Cât ești dispus să pierzi?

Când eram în pușcărie l-am sunat pe partenerul meu de afaceri să îl rog ceva. Înainte să fiu arestat am început cu un frate drag o afacere, care cu ajutorul lui Dumnezeu a funcționat și a crescut după ce eu am plecat pentru câțiva ani buni să plătesc datoriile față de societate. De fapt, cred că tocmai pentru că eu am fost plecat a funcționat atât de bine.

Personal nu mă văd un om de afaceri ci mai degrabă văd în ceea ce facem astăzi bunătatea lui Dumnezeu care ne-a lăsat spre administrare un business, nimic mai mult. Faptul că am primit spre administrare acest business ne responsabilizează și mai mult să facem lucrurile cum trebuie.

Revin la momentul în care fiind în penitenciar îl sun pe partenerul meu de business, îl sun și încerc să-i explic că am un coleg de pușcărie, un om bun dar foarte amărât, fără familie care în curând se va elibera. Nu termin fraza pe care o avem de spus că fratele mă întrerupe și îmi zice:

– Sigur că îl ajutăm! Spune-mi de cât are nevoie și merg la poștă să-i pun banii chiar astăzi…

De această dată nu este nevoie de un astfel de ajutor i-am spus fratelui, ci am rugămintea să-i găsim un loc de muncă acestui coleg al meu deținut și bineînțeles un loc de cazare. Îl rog să căutăm o soluție să îl putem angaja la noi în business.

Intrebarea care sa ridicat la acel moment a fost urmatoarea :

– Cum am putea aduce în firmă la noi un om care a facut puscarie?

Discuția dintre noi a continuat cu o serie de întrebări și răspunsuri pro și contra, apoi, la sfârșit, ne-am înțeles să ne rugăm pentru acest lucru și Dumnezeu să ne dea înțelepciune să luăm hotărârea corectă. Din punctul nostru de vedere ca si creștini voia lui Dumnezeu era clară și anume să ajutăm acest om, însă din punctul de vedere al nostru ca și oameni de business lucrurile nu erau foarte clare. De ce? Pentru că era pentru prima dată când fusesem pusi în situația în care trebuia să alegem dacă să angajăm un fost deținut sau nu.

Ziua următoare am discutat din nou pe această temă și în timp căutam amândoi argumente pro angajare sa ridicat o altă întrebare :

-dacă fură ceva din firmă și fuge, aș putea garanta că nu se va întâmpla asta?

Eram pus în situația în care dacă aș fi garantat aș fi făcut o greșeală pentru că oricât de bine ai cunoaște pe cineva nu poți băga mâna în foc pentru nimeni. Pe de altă parte, m-am gândit că, chiar dacă angajezi pe cineva care nu a fost în pușcărie niciodată tot nu poți avea garanția că nu va face vreo greșeală sau vreo prostie.

Așa că în minte ne-a venit următorul gând și anume că noi am abordat problema greșit și că întrebarea dacă fură sau dacă ne păgubește nu își are rostul ci mai degrabă ar trebui să ne întrebăm astfel:

„cât suntem dispuși să pierdem pentru a ajuta un om?”

Să presupunem că varianta cea mai pesimistă avea să se întâmple și ar fi urmat ca cel trimis de mine din penitenciar să ne păgubească, astfel noi am fi avut de pierdut. Totuși am întrebat la cât am fi dispuși noi să renunțăm din bunurile noastre, din confortul nostru, din ceea ce ne face plăcere pentru a ajuta o persoană?

Privind lucrurile din această perspectivă ne-a fost ușor să luăm o decizie. Am decis ca Puiu să îl aștepte la poarta penitenciarului să îl ia cu mașina, să găsească o garsonieră pe care să o închirieze și pe care să o plătim un timp, până ce colegul meu deținut avea să înceapă să fie remunerat pentru munca pe care urma să o presteze și bineînțeles să îl angajeze și să se ocupe de el cu tot ce înseamnă instruire ș.a.m.d

Acel coleg a fost primul dintre cei peste 15 foști deținuți care au primit un loc de muncă prin business-ul nostru. În prezent, cu tot cu mine, suntem 7 foști deținuți care lucrăm împreună, ne ajutăm, ne sprijinim, și cel mai important încercăm să stăm departe de „belele”.

În aproape 3 ani de când am început să angajăm oameni care vin din mediul penitenciar NU ni s-a furat nimic niciodată! Mai mult, suntem foarte mulțumiți de munca pe care o prestează. Stând atât timp închis printre acești oameni, am sesizat că cei mai mulți dintre ei vor o altfel de viață și sunt gata să facă eforturi pentru a se reintegra în societate.

Problema reîntegrării este dincoace de gratii și ziduri la noi, la cei liberi, la cei din societate care de multe ori preferăm să stăm si să arătăm cu degetul, eventual să judecăm pe unul sau altul care greșește, fără să fim gata să întindem o mână, o mână care ar putea face diferența.

Colac peste pupăză, ieri mă sună un frate drag din Ardeal, care plin de bucurie îmi spune că, fiind în situația în care trebuia să ajute o familie, nu știa ce să facă din cauza trecutului acestor oameni și că aducându-și aminte de o discuție cu mine în care i-am adresat aceeași întrebare: „cât ești dispus să pierzi pentru a ajuta un om?” a hotărât să să-i ajute înainte să-i judece. M-am bucurat enorm și m-am rugat ca acei oameni să nu îl dezamăgească și să fie de omenie.

Închei prin a încuraja pe toți cei care pot da un loc de muncă celor care ies din pușcării să o facă, punând mai mult preț pe o viață de om decât pe cine știe ce lucruri materiale.

Să ne ajute Dumnezeu pe toți să judecăm mai puțin și să ajutăm mai mult!