Hallowen și-a luat tributul și în acest an

Vorbind cu mama la telefon de dimineață a început să plângă… și mi-a povestit de groaznicul accident petrecut noaptea trecută în Ilișești, județul Suceava, unde cinci tineri și-au pierdut viața, plângea mama și zicea „ce mare nenorocire… doi frați, doi copii din aceeași casă carbonizați în acea mașină”.

După ce am închis telefonul, am revenit la celula mea mică și întunecoasă, m-am întins în pat și am meditat la această veste. Printre lacrimile mamei mele iubite se simțea acea bucurie că vorbește cu mine, că mă poate auzi și că, deși sunt într-o închisoare (acolo unde un părinte nu vrea să-și vadă niciodată copilul său) sunt totuși în viață și mai devreme sau mai târziu, prin îndurarea lui Dumnezeu, ne vom revedea. M-am gândit atunci, de ce unii mor atât de tineri și de ce alții trăiesc până la adânci bătrâneți? Sunt lucruri pe care nu le vom înțelege niciodată, însă sunt lucruri care merită făcute și care ne pot ține în viață.
Mă gândeam, de altfel, că dacă în acea seară nu ar fi existat o petrecere de HALLOWEEN acei tineri nu ar mai fi fost găsiți carbonizați în dimineața aceea, sau dacă se hotărau să rămână acasă… ce s-ar fi întâmplat? Ar mai fi fost ei în viață? sau dacă… sau dacă…
Oamenilor le vine ușor să zică… așa le-a fost dat. Le-a fost dat de cine? Cine este cel care scoate din casă tineri și tinere? Îi ține prin tot felul de localuri și dughene, îi îmbată criță, le pune droguri la dispoziție, îi face să se dușmănească, să se „bată ca chiorii”… cine îi face să conducă mașina când sunt îmbibați cu etnobotanice, cine le șoptește „ești cel mai tare, cine este ca tine? Calcă până la podea pedala de accelerație.” Cine, oameni buni?Cine? Dacă nu vrăjmașul sufletelor noastre… cine? Decât cel care se luptă să prindă în ghearele lui cât mai multe suflete… cine? Decât diavolul care le-a pregătit acestor frumoși tineri din Suceava seara perfectă pentru a-i nenoroci pentru veșnicie. Acum doi ani, nenorocirea din Colectiv a dus la moartea a peste 60 de tineri. Astăzi sunt toți atât de relaxați, de parcă nu s-ar fi întâmplat mare lucru, toți afară de familiile care i-au pierdut acolo pe cei dragi. Câte o nenorocire precum cea de marți noaptea îi mai face pe câte unii să se întrebe: „chiar o fi așa cum zic unii că scrie în Biblie?” Da, oameni buni, așa este, uitați-vă și nu vă faceți că nu vedeți, este chiar în fața dumneavoastră: cinci tineri carbonizați pentru că nu a fost nimeni să le zică „lasați-l încolo de Hallowen și lăsați-l încolo de club, lăsați-o încolo de băutură și de droguri și hai mai degrabă să vedem ce zice Scriptura, hai mai degrabă la Biserică, hai mai degrabă să lăudăm pe Dumnezeu care dă viață și nu pe diavolul care vrea să ne piardă…”
Probabil că, dacă ai zice aceste cuvinte unor tineri gata să plece la distracție, te-ai putea alege cu cel puțin o înjurătură. Cine e gata să mai asculte, cine mai crede că Dumnezeu și-a trimis Unicul Său Fiu să ne salveze, cine mai vrea să audă adevărul?
Dacă te pocăiești și urmezi pe Hristos îndeaproape, dacă cauți să faci ce scrie în Biblie și dacă încerci să le zici și altora că e bine pentru ei să schimbe felul în care trăiesc, ești luat în râs, ești batjocorit.

Am fost acolo, știu cum e să fii tânăr, cum e să fii plimbat de diavolul din club în club, cum e să conduci ca nebunul, mort de beat și drogat… am fost acolo… și dacă astăzi sunt în viață și vă pot scrie este numai pentru că acasă cineva stătea pe genunchi, noapte de noapte, și plângea înaintea Domnului Iisus ca prin îndurarea Lui să vin acasă dimineața.
Luați în serios Scriptura, dragilor, luați în serios faptul că diavolul e pe urmele noastre, luați în serios faptul că Dumnezeu este împotriva acestei sărbători satanice, numită „Hallowen”. Gândiți-vă că de fiecare dată când vă îmbrăcați copiii în vrăjitoare, în draci, în vârcolaci, în zombi… nu faceți altceva decât să îi privați de binecuvântarea și protecția lui Dumnezeu. Ne putem numi creștini și în același timp să sărbătorim pe diavolul?Întreb și eu pentru că poporul român pare că se distrează grozav la această sărbătoare.

Mă gândesc, de asemenea, la cei care au copii destul de mari încât să conducă mașina și care au copii care pleacă „la petrecut” aproape la fiecare sfârșit de săptămână, probabil că îi strânge în spate când aud câte o știre precum cea despre moartea acestor tineri. Vă spun că, dacă voi ca părinți nu veți încerca să faceți ceva pentru ei, nimeni nu o va face. Este datoria noastră de părinți să-i ajutăm să înțeleagă că tineri fiind, ei, copiii, au de ales. Dacă ca părinte nu intervii la o vârstă potrivită, va fi prea târziu, ei sunt tineri și vă spun din experiență că sunt neînfricați, iar celor mai mulți nici măcar nu le pasă de consecințe. Din acest punct până la ceea ce s-a întâmplat seara trecută nu e decât un pas.
Atunci când ne întrebăm de ce se întâmplă astfel de nenorociri, ar trebui să mergem către Sfânta Scriptură la Luca 13:1 „În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
Mesajul e simplu, oameni buni, nici tinerii morți astă-seară, nici cei morți în Colectiv nu au fost mai păcătoși decât alții, nu au fost mai păcătoși ca noi, restul. Faptul că oamenii refuză pocăința ca fiind ceva învechit, faptul că nu iau în serios Scriptura, faptul că nu Îl iau in serios pe Dumnezeu, faptul că îl sărbătoresc pe diavolul și se mândresc cu asta, acestea fac ca astfel de nenorociri să se întâmple. Nu vă înșelați luând în râs pe diavol, de fapt el asta vrea, vrea ca noi să-l ridiculizam și să ne amuzăm pe seama lui, decât să ne apropiem de Dumnezeu și să căutăm astfel protecție împotriva lui. Cuvântul lui Dumnezeu zice că diavolul nu vine „decât să fure, să înjunghie și să prăpădească” (Ioan10), nu vă înșelați crezând că vă poate fi prieten.
Sunt într-o închisoare, tot datorită faptului că atunci când mama sau bunica căutau să mă învețe din Scriptură râdeam ca un derbedeu și căutam să fug cât mai repede de acolo. Deși sunt aici, mă simt binecuvântat că sunt încă în viață, mă simt binecuvântat că am primit șansa să primesc pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, știu că dacă la noapte Dumnezeu hotărăște să-mi ceară sufletul plec Acasă, acolo unde domnește Domnul meu iubit Iisus Hristos. Deși pentru unii pare o nebunie, vă spun că este minunat să trăiești cu convingerea că Hristos, prin jertfa Sa te-a iertat de tot păcatul din trecutul tău și că, dacă mori acum pleci lângă El, în slavă. Aș vrea să va pot explica mai bine aceste trăiri, știu că pentru unii dintre dumneavoastră este greu de crezut, dar credeți, oameni buni, credeți că există o viață după moarte, credeți că există o judecată și credeți că (orice vi se spune)există doar două locuri unde sufletele noastre vor poposi pentru eternitate fie în slavă cu Dumnezeu, fie în infern. Alegerea ne aparține astăzi, cât încă suntem în viață.
Închei prin a trimite sincere condoleanțe familiilor acestor cinci tineri, îmi pare tare rău de ei, parcă ieri eram de anii lor, mă rog ca Dumnezeu pentru că doar El are puterea să facă astfel ca durerea din inimile părinților acestor copii să fie alinată.

În ce privește ceea ce v-am scris puteți lua în serios și vă puteți apropia de Dumnezeu sau puteți să ignorați acest mesaj, cred cu tărie că nu am exagerat cu nimic, iar dacă am supărat pe cineva (afară de diavol) vă rog să mă iertați. Dumnezeu să facă ca inimile noastre să se deschidă spre a-L primi pe Fiul Său ca Domn și Mântuitor personal. Fiți binecuvântați!

Ghiță Ignat

1.XI.2017

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s