Continui să scriu despre aceste vremuri tulburi pe care le trăim. Nu sunt sub nicio formă timpurile pe care ni le dorim, însă suntem aici și acum. Asta înseamnă că este musai să găsim soluția pentru a merge mai departe.
Scriu nu pentru că mă pricep la viruși, nici pentru că aș fi calificat pentru a da sfaturi, ci pentru că am posibilitatea să împărtășesc cu mai mulți ceea ce cred, iar atunci când cred că poate fi de folos și pentru alții nu ezit să fac public ceea ce-mi trece prin minte.

Fie că dumneavoastră credeți sau nu în existența răului, acesta există, iar, din păcate, are capacitatea să producă rău. Nu am niciun dubiu că ceea ce se petrece astăzi, prin această criză, este opera diavolului, însă doresc să vă încurajez să aveți ochi să puteți privi dincolo de ce ne arată televiziunile și ziarele.
Sunt câteva aspecte ale acestei crize la care trebuie să fim foarte atenți. Isteria și panica create în urma răspândirii acestui virus au ca țintă mintea noastră.
Sigur că amenințarea acestui virus este reală, iar noi trebuie să luăm măsurile care se impun, mai mult, este musai să dăm ascultare specialiștilor și celor acreditați să dea sfaturi în direcția aceasta.
Ceea ce specialiștii nu ne spun: coronavirus atacă mai degrabă mintea oamenilor decât plămânii acestora.
Statistica spune că intre 1 ianuarie 2020 și 13 martie 2020 au murit de gripă sezonieră aproape 90.000 de oameni. Aceeași statistică spune că la nivel mondial s-au făcut în aceeași perioadă peste 7.000.000 de avorturi și nu am văzut pe nimeni care să vorbească împotriva acestor crime. Peste 400.000 au murit din cauza alcoolului și nimeni nu a mai cerut ca fabricile de alcool să fie închise. Aproape 800.000 de victime a făcut fumatul și din nou nimeni nu cere interzicerea comercializării țigărilor.

În aceeași perioadă, situația la zi, la nivel mondial privind COVID-19 sau coronavirus conform worldometers.info stă astfel :
– 135.944 de cazuri
– 4.992 decedați
– 70.437 vindecați
Probabil cifrele vor crește și autorităților le vor fi din ce în ce mai greu să gestioneze această situație. Chiar și așa trebuie să ne păstrăm mintea limpede, acest lucru va face diferența.
Acest virus a îmbolnăvit nervos un număr mult mai mare de oameni. Dacă numărul celor infectați este undeva peste o sută treizeci de mii la nivel mondial, numărul celor care au intrat în stare de panică, frică, depresie, este cu mult mai mare. Probabil au fost și sunt afectați zeci de milioane de oameni.
Am zis că, de fapt, ținta acestei isterii este mintea noastră, pentru că de acolo pleacă deciziile noastre.
Minciuna și manipularea sunt două din armele preferate ale diavolului. Domnul Iisus îl numește tatăl minciunii.
De aceea, este important să ne păstrăm pacea, în ciuda a tot ceea ce ni se servește de către media. Lipsa păcii ne poate face să acționăm într-un mod total anapoda, să luăm decizii conduși de panică și frică. Este ceea ce diavolul vrea de la noi. De aceea, el va folosi tot ceea ce îi stă la îndemână pentru a semăna frică și panică, va folosi internetul, televiziunile, media. Ține de noi ce dorim să urmărim. Dacă stau toată ziua pe TV sau pe net am toate șansele să intru în panică. Să mă aștept la ce este mai rău, găsind știri dintre cele mai negative. Nu exagerez când zic că am să mă îmbolnăvesc nervos dacă îmi hrănesc mintea doar de acolo.
Dacă, în schimb, deschid Biblia, găsesc următoarele cuvinte:
„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”

sau
„Nu trebuie să te temi… nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia”
WOW! În acest mod, am toate șansele să trec prin această furtună, plin de încredere.
Cu cât vom sta mai mult la televizor vom suferi mai mult. Cu cât petrecem mai mult timp citind Biblia, cu atât vom trece mai ușor peste tot ceea ce poate însemna acest virus.
Situația este gravă, dar nu se întâmplă nimic care să îl ia pe Dumnezeu prin surprindere. Ne-a luat prin surprindere pe noi, până și pe cei mai pregătiți oameni din domeniu, însă nimic, niciodată nu îl va lua pe Dumnezeu prin surprindere.

În final, țineți-vă mintea liberă de amenințare, îndreptându-vă privirea spre Cer, prin citirea Bibliei, căci promisiunea lui Dumnezeu este că din acel loc ne va veni izbăvirea.
2 gânduri despre „Vremuri tulburi (2)”