
„Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? sau fiindu-Ți sete și Ti-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în pușcărie și am venit pe la tine? Drept răspuns Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut” Matei 25.
Acestea le-am găsit scrise în Sfânta Scriptură, nu am găsit însă scris cum că… dacă e țigan nu trebuie să-l ajuți, dacă e murdar să nu-l primești în casă sau dacă e certat cu legea să-l consideri precum mort. Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ne dă o pildă extraordinară și în același timp în bunătatea Sa ne spune ce avem de făcut pentru a moșteni viața veșnică.
Mi-a pus Domnul pe inimă să scriu câteva strofe inspirându-mă din capitolul 25 din Matei, le-am scris aici în pușcărie unde împreună cu alți colegi deținuți le-am corectat și așezat în forma finală. Sper să vă placă știind că tot ceea ce scriu o fac pentru slava și gloria lui Dumnezeu.
Fă-ți timp omule!
Fă-ți timp să hrănești acum
Pe cel ce pâine nu are
Chiar de te-ar costa, fii bun
Dai omului de mâncare!
Fă-ți timp la răscruci de drumuri
Să scoți apă din izvor
Chiar de-ar fi s-aștepți si vremuri
Pe-nsetatul trecător.
Fă-ți timp să aștepți în prag
Chiar de-ar fi o zi ploioasă
Și chiar de nu ți-ar fi drag
Cerșetorul fără casă.
Fă-ți timp să-l primești de-afară
Pe săracul dezbrăcat
Să-l îmbraci nu doar cu vorba
Ci cu haine de-mbrăcat.
Fă-ți timp să ajuți un pic
Pe cel ce vine agale
Chiar de nu câștigi nimic
De la cel fără picioare.
Fă-ți timp să te oprești
Lângă poarta închisorii
Că intrând să cercetezi
Toți nenorociții țării
Fă-ți timp să-i cunoști pe toți
Să dai din al tău mereu
Chiar de-s răi, sau buni, sau hoți
Îl ajuți pe Dumnezeu!
Era să uit, am găsit tot în Sfânta Scriptură, tot în Matei 25, răspunsul Mântuitorului Iisus Hristos pentru cei care socotesc că aceste cuvinte nu sunt de luat în serios: „Duceți-vă de la Mine blestemaților, în focul cel veșnic” Matei 25:41.
Să ne ajute Dumnezeu ca atunci când va veni vremea cu toții să auzim frumoasele cuvinte „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția” Matei 25:34.
Ține de noi și de acțiunile noastre, de deciziile inimii noastre cu care dintre cele două fraze vom fi întâmpinați. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Un gând despre „POEZIE: Fă-ți timp omule!”