Oricât de mult ai vrea să nu te intereseze ceea ce fac alții, nu poți totuși să nu le observi comportamentul și felul în care acționează. Cel puțin în pușcărie, aici unde intimitatea nu există. Nu poți fi pe deplin absent la tot ce te-nconjoară.
Am asistat la o întâmplare care m-a dus cu gândul la un verset din Sfânta Scriptură. Un verset din care nu am auzit niciodată pe cineva predicând. Niște băieți „șmecheri” au făcut un lucru interzis de regulamentul penitenciarului. Ca să scape cu basma curată, au vorbit cu un alt deținut mai puțin „șmecher” ca atunci când ei vor fi trași la răspundere, el să declare că vina îi aparține, chiar dacă adevărul era altul. Totul, pentru ca acei „șmecheri” să scape fără probleme.
Zis și făcut. Tinerelul nostru și-a însușit vina pentru încălcarea regulamentului și, în cele din urmă, a fost aspru pedepsit de către conducerea penitenciarului, care nu avea cum să știe adevărul. În acea zi, tânărul nostru s-a dus la cei pentru care își luase pedeapsa, amintindu-le că ei i-au promis o recompensă pentru gestul său, el fiind un tip amărât, necăutat de nimeni.
Eram la telefonul de pe holul pușcăriei, total întâmplător, la vreo 2 metri era discuția respectivă. „Șmecherii” au negat că i-ar fi promis ceva acelui tânăr. Aceasta le-a reamintit că și-a asumat o vină care nu era a lui, făcându-i scăpați pe ei, fiind astfel aspru pedepsiți. Răspunsul celor „șmecheri” a sunat izbitor de asemănător cu o replică din Biblie: „…ce ne pasă nouă? …treaba ta!” – Matei 27:4
M-am gândit atunci că în 2000 ani nu s-au schimbat tare multe și că diavolul continuă să amăgească oameni ca și Iuda Iscarioteanul, iar replica lui după ce l-ai crezut și i-ai făcut jocul este aceeași: „… treaba ta!” „Atunci, Iuda, vânzătorul, când a văzut că Iisus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei. „Treaba ta.” Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat” – Matei 27:3-5
Ca Iuda acum 2000 ani și astăzi sunt destui oameni victime ale aceluiași amăgitor. Ca Iuda, și noi L-am vândut pe Domnul Iisus Hristos de multe ori, ascultând de șoapta diavolului. Ideea este următoarea: dacă am realizat că am fost amăgiți o dată, să căutăm să nu mai permitem să fim și a doua sau o treia oară. Pentru tânărul meu coleg sper că ceea ce s-a întâmplat să-i fie o lecție, nu doar pentru moment ci pentru toată viața.
Eu mi-am tras învățămintele din propriile-mi momente când m-am lăsat amăgit și târât prin mizerie de aceleași amăgitor. Ce credeți, răspunsul primit de mine a fost diferit față de cel primit de Iuda sau de tânărul meu coleg? NU, a fost exact același: „…treaba ta!”.
În ceea ce mă privește, astăzi având un legământ cu Dumnezeu prin Fiul Său nu mai este „treaba mea”. Astăzi, eu sunt sub protecția lui Dumnezeu care m-a salvat. Am fost iertat de vina păcatului și bineînțeles, tot prin harul Său trăiesc dar nu oricum, ci foarte atent pentru a nu mai permite celui rău să mai aibă vreun câștig de la mine. Slăvit să fie Dumnezeu!
Dacă ai fost amăgit vreodată, dacă ai făcut lucruri care nu îți poartă cinste și pe care le regreți, vino într-o rugăciune sinceră înaintea lui Dumnezeu și spune-I: „Tată ceresc, iartă-mi te rog vina păcatelor și greșelilor mele și dă-mi înțelepciune ca de aici înainte să nu mă mai las amăgit sau manipulat în vreun fel. AMIN!”.
Știți de ce trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu? Pentru că Lui îi pasă de noi. Diavolului nu-i pasă de nimeni. Asta-i replica lui: „Treaba ta! Descurcă-te!” Ori, la Dumnezeu lucrurile stau diferit. Domnul zice: „Treaba ta este și a mea. Sunt aici ca să te scap dacă ești sincer cu Mine”. Slăvit să fie Numele lui Dumnezeu, care a făcut cerurile și pământul, care este întotdeauna gata să ne ierte păcatele și să ne ajute în lupta care se dă pe viață și pe moarte între noi și dușmanul sufletelor noastre, Diavolul.
Nu uita: „treaba ta” este și „treaba Lui”. Îndrăznește numai să-I ceri ajutorul. Domnul este gata să te ajute.
Fii binecuvântat, oricine ai fi!
Ghiță Ignat