până la urmă mi-a zis că în acea zi un consătean a făcut scandal și i-a vorbit foarte urât, acesta fiind cunoscut ca un scandalagiu. M-am mâniat la culme și fără să gândesc prea mult, i-am zis mamei: „Când ajung acasă, îl omor”.

În acea săptămână am ajuns acasă, eram plin de amărăciune și doream mult să mă răzbun, să-i dau o lecție acelui consătean, fiind a doua oară când se lua de cineva din familia mea. Spusesem că am să-l omor, dar nu asta îmi doream în realitate. Vroiam doar să-i dau o lecție pe care s-o țină minte toată viața. Așadar, după ce luasem câteva pahare de vodcă cu un prieten, l-am întâlnit pe cel care îmi supărase mama, undeva pe drumul spre casă. Mânia și alcoolul m-au făcut să nu mai gândesc limpede, l-am lovit cu pumnii și picioarele până a rămas inconștient acolo jos, în drum. A fost dus de urgență la spital, însă după 6 zile a decedat.

Ghiță Ignat: Ce a urmat apoi?

Golanu Gheorghe: Am fost șocat când am auzit că a murit. Chiar nu îmi dorisem să se întâmple lucrul acesta, însă cel rău a făcut ca vorbele spuse mamei mele la telefon, să se întâmple în realitate. Am stat fugar vreo două luni, însă în cele din urmă am fost arestat și condamnat la 16 ani de închisoare.

Ghiță Ignat: În ce an se întâmplau toate acestea?

Golanu Gheorghe: În anul 2006.

Ghiță Ignat: De atunci ești închis?

Golanu Gheorghe: Da, din anul 2006 și mai am un timp de stat după gratii. Însă știu un lucru: că viața nu are preț și că oricât aș sta în închisoare, niciodată nu voi putea răscumpăra acea viață.

Ghiță Ignat: Cum e conștiința ta? Ai mustrări?

Golanu Gheorghe: Mustrările de conștiință au început din primul moment când am aflat că omul pe care îl bătusem, murise. Cei care au comis astfel de fapte, cunosc greutatea vinei care apasă pe conștiința criminalului.

Ghiță Ignat: Cum ai acceptat pedeapsa?

Golanu Gheorghe: Nu mi-a fost ușor, însă de fiecare dată când cădeam în depresie, știind că 16 ani nu voi mai vedea libertatea, îmi aduceam aminte de fapta comisă, puneam în balanță totul și mă gândeam că meritam mai mult. În primele luni de pușcărie, diavolul îmi șoptea mereu să îmi iau viața. Mereu îmi venea în minte lucrul acesta. Într-una din zilele când eram în curte, la plimbare, mi-a venit gândul de a evada. Știind că nu am șanse de reușită și știind că dacă voi face lucrul acesta gardianul va trage cu arma, mă gândeam că așa voi scăpa de pedeapsă și de vina care apăsa conștiința mea. În momentul în care cercetam gardul, să văd pe unde aș putea urca, în spatele meu s-a oprit un deținut care mi-a zis: „Ceea ce vrei să faci, aveam de gând să fac și eu când am primit 22 ani de condamnare. Te sfătuiesc să nu faci asta, timpul trece și vei trece și tu peste asta”. Atunci nu știam, dar astăzi știu că nu la voia întâmplării a venit acel om pe care nu-l cunoșteam, ci Dumnezeu l-a trimis ca să-mi scape viața.

Ghiță Ignat: Gheorghe, astăzi suntem frați în credință. Tu ți-ai predat viața în mâinile lui Dumnezeu, mărturisindu-L pe Domnul Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor personal. Eu cunosc aproape toate detaliile împăcării tale cu Dumnezeu, pentru că am fost martor la schimbarea pe care a făcut-o Dumnezeu în viața ta. Însă, vreau să scriem împreună ceea ce a făcut Dumnezeu în viața ta, pentru ca acei care citesc aceste rânduri să-L slăvească și să-L glorifice pe Dumnezeu, care prin bunătatea Lui este singurul care poate schimba cu adevărat viețile oamenilor.

Golanu Gheorghe: În anul 2010 am fost trasferat la penitenciarul de maximă siguranță Iași. Acolo, am fost scos la muncă la blocul alimentar, fapt pentru care m-au mutat la o cameră de munci. Acolo, l-am întâlnit pe fratele Ilie Moroșanu care frecventa întâlnirile fraților creștini. Am luat și eu parte la aceste întâlniri pe care le consideram foarte plictisitoare, dar din prietenie pentru Ilie, participam și eu. Tot fratele Ilie Moroșanu mi-a dat pentru prima dată un Nou Testament  și, deși a insistat să mai vin, mă simțeam stingher în acel loc și am renunțat să mai merg, căutând de fiecare dată să fiu ocupat când era vremea pentru adunare. Timpul a trecut și, în toamna lui 2015, am fost transferat la Botoșani întrucât mi-a schimbat regimul de executare a pedepsei, din închis în semi-deschis.

Ghiță Ignat: Ce a însemnat pentru tine revenirea la penitenciarul Botoșani?

Golanu Gheorghe: Am venit mai aproape de locurile natale, întrucât părinților le-a fost mai ușor să mă viziteze. Aici am întâlnit vechi prieteni pe care i-am cunoscut cu ani în urmă tot în penitenciar, dar mai important decât toate aceste lucruri este faptul că v-am întâlnit pe voi (Gheorghe zâmbește) iar prin voi, L-am întâlnit pe Domnul Iisus Hristos, slăvit să fie Numele Lui.

Ghiță Ignat: Dar până să te întâlnești în mod personal cu Domnul Iisus Hristos, care era relația ta cu Dumnezeu?

Golanu Gheorghe: Despre Dumnezeu știam doar vag câteva lucruri auzite de la părinți și de la întâlnirile cu pocăiții din penitenciarul Iași. Însă, nici măcar acele lucruri puține pe care le știam, nu le puneam în practică. Trăiam exact ca un om fără Dumnezeu, biruit de toate lucrurile murdare cu care diavolul îi ispitește astăzi pe majoritatea tinerilor. Lucrurile din trecutul meu, de care îmi pare rău, sunt multe. Însă, regret în mod special două dintre ele: primul, că i-am luat viața acelui om și, al doilea, că atunci când am primit prima Biblie din viața mea, în pușcărie fiind, în loc să mă apuc de citit și studiat, eu am început să rup foaie cu foaie din Cuvânt și să le folosesc pentru a-mi face țigări.

Ghiță Ignat: Revin la momentul când erai deja la Botoșani și veneai la întâlnirile zilnice de studiu biblic și rugăciune. Cine te-a invitat, sau cum ai aflat că noi ne întâlneam zilnic la clubul de pe secție?

Golanu Gheorghe:  Alți doi deținuți, Alin și Sami, care deja mergeau de ceva vreme la întâlnirile voastre, m-au invitat și pe mine, zicându-mi că este frumos și că voi cântați Domnului și Îl lăudați, și că astfel de momente sunt unice și benefice nouă care suntem în pușcărie.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în continuare?

Golanu Gheorghe: Am venit la club pe la ora 10 dimineața, când mi-au spus băieții că veți fi adunați acolo. V-am găsit pe toți, vreo 15-20 deținuți, cântând. Mi s-a părut deosebit de frumos. Erați toți în jurul acelei mese mari și deși vă cunoscuserăți toți de curând, aveam senzația că vă cunoașteți de o viață. Erați ca o familie mare.

Ghiță Ignat: Îți amintești când Dumnezeu ți-a mișcat cu adevărat inima?

Golanu Gheorghe:  Am continuat să frecventez întâlnirile, chiar și la cele de vineri și sâmbătă când vin frații din afară. A început să-mi placă foarte mult să fiu cu voi. Mi-a plăcut că nu se înjura, nu se vorbea urât și nu se fuma, deși eu aveam o mare problemă cu acest viciu. Într-un cuvânt, deși Dumnezeu încă nu vorbise clar inimii mele, cred că El este Cel care m-a făcut să-mi fie drag de voi și să-mi placă să fiu în prezența voastră.

Ghiță Ignat: Ok. Însă, vreau să scriem în mod special despre momentul acela când te-ai hotărât pentru Domnul Iisus Hristos?

Golanu Gheorghe: Era într-o vineri la amiază și eram vreo 50 deținuți adunați pentru a asculta din Cuvântul lui Dumnezeu. Veniseră frați din afară. După ce s-au cântat câteva cântări și frații au vestit Evanghelia, unul dintre ei a avut și o scurtă mărturie a întoarcerii lui la Domnul. Am fost oarecum mișcat de mărturia lui pentru că și acest frate trecuse prin închisoare. La urmă, tot el a întrebat dacă este cineva care dorește să își predea viața Domnului Iisus Hristos, să ridice o mână sus pentru a se putea ruga pentru el.

Îmi amintesc că, deși mă încerca un sentiment de rușine, totuși am simțit un impuls mai puternic decât frica sau rușinea, și în timpul ce capul era plecat, mâna dreapta aproape involuntar s-a ridicat deasupra capului, semn că doream din toată inima ca ei să se roage pentru mine, iar Dumnezeu să lucreze în viața mea, să o schimbe așa cum a făcut-o cu mulți alții, inclusiv cu acel frate care făcuse pușcărie. Mi-am zis în inima mea că dacă cu el a putut, sigur și cu mine va putea.

Și așa a fost, slăvit să fie Dumnezeu! La câteva săptămâni când te-am auzit vorbind de botezuri, am știut din prima secundă că acesta este următorul pas. Ți-am spus acest lucru și te-ai bucurat foarte mult. M-ai trecut pe o listă. Atunci încă nu știam dacă conducerea penitenciarului va aproba un botez nou-testamentar aici în penitenciar.

Ghiță Ignat: Continuă, te rog. Nu pentru mine; au am fost aici și am văzut. Însă, spre slava lui Dumnezeu, vreau să citească și alții.

Golanu Gheorghe: Botezul a fost fixat pe data de 25 Martie 2016. Trebuie să spun că din momentul în care m-am hotărât să-L urmez pe Domnul Iisus Hristos și până în clipa când am pășit în apa botezului, au fost câteva săptămâni de război lăuntric. Colegii de cameră nu au privit cu ochi buni decizia mea, nici faptul că începusem să nu mai iau parte cu ei la tot felul de lucruri murdare, pe care altădată le săvârșeam cu plăcere. Dumnezeu vorbise inimii mele iar eu am hotărât că, dacă doresc cu adevărat să fiu creștin, trebuie să renunț la tot ceea ce era rău. Am început să am biruință după biruință, deși eram zilnic bombardat cu vorbe de ocară. Dumnezeu îmi dădea putere să renunț la vechiul Golanu.

Ghița Ignat:  Cum a fost acea zi, când ai intrat în apa botezului și L-ai mărturisit pe Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor și Domn personal al vieții tale?

Golanu Gheorghe: Pe de-o parte, așteptam ziua aceea,  iar pe de-altă parte eram foarte zbuciumat în mintea mea. Erau parcă două voci care îmi vorbeau constant. Una îmi zicea să mai amân acest pas pentru că nu sunt pregătit, iar alta să intru în apa botezului și să Îl mărturisesc public pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal cu toată inima pentru că aceasta avea să fie singura mea șansă.

Țin minte cum în acea dimineață, în timp ce eu mă frământam, am primit îndemnul de care aveam nevoie ca să pot face ceea ce trebuia. Ghiță Ignat a intrat în celula mea, a salutat pe toată lumea și mi-a zis că vrea să vorbim câteva minute. Am mers împreună la club, unde se spăla pe jos și se făceau pregătirile pentru botez. Ghiță Ignat mi-a pus mâna peste umăr, și mi-a zis: „Gheorghe, Dumnezeu mi-a zis să-ți spun că Te iubește, că Te iartă de tot trecutul tău și că Te așteaptă în împărăția Lui!” Am simțit aceeași cercetare a Duhului Sfânt ca atunci când am ridicat mâna pentru a-mi preda viața Domnului Iisus Hristos. Am fost convins că sunt pregătit, dar nu pentru că eu eram pregătit să fac pasul acesta, ci pentru că Dumnezeu a hotărât că sunt. Slăvit să fie Numele Său.

Am mers la celulă cu fața senină, zâmbind. Parcă pluteam și nici nu atingeam pământul. Eram atât de bucuros că Dumnezeu ștersese și ultima urmă de îndoială din inima mea. Nu am vrut să mai vorbesc cu nici un coleg de celulă, am trecut pe lângă ei cu un zâmbet larg pe față, am făcut o baie, m-am bărbierit, mi-am pus hainele cele bune pe mine și am ieșit din celulă la fel cum intrasem, zâmbind larg. Mergeam să mă împac cu Dumnezeu iar nimeni nu mă mai putea opri să fac lucrul acesta. Am intrat în apa botezului împreună cu alți 12 deținuți. A fost o zi minunată, de care îmi voi aduce aminte mereu cu mare drag. Zilele acestea s-a împlinit un an de atunci, slăvit să fie Domnul Iisus Hristos pentru tot ceea ce a făcut și face cu viața mea.

Ghiță Ignat: Cum s-a schimbat viața ta?

Golanu Gheorghe:  S-a schimbat enorm de mult. Am reușit să biruiesc țigara, limbajul urât, multe alte lucruri care mă robeau de foarte mulți ani. Am înțeles care este rostul meu pe acest pământ. Înainte nu aveam o țintă și un scop în viață, însă acum țința mea este Împărăția lui Dumnezeu și mă lupt ca nimic să nu mă oprească să ajung la țintă. Dumnezeu își face simțită prezența zilnic aici în pușcărie. Ne întâlnim în Numele Lui în fiecare zi, cântăm, ne rugăm, citim Scriptura… într-un cuvânt, este minunat. Suntem ca o familie, formată din deținuți care-L iubesc pe Domnul Isus Hristos. Fac pușcărie de peste 10 ani, am fost în multe penitenciare din țară, dar nicăieri nu am întâlnit ceea ce a făcut Dumnezeu aici.

Ghiță Ignat:  Cum vezi viitorul?

Golanu Gheorghe:  Atâta timp cât sunt în brațul Domnului Iisus Hristos, viitorul meu va fi cu adevărat strălucitor. Dacă Domnul se va îndura de mine, în 2018 voi fi eliberat. Nu știu ce mă va aștepta afară, însă dorința mea sinceră este să-L slujesc pe Dumnezeu. Nu îmi doresc altceva decât să rămân credincios Domnului. Știu că de restul se va ocupa El.

Ghiță Ignat: Dumnezeu să te binecuvânteze!

Golanu Gheorghe: Și pe tine. AMIN!

Aceasta este, în mare, ceea ce a trăit Golanu Gheorghe. Cred că ar fi fost mai multe de spus dar deja ne-am întins mai mult decât plănuisem. Nu vrem să punem la încercare răbdarea celor ce citesc, cu toate că mă rog ca Dumnezeu să ducă aceste rânduri acolo unde știe El că este nevoie, pentru a încuraja cât mai mulți oameni să caute la El ceea ce nu pot găsi nicăieri.

Viața de pușcăriaș este lipsită de multe lucruri, însă nu poate fi lipsită de dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Asta nu se poate niciodată. Personal, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în viața mea, a familiei mele și a multora dintre colegii mei deținuți.

Lăudat și glorificat să fie Numele Domnului Iisus Hristos în veci!