De vreo câteva săptămâni, am un coleg nou aici la locul de muncă. Este un bărbat trecut de 50 ani, dar care nu își arată vârsta. Îi place sportul iar zilnic facem împreună cel puțin un antrenament de forță.
Nu a trecut mult timp de când am început să muncim și să ne antrenăm împreună, până să legăm o prietenie frumoasă. Zilele trecute, i-am zis: „Trebuie să îți fac cunoștință cu un bun Prieten de-al meu”. El a rămas surprins pentru că aici ne cunoaștem toți unii pe alții la un loc. S-a uitat la mine și mi-a zis: „E vorba de Gigi sau de Vladimir?”. I-am spus că nu; este vorba despre Iisus Hristos!
A zâmbit, a lăsat ușor privirea în jos apoi s-a uitat din nou la mine și a zis: „Știam că va veni și acest moment”. Am fost surprins de aceste cuvinte și l-am întrebat cum de știa că într-o zi îi voi spune de Cel care a murit pentru mine, care a pătimit și a suferit pentru a mă mântui. Pe un ton serios, mi-a răspuns: „Ghiță, sunt aici de aproape un an și jumătate. De cel puțin un an de zile sunt foarte atent la voi, la grupul acesta care vă întâlniți și cântați, vă rugați și citiți din Biblie.
La început am fost suspicios, crezând că faceți ceva de fațadă, doar pentru a fi văzuți că sunteți băieți buni. Apoi, am observat că este mai mult de atât; că între voi este o legătură aparte, că vă respectați între voi și îi respectați și pe ceilalți; că nu vorbiți obscen și că aveți întotdeauna o vorbă bună pentru oricine.
La fel ca și mulți alți deținuți, am zis că este ceva doar de suprafață și că se va schimba cu timpul, dar iată că sunt deja un an de zile de când sunt foarte atent la voi și sunteți aceiași. Eu înțeleg că voi luați Biblia în serios, dar trebuie să fie mai mult decât atât; trebuie să fie ceva care vă ține uniți, care produce această unitate în mijlocul vostru”.
– „Ai dreptate, omule” i-am zis. „Acel Cineva despre care tu întrebi este chiar Cel despre care am început să-ți vorbesc, Iisus Hristos”.
– „Așadar, cel mai bun prieten al tău”, răspunse colegul meu.
– „Mai mult decât un Prieten; îmi este Frate și sprijin; îmi este Cel mai aproape în orice moment. Vorbesc cu El zilnic și să îți mai spun ceva: El nu are program de 8 ore pe zi, după care nu Îl mai găsești. El este prezent în viața mea 24/7, șapte zile pe săptămână. Nu-i minunat?”
Ochii colegului meu s-au umezit în lacrimi:
– „Vreau Ghiță să cred și eu. Îmi doresc atât de mult să cred așa cum o faceți voi. Am nevoie de Dumnezeu. Sunt convins de asta, însă nu pot! Nu pot să accept unele lucruri. Am fost educat în regimul comunist, am citit atât de multă literatură al cărei scop era negarea existenței lui Dumnezeu încât acum sunt suspicios la absolut orice când vine vorba de credință. Doresc să găsesc o logică în absolut orice. Am fost învățat că totul trebuie demonstrat științific și matematic, restul fiind doar imaginația oamenilor. Cu toate astea, am nopți în care nu dorm din cauza aceluiași gând: dacă într-adevăr există Dumnezeu? Ce se va întâmpla cu mine când voi muri?”
Colegul meu este un om cu studii. Un om care a citit mult, care a trăit într-un confort peste nivelul mediu mai toată viața lui, astfel fără a simți nevoia cunoașterii lui Dumnezeu. Neavând lipsuri, nu a fost pus niciodată în situația în care să fie nevoit să strige după ajutor iar la fel ca aproape toți cei educați în vremea regimului comunist, îi vine greu să accepte o realitate, care în opinia mea, este una vizibilă: aceea a existenței lui Dumnezeu.
– „Toată informația acumulată în peste 50 ani de citit și studiat îmi spune că ceea ce credeți voi nu sunt decât povești, însă conștiința și acel gând despre care ți-am povestit, îmi spun contrariul. Ce să fac?”
L-am privit pe acest om ca pe tatăl meu (la vârsta pe care o are, poate să-mi fie tată), m-a încercat un sentiment de compasiune și mă gândeam ce aș putea să-i răspund. Mi-a venit în minte următorul verset din Marcu 5:36 – „Dar Iisus fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: Nu te teme, crede numai”.
Când a auzit aceste cuvinte, colegul meu m-a întrebat:
– „Cum să cred, așa fără să văd nimic?”
L-am luat de după cap și ne-am dat lângă geamul locului unde muncim.
– „Ia uite acei cireți. Acum sunt albi, au înflorit. Mai ieri parcă păreau că sunt uscați. Uite la câmpul acesta imens. Până acum câteva zile era negru iar acum totul este verde. Pădurea la fel a început să înverzească. Totul a prins viață. Cum crezi că se întâmplă toate aceste lucruri. Crezi că totul e doar voia întâmplării?”
În ochii colegului meu erau din nou lacrimi. Ceva se întâmpla înlăuntrul lui iar Duhul lui Dumnezeu începea să-l facă să vadă adevărul.
– „Eu trăiesc într-o zonă pitorească, foarte frumoasă și plină de pădure. Atâția ani m-am bucurat în fiecare primăvară de tot ce are mai frumos natura de oferit, dar niciodată nu m-am gândit că Dumnezeu a făcut toate acestea din dragoste pentru noi.”
Discutând în fiecare zi despre bunătatea lui Dumnezeu și despre șansa pe care ne-a oferit-o nouă de a ne putea mântui sufletele prin Unicul Său Fiu, Domnul Iisus Hristos, colegului meu au început ușor să i se dezlipească parcă solzii de pe ochii, solzi groși generați de poveștile mincinoase ale regimului comunist, care pentru atâția ani l-au împiedicat să vadă ceea ce este mai frumos și mai special în această lume: DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI, OAMENII!
Nu știu ce va hotărî acest om să facă cu viața lui în continuare, noi însă ne rugăm ca Dumnezeu să îl facă deplin conștient de faptul că are nevoie de mântuire și că trebuie să creadă pentru a deveni o experiență reală.
CREDE NUMAI! Este îndemnul Domnului Iisus Hristos pentru noi toți, cei șapte miliarde și ceva…
Fiți binecuvântați
Botoșani / 7.04.2017
The good fight 
Crede numai este primul pas urmat apoi de a te încrede…. 🙂Ajuta i Doamne
ApreciazăApreciază