{:ro}Orfan… dar iubit de Dumnezeu – Ghiță Ignat în dialog cu Gigi Cimpoi{:}{:en}An orphan… but loved by God{:}{:es}Huérfano… pero amado por Dios – el diálogo George Ignat con Gigi Cimpoi{:}

{:ro}Era o seară de septembrie 2016, când un gardian a venit până la ușa celulei și mi-a zis că un tânăr din Suceava, Cimpoi Gheorghe, este în sectorul destinat carantinei și îmi trimite salutări. I-am transmis și eu salutările mele, câteva conserve de carne, un cearșaf și două batoane de ciocolată. Nu îl cunoscusem pe Gigi în libertate, însă după numai 3 săptămâni cât a durat perioada de carantină, a fost transferat pe secția a V-a și astfel am reușit să ne vedem și să ne cunoaștem.

Era un pic speriat și dezorientat, însă discutând cu el mi-am dat seama că avea motive întemeiate să aibă această stare. Gigi venea dintr-un cu totul alt mediu față de ceilalți deținuți, iar faptul că se află în pușcărie, este rezultatul unui accident și a unei greșeli stupide. După 8 luni de detenție, Gigi parcă s-a mai maturizat. Este schimbat la față, este mai autoritar și nu mai are probleme în a discuta față-n față cu orice deținut. Gigi s-a făcut un pic mai dur; era normal să se întâmple așa datorită mediului în care trăiește. Însă, în același timp, a rămas un copil al lui Dumnezeu. 

Aici este apreciat de toți deținuții, în special pentru sinceritatea și seriozitatea lui. Este iubit chiar și pentru naivitatea de care dă dovadă uneori. Chiar și așa, Gigi pare să fie dintr-un cu totul alt tablou. Este într-adevăr un om care îl iubește pe Dumnezeu, iar astfel de oameni nu pot fi amestecați cu mulțimea.

Mă bucur că l-am cunoscut, cu toate că aș fi vrut să-l întâlnesc în alte circumstanțe. Este un plus de valoare pentru grupul nostru de închinare, el cunoscând multe cântări și în felul acesta ne-a ajutat să ne lărgim repertoriul cântărilor de laudă pe care le folosim în închinare. Mă rog ca Dumnezeu să îl ajute să rămână un copil al Său și să-l folosească în continuare pentru slava Sa.

Am scris împreună cu Gigi aceste rânduri în care a dorit să vorbească despre viața lui, cu bune și cu rele. Cred că este o mărturie interesantă și merită citită.

Dumnezeu să facă aceste rânduri să ajungă acolo unde știe El că este nevoie de ele.

**************************************

Ghiță Ignat:  Cine ești? Spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Gigi Cimpoi:  Sunt un tânăr din Suceava. Mă numesc Gheorghe Cimpoi iar prietenii îmi spun Gigi. Am 26 ani iar în acest moment, stau la masă cu tine în clubul secției a V-a din Penitenciarul Botoșani, unde scriem împreună aceste rânduri care îmi doresc să fie de folos spre slava lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat:  AMIN! Și eu îmi doresc același lucru. În mod personal, ar trebui să începem prin a vorbi despre copilăria și anii tinereții tale, dar am îndemnul să începem cu motivul pentru care ai ajuns în pușcărie. Ești un tânăr cuminte, care te deosebești rapid de majoritatea deținuților. Tocmai, de aceea, aș dori să scriem întâi despre motivul încarcerării tale. Ce zici, ești de acord?

Gigi Cimpoi:  Aș dori să începem cu începutul și să lăsăm motivul arestării mele pe la sfârșitul acestei scrisori, pentru că vreau să îți povestesc mai degrabă despre momentele frumoase din viața mea.

Ghiță Ignat: Sigur, Gigi. Tu decizi despre ce vrei să vorbim, dar să știi că va trebui să scriem și despre momentele neplăcute.

Gigi Cimpoi: Cu siguranță.

Ghiță Ignat:  Ok! Te las pe tine să îmi povestești despre anii copilăriei, despre familia ta, prietenii tăi…

Gigi Cimpoi:  M-am născut în Suceava, pe data de 4 aprilie 1991. Din câte am aflat, știu că imediat după naștere mama mea s-a îmbolnăvit destul de grav încât nu a mai putut avea grijă de mine. Astfel am fost preluat de către autoritățile statului și dus într-un leagăn de copii din municipiul Suceava. Acolo am fost ținut până la vârsta de 3 ani și 3 luni.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat după aceea?

Gigi Cimpoi: Pe data de 4 iunie 1994, Dumnezeu a trimis doi oameni pe care îi respect și iubesc foarte mult, să mă ia de la acel leagăn de copii și să mă transfere la un orfelinat creștin ce fusese construit chiar în perioada aceea de către o asociație creștină din Statele Unite ale Americii, numele ei fiind Christian Aid Ministries.

Ghiță Ignat:  Îmi poți spune cine erau acei oameni și de ce te-au luat de la leagăn și te-au dus la orfelinatul acesta creștin?

Gigi Cimpoi:  Eu cred că nu a fost numaidecât voia lor, ci mai degrabă voia lui Dumnezeu, care din dragoste pentru mine i-a trimis pe cei doi frați. Atunci, la vârsta de 3 anișori, nu știam cine sunt și nici ce vor de la mine. Însă, mai târziu când am crescut am aflat că pe unul dintre ei îl cheamă Ionică B. iar pe celălalt Petrică V., amândoi fiind slujitori ai lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat: Înainte de a merge mai departe, vreau să te întreb dacă ai vreo amintire din acea perioadă pe care ai petrecut-o la leagănul de copii din Suceava?

Gigi Cimpoi: Întrucât eram foarte mic am puține amintiri de acolo, dar una dintre ele mi-a rămas întipărită în minte și acum. Țin minte că plângeam mult, eram dacă vrei „un plângăcios”, pentru că simțeam nevoia de a fi cineva mereu lângă mine, voiam să fiu ținut în brațe. Dar acolo eram în jur de 25 copii și doar câteva educatoare care trebuiau să aibă grijă de toți acei copii. Era greu să obțin atenția de care aveam nevoie. Știam că plângând voi atrage atenția și voi fi luat în brațe, de aceea profitam de lucrul acesta. Acel moment de care îmi aduc aminte cu plăcere s-a petrecut într-o seară târzie când plângând pentru un timp îndelungat, o educatoare, căreia i s-a făcut milă de mine, m-a luat în brațe, m-a dus într-o cameră unde era un televizor, apoi m-a așezat la pieptul ei și legănându-mă ușor, am adormit. Îmi aduc aminte cu multă plăcere de acel moment în care am simțit afecțiunea acelei femei.

Ghiță Ignat:  Am auzit multe povești de viață a unora dintre cei care au crescut fără părinți în orfelinate de stat, unul dintre aceștia este Bobi, fratele nostru. Este cel care a stat cu noi în celulă. Ai auzit și tu prea bine toate chinurile pe care a trebuit să le îndure acolo în orfelinatul de stat. Povestește-mi, te rog, cum ai fost tratat și crescut în acel orfelinat creștin?

Gigi Cimpoi:  Anii petrecuți la Natanael au fost într-adevăr binecuvântați, ani pe care i-am trăit într-un mediu creștin, în preajma unor oameni minunați care și-au dat toată silința să ne ofere o educație bună, dar și o dragoste sinceră de care noi, copiii fără părinți, aveam mare nevoie. În concluzie, diferența dintre ce a trăit Bobi și alte mii de copii în orfelinatele de stat din România și ceea ce am trăit noi la orfelinatul Natanael, este ca diferența dintre pământ și cer.

Ghiță Ignat:  Din ceea ce îmi spui reiese că ai fost un copil binecuvântat și iubit de Dumnezeu, prin faptul că ai avut parte să crești într-un mediu creștin. Vreau să detaliem puțin acea perioadă, vreau să scriem puțin din tot ceea ce ai trăit cât și despre oamenii care au avut un anume impact asupra vieții tale.

Gigi Cimpoi:  Îmi aduc aminte din primii ani petrecuți acolo că în fiecare duminică ne adunam toți copiii de la orfelinat. Cred că eram în jur de 57 copilași într-o cameră a orfelinatului, căruia noi îi spuneam living-room. Acolo, educatorii împreună cu domnii directori, David Y. și David T. ne vorbeau despre Dumnezeu, în mod special ne citeau din cartea „100 întâmplări din Biblie”. Îmi aduc aminte cu mare drag de acele clipe iar astăzi, după 20 ani, realizez cât de benefice au fost acele întâlniri pentru noi. Aveam tot felul de activități educative dar și sportive, jucam volei, baschet, ne trăgeam cu bicicletele, era o continuă veselie acolo. Eram atât de prinși cu aceste activități încât nu era timp pentru tristețe sau supărare. Am crescut într-o deplină armonie iar lipsa părinților era suplinită de acei oameni dragi, care fie din Statele Unite sau România erau trup și suflet lângă noi.

Îmi amintesc cu mare plăcere de un alt frate drag care venise tot din Statele Unite pentru a se implica în lucrarea pe care Dumnezeu o făcea la orfelinatul Natanael. Acest frate, Bill M. mi-a acordat multă atenție și afecțiune. Îmi amintesc că mereu vorbea cu mine și jucam împreună diferite jocuri. Am în minte o întâmplare haioasă cu Bill. El și soția lui au adus la orfelinat o mașină de tuns iarba cu motor pe benzină. Ne-au strâns pe toți la un loc și ne-au explicat că nu avem voie să punem mâna pe motorul fierbinte al mașinii. Eu am mers la fiecare copil în parte dintre colegii mei și le spuneam că nu au voie să pună mâna pe motor. Imediat după ce am terminat de vorbit cu ei, curiozitatea m-a împins ca tocmai eu însumi să mă duc și să pun mâna pe acel motor fierbinte.

Îl apreciez mult pe acest frate Bill M. pentru că încă odată mi-a arătat dragostea lui. La o lună după ce am fost arestat, a venit din Statele Unite și m-a vizitat la penitenciar, încurajându-mă că orice s-ar întâmpla, Dumnezeu este alături de mine.

Ghiță Ignat:  Să înțeleg că ai fost un copil cam obraznic?

Gigi Cimpoi: Da, eram puțin obraznic și neascultător, dar cu toate acestea, oamenii care aveau grijă de noi, aveau răbdarea necesară pentru a ne înțelege și a ne învăța ce este bine și ce nu.

Ghiță Ignat: Din tot ceea ce mi-ai povestit până acum, văd o mare diferență între felul în care ați fost crescuți la Natanael și ceilalți copii orfani crescuți în orfelinatele de stat. De aceea, vreau să-ți spun, dragă Gigi, că ai fost și ești un copil binecuvântat de Dumnezeu.

Gigi Cimpoi:  Da, așa este. Îi mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru purtarea Sa de grijă care a avut-o față de mine și pentru dragostea Sa.

Ghiță Ignat:  Mi-ai povestit despre acele locuri unde ai crescut și despre o parte din cei care au fost alături de tine. Mai sunt și alte persoane care au avut o influență bună asupra ta, despre care vrei să scrii și să le mulțumești?

Gigi Cimpoi: Sunt mulți cei care au fost alături de mine, de la personalul orfelinatului până la colegii mei cu care am crescut împreună. Îmi pare rău că nu putem scrie despre fiecare în parte, fiind prea mulți; dar doresc ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu viață veșnică. Îi port în rugăciunile mele și le voi fi mereu recunoscător pentru dragostea cu care m-au crescut. Vreau să mai amintesc de un domn educator deosebit, numele său fiind Geo D. Îmi amintesc că acest om venea seară de seară și mă învelea cu pătura la culcare, avea grijă și se comporta cu noi ca și cu copiii lui. Domnul Iisus Hristos să-l binecuvânteze.

De asemenea, un om foarte special pentru mine este un frate din Statele Unite, numele său fiind Dennis. Un om care, din dragoste pentru Dumnezeu, a hotărât să-mi fie ca un părinte, deși era distanță mare, el fiind în Statele Unite iar eu la Suceava. Țineam mereu legătura cu el prin telefon. Acest om ne-a purtat de grijă. A fost lângă mine în cele mai grele momente și încă continuă s-o facă, chiar și acum după mai mult de 20 ani. Îmi amintesc că prima dată am vorbit cu el la vârsta de 7 ani, dar eu nu vorbeam foarte bine limba engleză atunci. Însă, după un timp, când aproape să împlinesc 12 ani, am început să țin o strânsă legătură cu Dennis deoarece învățasem să vorbesc cursiv limba engleză. Când am împlinit 15 ani, Dennis împreună cu soția lui au venit în România să mă viziteze. A fost un timp minunat. Am vizitat împreună timp de o săptămână mai multe locuri din România. Țin minte că el a fost foarte impresionat de oalele din ceramică pe care le fac cei din Marginea. Am o relație specială cu acest om. Vorbesc săptămânal cu el la telefon, chiar și de aici din penitenciar. Mă încurajează și continuă să fie pentru mine părinte și mentor.

Ghiță Ignat:  Mă gândesc că a venit momentul când, în sfârșit, a trebuit să părăsești orfelinatul. Când a fost asta și ce ai făcut după aceea?

Gigi Cimpoi:  Am plecat de la orfelinat imediat după ce am împlinit 18 ani. Aveam cu mine diploma de studii și diploma de calificare în domeniul mecanicii auto. Am muncit la o firmă de lângă Suceava pentru o perioadă scurtă de timp, după care am plecat în Marea Britanie.

Ghiță Ignat:  Ce ai făcut în Marea Britanie? Ai muncit sau ai studiat?

Gigi Cimpoi:  Am muncit aproximativ 5 ani de zile la o fermă de animale, undeva în afara Londrei. A fost un timp bun în care îmi câștigam singur existența. Dumnezeu, în bunătatea Sa, a rânduit ca acolo să găsesc și să fiu primit de oameni buni și înțelegători, ceea ce a făcut ca munca de acolo, care nu era una ușoară, să fie totuși plăcută.

Ghiță Ignat:  După cei 5 ani petrecuți la fermă în UK, ce ai făcut mai departe?

Gigi Cimpoi:  M-am întors în România să-mi văd prietenii. Am stat câteva luni în țară, după care am hotărât să-mi schimb locul de muncă. Astfel, m-am angajat în Belgia la o companie de transport, ca șofer de camion. Am muncit acolo timp de 10 luni, călătorind prin aproape jumătate din Europa. A fost o experiență foarte plăcută. Șofatul este într-adevăr o meserie care îmi place mult.

Ghiță Ignat:  Ce s-a întâmplat în continuare?

Gigi Cimpoi:  În continuare s-au întâmplat lucruri la care nu mă așteptam; întâmplări care aveau să-mi schimbe cursul vieții în mod neplăcut. S-au întâmplat lucruri pe care le regret și de care îmi pare tare rău, lucruri pe care dacă aș putea da timpul înapoi, cu siguranță le-aș evita.

Ghiță Ignat:  OK. Cred că am ajuns la momentul în care, așa după cum te-am avertizat la început, trebuie să îmi povestești și despre lucrurile mai puțin plăcute din viața ta, în special despre motivul pentru care ai ajuns în pușcărie.

Gigi Cimpoi:  Eram întors din Belgia. Chiar a doua zi după ce am ajuns la Suceava, m-am urcat în mașina personală pentru a mă deplasa în interes privat. Ce nu știam eu atunci, era că o mașină ce nu a fost utilizată 10 luni poate avea probleme cu sistemul de frânare. Pe când mă deplasam între Burdujeni și Suceava, pe calea Unirii, în dreptul Liceului nr. 2, am avut neșansa să observ în ultimul moment un pieton beat care ținea o sticlă cu bere în mână și care, într-o fracțiune de secundă, s-a repezit în fața mașinii pe care o conduceam. Am apăsat frâna cu toată forța, dar nu s-a întâmplat nimic. Frâna nu a funcționat deoarece mașina a stat parcată aproape un an de zile. Am trag stânga maxim de volan pentru a evita impactul, însă l-am lovit pe acel bărbat cu partea dreaptă a mașinii. Am coborât din mașină și am mers direct către acel om. Aveam impresia că trăiesc într-un film și că nimic nu este real. L-am întrebat pe acel om cum se simte și mi-a spus că-l doare pieptul. Ambulanța a sosit în câteva minute și l-a dus de urgență la spital. Din păcate și spun asta cu o mare părere de rău, după numai 4 ore, doctorii i-au declarat decesul.

Ghiță Ignat: Cum ai trăit acele momente și cele care au urmat?

Gigi Cimpoi: Pentru mine a fost un șoc imens. Au urmat luni de zile pline de confuzie, nopți nedormite și stres. Nu-mi venea să cred că s-a întâmplat așa ceva. Mă duceam să mă culc și când mă trezeam încercam să-mi imaginez că totul a fost un vis. Din păcate, nu era așa. Luasem viața unui om și trebuia să mă confrunt cu acest lucru. Trebuia să trăiesc cu acest lucru toată viața mea, chiar dacă a fost un accident nefericit.

Ghiță Ignat:  Acest accident nefericit este singurul motiv pentru care ai fost condamnat?

Gigi Cimpoi:  Nu. La câteva luni după accident, trebuia să plătesc anumite daune în urma acelei nenorociri. Poliția îmi interzisese să părăsesc Suceava până la terminarea procesului. Fiindcă nu mai aveam un loc de muncă am abordat o cunoștință mai veche care îmi datora o sumă de bani de aproximativ 3 ani de zile. I-am explicat că sunt în mare necaz și că am nevoie de banii mei ca să plătesc daunele. Văzând că nu are deloc intenția de a-mi da banii, într-un moment de furie și mustrare, am greșit luându-i cardul de credit și scoțând eu însumi banii din contul său. A fost un impuls de moment pentru că după numai câteva zile, realizând că am greșit, m-am dus la el să-i spun de ce am procedat așa. Doream să îi restitui acea sumă de bani, fiindcă mă simțeam vinovat pentru felul în care am acționat și voiam să-l rog din nou să îmi restituie banii pe care mi-i datora. Din păcate, a reacționat într-un mod ciudat. Nu am putut să mă înțeleg cu el, astfel alegându-mă cu un nou dosar penal, pe lângă cel cu accidentul. Desigur, că regret faptul că am procedat astfel, însă am simțit nevoia să-mi fac dreptate singur și a fost greșit. Mi-am cerut iertare atunci și am restituit banii. Bănuții mei au rămas în aer iar eu m-am ales cu încă 11 luni de pușcărie, pe lângă cei doi ani primiți pentru accident.

Am greșit, recunosc. Acum plătesc, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, cu siguranță nu aș mai proceda la fel. Mânia și frustrarea te pot împinge să faci lucruri de care să-ți pară rău mai târziu. De aceea, am învățat o lecție din această situație, o lecție dură dar benefică, aceea de a nu-ți face singur dreptate, ci a lăsa totul în mâna lui Dumnezeu.

Ghiță Ignat: În cele din urmă, ai ajuns în pușcărie. Care a fost prima ta impresie după încarcerare?

Gigi Cimpoi: Prima impresie a fost una de șoc, confruntându-mă cu o realitate pe care nu o cunoșteam. Prima dată am fost repartizat într-o cameră cu niște cetățeni rromi. Ascultau manele la maxim iar înăuntru era un fum de nu puteai respira. Mi-am lăsat bagajele, am ieșit pe hol iar pe primul deținut care mi-a ieșit în cale, l-am întrebat: „Unde este fratele Ghiță Ignat?” Mi-a răspuns că se află în capătul secției, la club cu pocăiții care au venit de afară. „Ultima pe dreapta”, a strigat acel deținut după mine.

M-am deplasat rapid acolo, am deschis ușa și am avut surpriza să văd ceva neobișnuit, dar frumos în același timp. Erau vreo 50 deținuți adunați, era un frate cu acordeonul și alți doi care veniseră să vestească Evanghelia. Cu toții cântau cântări de laudă lui Dumnezeu. Am intrat acolo. Fratele Ghiță Ignat mi-a arătat unde să stau, m-am bucurat de acel timp de închinare aproximativ 2 ore. După ce s-a terminat timpul de părtășie, frații veniți de afară au plecat, ceilalți deținuți au plecat fiecare la celula lui, iar eu am rămas în club să vorbesc cu fratele Ghiță.

Țin minte că aveam o față palidă, eram puțin dezorientat, ceea ce cred că l-a făcut pe fratele Ghiță să zâmbească. M-a întrebat: „Ce-i cu tine, omule? Ce cauți aici?” I-am spus pentru ce am ajuns în închisoare și că nu am mai fost niciodată. M-a cuprins cu mâna lui peste umăr și mi-a zis: „Lasă că o să fie bine. Dumnezeu te iubește!” Și așa a fost. Dumnezeu în dragostea Sa a trecut peste greșelile mele și a fost cu mine în tot acest timp. La câteva săptămâni s-a făcut un loc în celula unde stătea Ghiță. Bucuros, m-am mutat imediat acolo. În această celulă, mai sunt și alți deținuți care s-au împăcat cu Dumnezeu. Sunt frați de credință și pot spune că este o atmosferă plăcută.

Ghiță Ignat: Ce reprezintă pentru tine pușcăria, sau mai bine zis, acest timp în care ești privat de libertate?

Gigi Cimpoi: Deși este ultimul loc în care cred că cineva și-ar dori să ajungă, și deși la început am crezut că acesta este sfârșitul meu, că s-a terminat lumea pentru mine, totuși acum, după aproape 8 luni, încep să văd beneficiile acestui timp petrecut în închisoare.

Ghiță Ignat: Poate o pedeapsă cu închisoarea să aibă beneficii pentru cel condamnat?

Gigi Cimpoi: Din punctul meu de vedere, al unui om care-l iubește pe Dumnezeu, cred că acest timp este unul plin de beneficii pentru mine.

Ghiță Ignat:  Dă-mi, te rog, câteva exemple?

Gigi Cimpoi:  Într-o astfel de situație, când ești în închisoare poți să vezi cu adevărat cine îți este prieten și ține într-adevăr la tine, și cine doar se pretindea a fi apropiat de tine. Un astfel de timp îți dă posibilitatea să-ți analizezi viața, lucrurile pe care le-ai făcut, persoanele pe care le-ai cunoscut și îți dă șansa să iei hotărâri noi în ceea ce privește toate acestea.

Ghiță Ignat:  Dar relația ta cu Dumnezeu, cum a evoluat în acest mediu?

Gigi Cimpoi:  Este un loc propice și pentru a-ți întări relația cu Dumnezeu. În Romani 8 zice: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”. Eu îl iubesc și cred cu toată convingerea că și El mă iubește. Avem aici parte de un timp minunat. Ne întâlnim zilnic câte o oră și jumătate pentru studiul biblic și închinare. Citesc mult din Cuvântul lui Dumnezeu. Conducerea acestei instituții ne-a pus la dispoziție și o bibliotecă, ceea ce este minunat pentru că sunt multe cărți creștine acolo și astfel am posibilitatea să învăț mai mult despre ceea ce vrea Dumnezeu de la noi.

Ghiță Ignat: Ținând cont de faptul că nu ai părinți și nici familie, cine își face timp să te viziteze și să îți aducă un pachet de alimente?

Gigi Cimpoi: Am mai mulți prieteni care mă vizitează, dar în mod special, am doi frați dragi care vin lunar cu pachet, Nelu P. și Vasile H., cărora vreau să le mulțumesc și mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru timpul sacrificat pentru mine.

Ghiță Ignat: Planuri de viitor, după eliberare?

Gigi Cimpoi: Nu mă gândesc foarte mult la lucrul acesta. Mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să termin această pedeapsă și apoi tot El să hotărască viitorul meu.

Ghiță Ignat: Foarte frumos. Ai un cuvânt de încheiere?

Gigi Cimpoi: În încheiere, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că a fost cu mine și este în continuare. Vreau, de asemenea, să mulțumesc tuturor celor care se gândesc și se roagă pentru mine, să îmi cer iertare tuturor celor cărora le-am greșit. Vreau să-i salut pe toți cu versetele din 2Corinteni 4:1-2. Aceste versete reprezintă și salutul grupului nostru de frați din penitenciar.{:}{:en}It was one September evening in 2016, when a guard came to my cell door and told me that a young man from Suceava, Cimpoi Gheorghe, or “Gigi,” is in the quarantine section and sends his greetings. I also sent my greetings, a few cans of meat, a bedsheet and two chocolate bars. I never met Gigi when I was free, but after only three weeks (the quarantine time), he was transferred to Section 5, so we could meet and get to know each other.

He was a little scared and confused, but after talking with him I realized that he had serious reasons to be like that. Gigi came from a total different environment than the rest of the prisoners. His imprisonment is the result of an accident and a stupid mistake. In the last eight months since he has been in prison, it seems that Gigi became more mature. He has a different composure, is more authoritative, and has no problem in talking face to face with any prisoner. Gigi became tougher; and this is normal since he lives in such an environment. But, in spite of all, he is still faithful to God.

Here he is appreciated by all the prisoners, especially for his sincerity and seriousness. He is loved even for his naivety. With these characteristics, Gigi seems to be part of a totally different realm. He is truly a man that loves God, and such people cannot be put in the same category as the majority.

I am glad I met him, even though I wish we would have met under different circumstances. Because of all the songs he knows, he is a great asset to our fellowship group, helping us to broaden our repertory of worship songs. May God continue to help him be His child, and may He continually use him for His glory.

Together with Gigi, I wrote the next lines in which he wanted to share his life story, including the good and the bad. I believe it’s an interesting testimony that is worth reading.

May God work in such a way that this testimony will reach readers for whom it will be encouraging and beneficial!

 

*****************************

George Ignat:  Who are you? Please tell me a few words about yourself.

Gigi Cimpoi: I’m a young man from Suceava. My name is Gheorghe Cimpoi, but my friends call me Gigi. I am 26 years old, and right now I am sitting at a table with you, in Section 5 of the Botosani Prison. I hope that this testimony that we write here will help others and bring glory to God.

 

George Ignat: Amen! I wish the same. Normally we should start by talking about your childhood and youth, but I feel led to start with the reason why you got in prison. You are a good young man, which quickly stands out from the other prisoners. Actually this is why I would like to first write the reason you are imprisoned. What do you say? Agreed?

Gigi Cimpoi: Actually I would like to start at the beginning and wait until the end to discuss the reasons for which I was imprisoned. I would rather talk about the good times of my life first.

 

George Ignat: Of course, Gigi. You decide what to talk about first, but you must know that we’ll have to write about the hard times too.

Gigi Cimpoi: Sure.

 

George Ignat: Ok! Now I’ll let you tell us about your childhood, about your family and friends…

Gigi Cimpoi: I was born in Suceava on April 4, 1991. I was told that my mother became very ill soon after I was born, so she couldn’t care for me, and I was taken by social workers and placed in a children’s home in Suceava. I stayed in that place until I was 3 years and 3 months old.

 

George Ignat: What happened after that?

Gigi Cimpoi: On June 4, 1994, God sent two men that I greatly love and respect to take me from that children’s home to a Christian orphanage that was built around that time by a Christian organization from the USA, Christian Aid Ministries.

 

George Ignat: Who were the two men, and why did they take you to the Christian orphanage?

Gigi Cimpoi: I don’t think it was their wish, but rather God’s will, who in His great love sent those two brothers. At three years old I didn’t even know who they were, or what they wanted with me. But later, when I was older, I found out that the two brothers were Ionică Bădeliță and Petrică Vișan, both servants of God.

 

George Ignat: Before we go any farther, I would like to ask if you have any memory of the time you spent in that children’s home in Suceava.

Gigi Cimpoi: Since I was quite young at the time, I have very few memories of that place, but there is one that still comes to my mind… I used to cry a lot – I guess you can call me a “crybaby” – because I wanted somebody to always be with me. I wanted to be held. But there were around 25 children there, and only a few workers to take care of all the children, so it was hard to get the attention I needed. But I knew that by crying I will get their attention and be held, and I took advantage of it. I remember with pleasure how one evening after I had been crying for a long time, a childcare worker that felt sorry for me picked me up and went into another room where there was a TV, held me in her arms, and rocked me until I fell asleep. I fondly remember that moment when I felt that woman’s love.

 

George Ignat: I’ve heard many stories of some people that grew up without parents in State orphanages; for example, Bobi, our brother, grew up in such an orphanage. He’s the one that used to be in the same cell with us. You too heard of all the hardships he went through in the State orphanage. Please tell me, how were you treated and raised in that Christian orphanage?

Gigi Cimpoi: The years spent in Nathanael Orphanage were truly a blessing. They were years spent in a Christian environment with some wonderful people that did all they could to give us a good education as well as a sincere love that we fatherless greatly needed. In summary, the difference between the life we lived at Nathanael, and what Bobi and thousands of other children experienced in the State orphanages, is the difference between heaven and earth.

 

George Ignat: From what you tell me I understand that you were blessed and loved by God, who allowed you to grow up in a Christian environment. I would like for you to talk in more detail about that time of your life, and tell us more about how you lived and about the people that had something of an impact on your life.

Gigi Cimpoi: I remember that in the first years at the orphanage, every Sunday all of us children – around 57 – would get together in one big room that we called the “living room”. There the childcare workers together with the directors, David Yoder and David Troyer, talked to us about God, and they would especially read to us from 101 Favorite Stories from the Bible. I fondly remember those time, and today, after 20 years, I realize how beneficial those meetings were for us. We had all kinds of other educational activities, including volleyball, basketball, riding bikes. It was quite a happy time. We were so caught up with all the activities that we had no time to be sad or upset. I grew up in a completely harmonious atmosphere, and the dear people from the USA or Romania took the place of our parents with their whole heart.

I fondly remember another dear brother that came from the USA to get involved in the work God was doing at the Nathanael Orphanage. This brother, Bill Mullet, gave me much attention and love. I remember that he would always talk with me and together we would play different games. I remember one funny story with Bill. He and his wife brought to the orphanage a gas-powered lawnmower. They gathered all of us children and explained that we’re not allowed to touch the hot motor. I went to each of the children and told them that they are not allowed to touch the motor. Immediately after I was done talking with them, curiosity pushed me to do exactly what I had told all the other children not to do, so I was the one to touch the hot motor.

I appreciate Brother Bill Mullet a lot because he showed his love once again.  A month after I was arrested, he came from USA and visited me in prison. He encouraged me, saying that, whatever will happen, God is with me.

 

George Ignat: So were you a naughty boy?

Gigi Cimpoi: Yes, I was kind of naughty and disobedient, but in spite of my faults those taking care of us were patient and understanding, and they taught us right from wrong.

 

George Ignat: From what you told me I can see a big difference between the way you were raised at Nathanael and the way others were raised in State orphanages. That is why, I want to tell you, dear Gigi, that you were and are blessed by God.

Gigi Cimpoi: Yes, that is right. I daily thank God for His care and love towards me.

 

George Ignat: You told me about the places where you grew up and about some of the people that had an impact on your life. Are there any more people that had a good influence in your life that you would like to thank?

Gigi Cimpoi: There were many people that gave me their support, from the orphanage workers to the other children I grew up with. I’m sorry, but I can’t write about each of them because there are quite a few. But I do wish that God will bless them with eternal life. I pray for them and will be forever thankful for the loving way in which they raised me.

I also want to mention a special childcare worker. His name is Geo Duciuc. I remember that this man would come night after night to cover me before I went to sleep. He took good care of us and treated us like his own children. May the Lord Jesus Christ bless him.

Another very special man for me is Dennis Martin.  He is a brother from the States, a man that, led by God’s love, decided to be like a parent to me, even though there is a big distance between us, as he lives in the States and I live in Suceava, Romania. I always kept in touch with him by phone. This man took care of us and was there for me in the hardest times of my life, and he keeps on doing so twenty years later. I remember that I was 7 years old when I talked to him for the first time.  And of course back then I couldn’t speak English very well. But after a while, when I was close to turning 12 years old, I started a closer relationship with Dennis because I could speak English fluently. When I was 15 years old, Dennis and his wife came to visit me in Romania. It was a wonderful time. For a whole week we visited many places in Romania. I remember he was very impressed by the pottery made in Marginea. I have a special relationship with this man. Weekly we talk on the phone, even though I’m in prison. He encourages me and continues to be a parent and mentor.

 

George Ignat: At one point you had to finally leave the orphanage. When was that and what did you do afterwards?

Gigi Cimpoi: I left the orphanage soon after I turned 18. I got my school diplomas and the diploma that qualified me as a mechanic. For a short while I worked for a company close to Suceava, after which I went to England.

 

George Ignat: What did you do in England? Did you work or did you study?

Gigi Cimpoi: I worked for about 5 years at a farm outside London. It was a good time, and I was earning my living. God, in His goodness, worked in such a way that even there I had come across good and understanding people. This made the work there pleasant, even though it wasn’t easy.

 

George Ignat: What did you do after those five years in England?

Gigi Cimpoi: I came back to Romania to visit my friends. I stayed in Romania a few months, in which time I decided to change my job. So I started to work as a truck driver for a Belgian company. I worked there for 10 months. This way I got to travel around Europe, seeing nearly half the continent. It was a good experience and I must say that I really like driving.

 

George Ignat: What happened next?

Gigi Cimpoi: Different things that I was not expecting… things that were going to change the course of my life in an unpleasant way. I deeply regret some of the things that happened. If I could go back in time, I would definitely try to avoid some of the incidents.

 

George Ignat: Ok. I think that now is time for you to tell me about the unpleasant things that happened in your life, especially about the reason you got into prison.

Gigi Cimpoi: I had just returned from Belgium. The second day after I got to Suceava, I got in my car to go somewhere to take care of some personal business. At that time, I didn’t know that a car that wasn’t driven for 10 months could have brake problems. As I was driving from Burdujeni to Suceava, Calea Unirii Street, in front of “High School nr. 2,” a drunk man with a bottle of beer in his hand, whom I had not seen until the last moment, jumped in front of the car I was driving. I pushed the brakes as hard as I could, but nothing happened. The brakes didn’t work because the car sat in the parking lot for almost a year. I yanked left as hard as I could in order to avoid the impact, but I hit the man with the right side of the car. I jumped out of the car and I went directly to him. I felt as if I were in a movie, and that this isn’t real. I asked the man how he feels and he answered saying he feels pain in his chest. The ambulance came in a few minutes and took him to the hospital. Unfortunately, and I say this with lots of regret, after only four hours the doctors pronounced him dead.

 

George Ignat: How did you make it through that time?

Gigi Cimpoi: For me it was a great shock. After the accident I lived for months in confusion, sleepless nights, and stress. I couldn’t believe that something like this happened. I would go to bed, and when I woke up I would try to imagine that everything was a dream. Unfortunately, that wasn’t the case. I took a man’s life, and I had to face that reality. I must live with this reality my whole life, even though it was an unfortunate accident.

 

George Ignat: Is the accident the only reason for which you were imprisoned?

Gigi Cimpoi: No. Several months later, I had to pay some reparations because of the accident. The police had forbidden me to leave Suceava before the trial was over. Because I didn’t have a job anymore, I went to an acquaintance that had owed me a sum of money for approximately three years. I explained that I was going through a hard time and that I was needing my money to pay the reparations. Seeing that he had no intention of paying me back, in a moment of fury, I took his bank card and pulled the money myself. I know that it was wrong of me.  I did this on impulse, because few days later I went to him and explained why I did what I did. At that time, I wanted to give back the money I took, realizing that my action wasn’t right, and ask him to repay the money he owed. Unfortunately, he reacted in a strange way. We couldn’t come to an agreement, and because of it I got another conviction besides the one with the accident. Of course, I regret my actions. It was wrong to seek my own justice. I asked for forgiveness and gave the money back. I never again saw the money I lent, and was sentenced to 11 extra months in prison (besides the time to which I was sentenced for the accident).

I was wrong, I admit. Now I pay for it. If I could start over, I certainly wouldn’t act like that. Anger and frustration can push you to do things you will regret later. Because of it, I learned a lesson, a hard lesson, but a beneficial one: don’t ever try to seek your own justice, but leave everything in God’s hands.

 

George Ignat: So you came to prison. What was your first impression here?

Gigi Cimpoi: First I was shocked. I was facing a reality about which I knew nothing. In the beginning I was sent to a cell with some gypsies. Their music was so loud, and the room was full of smoke. I dropped my stuff, went into the hallway, and asked the first prisoner I met, “Where is brother Ghiță Ignat?” He told me that Ghita is at the end of the section in a meeting with a group of Christians that came from the outside. “The last cell on the right!” the prisoner yelled after me as I was leaving.

I quickly went to that cell, opened the door, and was surprised to see something unusual, but beautiful. There were about 50 prisoners gathered, because two brothers had come to preach the Gospel, and another brother was there to sing and play the accordion. Everyone was praising God. I entered the room, Brother Ghiță Ignat showing me where to sit. I really enjoyed about two hours of worship. After the fellowship was over, the visitors left and all the other prisoners went to their cell, but I stayed in the cell to talk to brother Ghita.

I remember being pale and feeling disoriented. I think this made brother Ghita smile. He asked me, “What’s with you man? What are you doing here?” So I told him the reasons for which I’m in prison, and also I mentioned that this was my first time. He put his arm around my shoulder and told me, “It will be ok. God loves you!” And so it was. God in His love forgave me and was with me through all this time. A few weeks later there was room in brother Ghita’s cell, so I gladly moved there. In this cell there are other prisoners that have repented before God. They are brothers in faith, and I can say that there is a pleasant atmosphere here in our cell.

 

George Ignat: What does prison, or rather, this time when you are deprived of your freedom, mean to you?

Gigi Cimpoi: Even though I think that this is the last place in which somebody would want to be, and even though at the beginning I thought that this is the end for me, and that there is no more hope, now, after eight months, I see the benefits of this time in prison.

 

George Ignat: Can a prison sentence be beneficial to the one that’s convicted?

Gigi Cimpoi: From my point of view, as a man that loves God, I think that this time is very beneficial for me.

 

George Ignat: Please give me some examples of how this time is beneficial.

Gigi Cimpoi: When you are in prison you can really see who your true friend is and who actually cares about you. You can clearly see who only pretended to be close to you. Such a time gives you the possibility to analyze your life, the things you did, the people you knew, and it also gives you the chance to make new decisions in every area.

 

George Ignat: But how did your relationship with God grow in such an environment?

Gigi Cimpoi: Prison is a good place to strengthen one’s relationship with God. Romans 8 says, “And we know that all things work together for good to them that love God, to them who are the called according to his purpose.” I love the Lord, and I strongly believe that He also loves me. Here we have a wonderful time. Daily we meet and spend an hour and a half studying the Bible and worshiping God. I read a lot from the Word of God. We also have access to the prison’s library, which is wonderful, because it has many Christian books from which I can learn more of what God wants from us.

 

George Ignat: Considering that you don’t have parents or family, who takes time to visit you and bring you food?

Gigi Cimpoi: I have different friends that visit me, but there are two dear brothers of note that come monthly with a food parcel. The two brothers are Nelu Prodan and Vasile Harasemiuc. I would like to thank them. May God bless them for the time they sacrificed to visit me.

 

George Ignat: Any future plans, after you get out of prison?

Gigi Cimpoi: I don’t think a lot about this. I pray that God will help me finish this prison sentence, and that He will lead me in the future.

 

George Ignat: Very well. Do you have some closing thoughts?

Gigi Cimpoi: In closing, I would like to thank God for being with me. Also I would like to thank all of those that think of me and pray for me. I hope that all of you whom I have wronged can find it in your hearts to forgive me. I greet all of you with the verses from 2 Corinthians 4:1,2. These verses are also the greeting that the other brothers from prison send you.{:}