Iubire ca în povești…

O iubesc pe fata aceasta cu toată ființa mea! După spusele ei și după cum are grijă de mine pare că și ea îmi poartă o dragoste la fel de profundă. Viața noastră de familie pare desprinsă dintr-o poveste, unde prințesa a fost cucerită de un prinț pe cal alb, s-au căsătorit de vreo 14 ani și au de gând să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți.

Problema este că în povești nu a fost până ca să fie ca în povești. Orgoliul nostru, egoismul și iubirea de sine au împiedicat frumoasa poveste de dragoste să se întâmple pentru mulți ani de zile…

Ziua binecuvântată când amândoi am intrat în apa botezului pentru a face legământ cu Dumnezeu a fost momentul zero (0) al relației noastre. Din acel punct Domnul Iisus a preluat frâiele vieții noastre de familie.

Dumnezeu îmi zice la acel moment: „Ghiță, cât de mult o iubești pe Adriana?”
– Doamne o iubesc… doar că…
– „Niciun doar” îmi răspunde Domnul, „dacă o iubești nu există… dar a zis… dar m-a supărat… dar nu știu ce…”

„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica” am citit în Biblie și mi-a fost de ajuns să înțeleg că această iubire depășește orice orgoliu, iubirea de sine, orice act de egoism. Această iubire pune accent pe a dărui, nu pe a primi; pe a fi de folos celui pe care îl iubești, nu ție însuți; pe un altruism total și dezinteresat.
Acționând astfel am aflat imediat că șoarecele și pisica au totuși o șansă de a se împrieteni și de a face casă bună împreună.

Din momentul în care Iisus Hristos a început a ne educa, am devenit familia care suntem astăzi. S-au terminat discuțiile despre un eventual divorț care bătea cu insistență la ușa noastră. Am terminat cu răutățile, vorbele de ocară, orgoliile prostești și multe altele de felul acesta. În schimb, am fost învățați să ne iubim, să ne sacrificăm unul pentru altul.

Îmi vin mereu în minte momentele când, în pușcărie fiind, Adriana mă vizita. Îi era greu cu copiii după ea, cu pachete de mâncare… cu toate acestea mereu zâmbea… mă iubea!

Noi nu dăm lecții de căsnicie. Să nu fim înțeleși greșit. Noi doar ne bucurăm de ce a făcut Dumnezeu în viața noastră de familie și, bucurându-ne, împărtășim și cu alții.

Uitându-ne în urmă, la cei 14 ani de când formăm o familie, nu putem spune decât „Slăvit să fie Dumnezeu”! Chiar dacă pare că am spiritualizat prea mult aceste gânduri, ele reflectă realitatea vieții noastre.

Dacă, citind aceste rânduri, te-a făcut să te gândești cum să repari relația cu soția/soțul, mă bucur și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, înseamnă că efortul de a scrie nu a fost în zadar.

Oricât de grea încercată ar fi căsnicia ta, să știi că există speranță! Orice ni se pare nouă imposibil la Dumnezeu este posibil!

Vă îmbrățișăm cu drag, familia Ignat.