{:ro}Ghiță Ignat: Bun sau Nebun{:}{:en}George Ignat: good or crazy{:}{:es}George Ignat: bueno o loco{:}

Scrisoare trimisă de Ghiță Ignat din Penitenciarul Botoșani

Nu aveam să încep să scriu acest mesaj dacă nu eram oarecum forțat să o fac. De ce zic asta? Se întâmplă ca foarte des să aud diferiți oameni, unii pe care îi cunosc, alții pe care nu îi cunosc, spunând că am înnebunit. Ce-i drept, foarte puțini mi-au spus lucrul acesta în față, dar chiar dacă nu au tăria să-mi spună direct mie, asta nu înseamnă că până la urmă nu ajung cuvintele lor la urechile mele.

Drept este că, în urmă cu ceva timp, acest fel de vorbe mă afectau, apoi, odată cu maturizarea mea ca și copil al lui Dumnezeu, vorbele unora sau altora au avut din ce în ce mai puțin efect asupra mea. De ce? Pentru că am realizat că orice ai face în această viață nu vei putea mulțumi lumea, cu atât mai puțin cu cât viața ta începe să se schimbe și seamănă din ce în ce mai puțin cu felul în care trăiai mai demult.

Ce nu știu majoritatea (nici nu doresc să se informeze, preferă să judece) este că viața oricărui om de pe acest pământ nu poate fi schimbată cu adevărat decât prin Fiul lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Aici începe „nebunia”!

Se întâmplă să te naști într-o familie să zicem din România, o familie normală care practicând un creștinism tradițional nu te îndeamnă niciodată către o relație personală cu Dumnezeu (nu din rea-voință, ci pentru că nici ei nu cunosc o astfel de relație cu Dumnezeu). Crești cu ideea că biserica este locul unde te duci doar la Paști, Crăciun, Duminica Mare, Ziua Crucii și în câte o duminică normală însă asta numai dacă ai de dat bacalaureatul sau vreun examen important. Pe Dumnezeu ți-L imaginezi ca fiind acel bătrânel pictat pe icoana de pe perete pe care Îl cobori de acolo prin rugăciune ori de câte ori ai nevoie pentru a-ți rezolva problemele, apoi Îl așezi din nou acolo de unde L-ai luat și te mai întorci la El doar dacă te mai confrunți cu vreun necaz sau cu vreo problemă pe care nu o poți rezolva.

Viața ta de tânăr este plină de distracții, chefuri, beții, dorințe și pofte pe care vrei musai să ți le împlinești chiar dacă asta înseamnă să încalci de multe ori legea morală sau chiar penală. Dorința de a avea mult și repede pentru a fi „în rând cu lumea” depășește orice temere; faci lucruri care îți pot afecta viața fără să te gândești la consecințe, ești tânăr și totul și toate ți se cuvin.

Trăiești astfel pentru că noțiunea de Dumnezeu pentru tine este ceva abstract, ceva neclar; în plus nimeni nu te trage de mânecă să îți spună: „Hei, nu e bine să te îmbeți” sau „Tinere, una dintre poruncile lui Dumnezeu spune să nu-ți dorești nimic din ceea ce este al aproapelui tău.” Nimeni nu bagă de seamă că viața ta ca tânăr o ia într-o direcție greșită pentru că majoritatea celor care te înconjoară nu cunosc nici măcar pentru ei înșiși că viața este mai mult decât confort, bunăstare și împlinirea poftelor și dorințelor proprii.

Am întâlnit oameni în toată regula care mi-au spus că își consideră copiii „ok” din moment ce aceștia consumă doar droguri ușoare, sau că se îmbată rar, poate doar în weekend; așadar n-au nimic să le reproșeze.

În penitenciarul în care mă aflu sunt sute de oameni ale căror vieți au fost distruse de alcool sau droguri, ei fiind condamnați la ani grei de pușcărie pentru faptele antisociale pe care le-au comis sub influența diferitelor substanțe.

Ce aș putea să îi spun fiului meu când va crește? „Bravo tati, bine că fumezi doar iarbă”, sau văzându-l beat pentru prima dată să îl strâng în brațe să îl felicit că în sfârșit a ajuns bărbat?

Nicidecum! Mă rog lui Dumnezeu încă de pe acum când ei sunt mici, să înțeleagă singuri că în paralel cu ceea ce trăiește lumea mai este un stil de viață, ce-i drept nu foarte popular și nici foarte apropiat de majoritate, însă plăcut lui Dumnezeu.

Acel stil de viață, considerat de unii „o nebunie”, este prezentat în Biblie de Dumnezeu ca fiind singura șansă pentru om de a ieși din mizeria considerată „calumea” și de a primi râvnita mântuire.

În multele mele discuții cu diferiți oameni, purtate după momentul în care „am înnebunit” am înțeles cât de gravă era situația mea și ce pericol mare mă pândea trăind în felul în care o făceam, adică ducând o viață „normală” în care Dumnezeu își avea locul doar atunci când consideram eu că este nevoie de El. Eu aș fi putut muri în orice moment, iar sufletul meu ar fi ajuns în iad pentru că deși știam câte ceva, nu mă interesa de minunata ofertă a lui Dumnezeu și anume „VIAȚA VEȘNICĂ ÎN RAI PRIN CREDINȚA SINCERĂ ÎN DUMNEZEU TATĂL, ÎN FIUL SĂU IISUS HRISTOS ȘI ÎN DUHUL SFÂNT” – o ofertă care stă la dispoziția omenirii de 2000 de ani și care este valabilă și astăzi pentru oricine. Din păcate multă lume moare fără să le pese câtuși de puțin de locul unde își vor petrece veșnicia, mulți dintre ei înșelându-se crezând că nu există Viață Veșnică.

Așadar, cum scriam mai sus, în multe discuții cu diferiți oameni am remarcat următorul lucru: deși creștinii tradiționali frecventează biserica, mulți dintre ei nu au nădejdea unei vieți dincolo de viața aceasta, crezând că totul se va termina la mormânt; foarte trist.

Deși sună ciudat, acești oameni plătesc slujbe și fac pomeni și praznice pentru cei dragi ai lor care nu mai sunt, în speranța că acestea din urmă îi vor ajuta să dobândească, pe cei decedați, un loc în Rai cu toate că ei înșiși nu cred că există un loc precum Raiul. Dacă îi întrebi de ce cheltuie banii pe ceva în care ei nu cred vor spune că „Așa se face, așa e obiceiul de când lumea”.

Vorbeam zilele trecute cu mai mulți colegi deținuți la una dintre întâlnirile noastre de studiu biblic, iar unul dintre ei a spus că sigur va fi eliberat luna viitoare; imediat mi-a venit în minte să-i spun că singurul lucru de care putem fi siguri în această viață este că într-o zi va trebui să părăsim acest trup care e doar carne și care însăși foarte sigur va putrezi. Unii dintre ei s-au uitat îngroziți către mine ca și cum vorbele mele ar fi fost prea dure, însă nu sunt dure, reflectă o realitate – aceea că deși sperăm că vom trăi „cât codrul” vedem zilnic cum zeci, poate sute sau mii de oameni pe tot mapamondul pier.

Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune atât de frumos ce este de fapt omul: „Omul! Zilele lui sunt ca iarba și înflorește ca floare de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște” Psalmul 103.

Așadar, unul dintre motivele care au stat la baza deciziei mele de „a înnebuni” a fost faptul că am realizat cât de fragilă este viața și că oricât de puternic ai fi, poți pleca din această lume cât ai clipi. Dacă doar am pieri și nimic altceva nu s-ar întâmpla nu ar fi foarte grav, însă odată despărțiți de trup, sufletul – acela care suntem noi cu adevărat, va sta înaintea lui Dumnezeu la judecată. „Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată a lui Hristos” și tot în același capitol „Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu” Romani 14.

Faptul că mă gândesc că într-o zi voi muri și va trebui să dau socoteală de viața pe care am trăit-o și pentru că o spun și altora, îi face pe unii să îmi zică: „Ghiță ai înnebunit! Ai doar 32 de ani, acum te gândești la asta; trăiește-ți viața omule, că e lungă.” Cât de lungă o fi viața? E drept că unii dintre noi ajung până la 70-80 de ani, însă nu ne garantează nimeni că vom trăi atât; și o sută de ani dacă am trăi tot se vor sfârși într-o zi când sufletul se va despărți de trupul în care a trăit.

Lucruri atât de clar exprimate de Sfintele Scripturi și experimentate de noi oamenii, cum ar fi trecerea trupului fantastic de repede, faptul că o judecată la ceea ce am trăit în această viață va avea loc curând, ne sunt ascunse de diavolul sau mai degrabă acoperite cu tot felul de gânduri și dorințe egoiste.

Dacă începi să iei în serios lucruri care, cu adevărat merită să fie luate în serios, precum Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia, de cauți să schimbi ceva în viața ta pentru că, citind Scripturile, ai realizat că tot ceea ce trăiești ceea ce trăiești este total opus cu ceea ce scrie acolo și că viața ta este în pericol mare, continuând să trăiești o viață fără Dumnezeu, dacă faci acestea, o bună parte a oamenilor te consideră nebun, deplasat, fanatic.

E ciudat că atunci când făceam tot felul de nebunii eram considerat „cool” sau fiind un tip „calumea”, este ciudat cum colegii mei deținuți care s-au împăcat cu Dumnezeu sunt tratați de familiile lor ca și cum acum ar fi făcut ceva rău. Unii mi-au povestit faptul că atunci când au comis infracțiuni și au ajuns în pușcărie nu a supărat atât de mult pe cei de acasă precum acum că s-au întors la Dumnezeu, renunțând la stilul de viață păcătos care i-a adus în penitenciar.

Un coleg deținut, care îmi este și frate în Domnul Iisus a fost numit „nebun” în mai multe rânduri de colegii lui de celulă, asta după ce s-a hotărât să își predea viața în mâna lui Hristos.

În una din zilele trecute m-a căutat dorind să stăm de vorbă. Era foarte necăjit că a fost batjocorit de ceilalți deținuți pentru că a refuzat să cinstească cu ei un pahar de tărie. Probabil că oricine știe că alcoolul este interzis în pușcărie însă unii deținuți găsesc soluții pentru a procura licoarea bohică chiar și în penitenciare.

Dănuț mi-a povestit cum acum 7 ani a luat viața unui om într-un moment de beție. Când s-a pocăit de viața pe care o trăia și a găsit în Mântuitorul Iisus Hristos tot ceea ce nu a avut niciodată, a făcut un legământ cu Dumnezeu, promițându-I că nu va mai bea alcool niciodată.

Mi-a povestit cu tristețe despre tinerețea lui. În comunitatea în care trăia el muncea mult, dar se consuma și multă tărie.  Era un băiat de toată isprava, ajuta pe multă lume, era iubit de toți consătenii, toate astea până în momentul în care se apuca de băut; după câteva pahare se transforma într-un monstru.

Avea un conflict mai vechi cu un consătean tânăr ca și el, era un conflict care lua amploare doar în momentul în care unul dintre ei era în stare de ebrietate. La un moment dat au făcut o înțelegere și au convenit ca atunci când unul dintre ei era în crâșmă beat, celălalt, observând acest lucru, să nu intre în local; astfel să poată evita un eventual conflict. Nu s-au gândit la o soluție pentru un moment în care amândoi aveau să fie cu mintea tulbure de la alcool. Desigur, cea mai bună soluție ar fi fost ca ei să se oprească din a mai bea vreodată rachiu. Dacă măcar unul dintre ei putea prevede ce avea să se întâmple, cu siguranță niciunul nu ar mai fi atins în veci alcoolul.

Din experiența căpătată în multele nopți petrecute în diverse cluburi și discoteci, din discuțiile cu mulți colegi deținuți, am realizat că diavolul aduce omului la pachet cu alcoolul și o stare grozavă de mândrie, un orgoliu exagerat, dar și o stare de falsă atotputernicie. Omul beat are impresia că poate răsturna munții. În realitate abia dacă poate să ajungă de la birt până acasă. Cel care controlează viețile acestor oameni în momentul în care ei nu mai sunt stăpâni pe ei înșiși este diavolul, pe care Scriptura ni-l prezintă ca find „tatăl minciunii”, iar el nu se dezice de ceea ce știe să facă cel mai bine – adică să mintă.

Îi mulțumesc Domnului Iisus pentru acest bărbat care, deși a greșit grozav, acum este copilul lui Dumnezeu, a înțeles că nu contează ce zice lumea, ci ceea ce vede Dumnezeu la viața lui, așadar este hotărât să nu mai pună alcool în gură cât mai trăiește.

Într-o după-amiază după ce am terminat timpul de rugăciune și studiu biblic, când am părăsit încăperea unde ne întâlneam, la ușă l-am întâlnit pe Cristi. Acest tânăr are executați vreo 8 ani zi la zi, suferă mult că este departe de casă și regretă mult fapta comisă, mai ales că pedeapsa lui este una mare; așadar mai are până să fie eliberat… Am aflat de la el că avea doar 19 ani când a comis fapta.  Era întors din Italia unde locuia cu părinții pentru numai două săptămâni de vacanță în România. În Italia era la școală unde practica și sportul de performanță.

Odată ajuns în România a fost invitat de un prieten la o petrecere. Când s-a terminat băutura acolo unde erau, fiind noaptea târziu și neavând de unde cumpăra s-au gândit că nu se va întâmpla mare lucru dacă vor intra în beciul unui vecin pentru a lua o damigeană de vin. Mai mult, deși beat, s-a gândit că a doua zi va plăti omului vinul; doar venea din Italia și avea ceva bănuți la el.

Planul lui nu a reușit în modul în care el și-ar fi dorit. În momentul în care cotrobăia prin beciul vecinului cu tovarășul său, vecinul a apărut în ușa beciului. Fiind panicați l-au lovit pe bătrân, au luat vinul și au fugit. Au băut până nu își mai puteau aminti mare lucru. La amiază a fost ridicat de poliție din pat, arestat și condamnat la ani grei de pușcărie pentru fapta comisă și anume – tâlhărie cu moartea victimei.

Când i-am auzit povestea m-am gândit la două lucruri: primul – Ce a fost în inima părinților lui când au aflat că singurul lor băiat a omorât un om și va fi închis pentru multă vreme; și al doilea – cât de frumos s-ar fi putut bucura de viața care îi stătea înainte dacă ar fi refuzat oferta prietenului său din acea seară și nu ar fi consumat alcool.

Însă asta nu este tot! În momentul când l-am văzut la ușă, amintindu-mi că l-am invitat de multe ori să ni se alăture la acest timp atât de minunat de studiu și rugăciune, l-am rugat din nou să caute să își facă timp pentru a da curs invitației mele. În pușcărie deținuții oricum nu fac mare lucru și foarte mult timp este pierdut cu lucruri de nimic, așadar nu vedeam ce l-ar fi putut împiedica.

M-a luat deoparte și mi-a zis: „M-am pornit de mai multe ori să vin, însă mi-e rușine de ceea ce spun colegii mei. Că mă duc la „iartă-mă”, că am înnebunit ca și ceilalți care vin aici cu voi, că nu am ce să fac decât să mi se spele creierul cu Biblia. Și încă ceva, cineva mi-a zis că este mare păcat ceea ce faceți voi. M-am gândit că și așa am destule păcate, nu îmi mai trebuie altele.”

L-am privit cu respect pentru sinceritatea cu care mi-a spus toate acele lucruri. Într-o mână ținea o țigară, cu cealaltă se rezema de perete. L-am întrebat astfel: „Cristi, ești om cu judecată, bărbat în toată firea; spune-mi tu ce crezi. Unde este păcatul mai mare, dincolo de această ușă unde ne întâlnim noi, unde Numele lui Dumnezeu este lăudat și slăvit, unde se înalță rugăciuni și unde se studiază Biblia, sau în această parte de ușă unde te-am găsit fumând și făcând glume proaste cu alți deținuți?” Cristi a lăsat capul în pământ și dintr-un singur gest a aruncat ce mai rămăsese din țigară: „Ai dreptate Ghiță. Îți promit că voi veni.”

Încă îl aștept pe Cristi să vină la timpul de rugăciune cu toate că sunt aproape sigur că nu o va face, rușinea față de ceilalți deținuți nu îl lasă. Cred că această rușine este o piedică pusă de diavolul celor care vor să își schimbe viața împăcându-se cu Dumnezeu. Nu are logică; oamenilor nu le este rușine să fure, să înjure, să curvească, să facă tot felul de mizerii, dar le este rușine să vină la rugăciune, le este rușine să vină acolo unde se adună cei care Îl laudă pe Dumnezeu.

Îmi aduc aminte cum după ce m-am împăcat cu Dumnezeu, duminică dimineața când ieșeam din scara blocului pentru a merge la biserică, ascundeam Biblia sub geacă sau bluză pentru că îmi era rușine să fiu văzut de vecini cu o Biblie în mână. Nu mi-a fost rușine în trecut, când nu de multe ori, dar au fost nopți când am ajuns beat și eram gălăgios deranjând vecinii, nu mi-a fost rușine când găsind pe un vecin parcând pe locul meu de parcare, l-am înjurat, nu mi-a fost rușine de lucruri și situații când era drept să-mi fie rușine, însă să port Biblia în mână îmi crea o stare de disconfort și jenă grozavă.

Toată această stare de jenă a durat până când am găsit în Biblie următorul verset: „Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele… Se va rușina și Fiul Omului (Iisus Hristos) de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri” Luca 9:26. Acest verset m-a făcut să îmi doresc să nu mă mai rușinez niciodată de Domnul Iisus și nici de cuvintele Lui; I-am cerut iertare și îmi doresc cu orice preț, niciodată să nu mai ascund Biblia sub bluză sau în altă parte.

Fratele meu în Hristos, Andrei, a fost în libertate luptător de k1, apoi odată ajuns în penitenciar a devenit unul dintre cei mai violenți deținuți, asta până Dumnezeu să-i iasă în cale, L-a primit pe Domnul Iisus în inima lui și viața i-a fost schimbată profund și dramatic. Până să facă legământ cu Domnul Iisus s-a confruntat cu aceeași rușine când venea vorba să vină la timpul de rugăciune, rușinea de a nu fi catalogat drept „nebun” de către ceilalți. Până la urmă și-a asumat acest risc, sigur că vorbele de ocară n-au întârziat să vină în momentul în care deținuții au sesizat schimbarea pe care Dumnezeu a făcut-o în inima lui și când și-au dat seama că Andrei nu îi va mai lovi pentru că acum „a înnebunit”, merge la „pocăiți” și nu mai bate pe nimeni.

Îmi aduc aminte cum atunci când eram chemați la slujba ținută de frați creștini care veneau din libertate pentru a ne sluji, Andrei plătea cu câte o ciocolată sau 2 lingurițe de cafea un alt deținut să îi ducă Biblia și Cartea de cântări pe holurile închisorii pentru că lui îi era rușine. Același verset din Luca 9:26 l-a făcut și pe Andrei să-și schimbe poziția față de această situație, să lase la o parte rușinea și să-și asume statutul de creștin sau urmaș al lui Hristos. Dumnezeu să îl binecuvânteze!

Atât eu cât și colegii mei deținuți care au făcut legământ cu Domnul Iisus am înțeles că a dori să Îl urmezi pe Dumnezeu nu este un lucru ușor și că făcând astfel ne vom confrunta mereu cu criticile și răutățile celor care nu înțeleg sau poate nu doresc să înțeleagă că pocăința înseamnă o profundă părere de rău pentru viața trăită în multe patimi, pofte, dorinți, într-un cuvânt pentru tot ce am făcut greșit, și mai înseamnă o sinceră dorință de a schimba toate acestea cu o viață raportată la Cuvântul lui Dumnezeu și la modul de a trăi pe care El îl promovează.

Este o mare discrepanță între modelul de viață promovat de lume, care este centrat într-un mod total egoist doar pe „EU”-ul nostru și modelul de viață promovat de Dumnezeu în care prioritar nu mai este „EU”-ul meu ci aproapele meu. Filipeni 2:4: „Fiecare dintre voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.”

Le este greu chiar și celor mai apropiați ai noștri să creadă într-o astfel de schimbare, oameni care au făcut mult rău în trecut, astăzi mărturisesc nu doar prin vorbe, ci prin felul în care trăiesc și se poartă că viața, inima și mintea lor au fost schimbate în bine de către Singurul care poate cu adevărat să facă asemenea schimbări, și anume Dumnezeu. Așadar, dorința de ieși din tipar, de a-ți rândui viața după cum ne îndeamnă Dumnezeu să o facem, această dorință este catalogată de mulți ca fiind o nebunie.

Personal văd lucrurile altfel, hotărârea noastră, a mea și a soției mele de a ne împăca cu Dumnezeu, de a face legământ cu El și de a-L primi pe Unicul Său Fiu Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor în viețile noastre. A fost pentru noi o mare binecuvântare. Deși trecem prin momente deosebit de dificile simțim prezența și ajutorul lui Dumnezeu în fiecare zi. Vorbim la telefon zilnic și de multe ori îmi spune: „Ghiță, nu știu ce ne-am fi făcut fără Dumnezeu, fără Fiul Său, fără ca zi de zi să știm că orice s-ar întâmpla, El este prezent și dă rezolvare la toate problemele cu care ne confruntăm.” Nici eu nu știu cum aș fi trecut prin ce trecem dacă Dumnezeu nu era cu noi, dar nici nu vreau să mă gândesc prea mult la astfel de lucruri. Vreau doar să știu că în bunătatea și dragostea Lui, El ne este singurul și cel mai aproape prieten.

Oamenii pot cataloga în multe feluri ceea ce trăim noi, îi pot spune „nebunie, prostie, îndoctrinare”; pot spune orice, însă pot să-i asigur de un singur lucru – viața cu Dumnezeu este minunată. Ea înseamnă dragoste, iubire, iertare. Viața cu Dumnezeu înseamnă dorința de a nu mai greși, de a nu mai răni, de a nu mai face pe nimeni să sufere vreodată.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu atât pentru mine și casa mea, cât și pentru colegii mei deținuți care au ales să trăiască pentru și cu Domnul Iisus Hristos. Sunt convins că dintre cei care altădată au fost hoți, bandiți, escroci, chiar și criminali, în viitor pot fi cetățeni exemplu prin viața lor schimbată în bine de către Dumnezeu.

Dacă a trăi diferit de majoritate, încercând să îți rânduiești viața după Cuvântul lui Dumnezeu, dacă a alege pe Hristos ca Domn al vieții tale, dacă a alege binele în locul răului, dacă toate acestea înseamnă „să fii nebun”, vă spun sincer ca îmi doresc să fiu „cel mai nebun” dintre oamenii din lumea întreagă.

Doresc să mai scriu că deși nu îi cunosc personal, mă rog ca Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți cei care citesc aceste rânduri, cuvinte scrise din inimă și din dorința de a ajuta, de a sprijini, de a mângâia, de a zidi și de a încuraja oamenii, în special tinerii, să treacă peste piedicile pe care diavolul le așează în calea lor, printre ele și acea rușine de a purta cu tine Biblia, sau rușinea de a intra într-o biserică, sau cum este cazul unora din penitenciarul unde mă aflu, rușinea de a veni la rugăciune. Lui Iisus Hristos nu i-a fost rușine cu păcatele, neputințele, problemele, necazurile noastre, ci Și-a întins mâinile larg pe cruce, semn că nu Îi este rușine cu noi și ne primește cu toată dragostea pe oricare, oricât de mult am fi greșit.

Dumnezeu să ne ajute pe toți să acceptăm acestă realitate: că viață fără El nu poate exista, iar dacă cineva trăiește fără El, îi spun fără a dori să supăr, că trăiește în van.

Din penitenciarul Botoșani doresc să transmit dragostea noastră a celor închiși, dar totuși liberi în Hristos, tuturor alături de salutări și dorința sinceră ca Dumnezeu să vă binecuvânteze cu tot ce are mai bun și, în special, cu Viața Veșnică. Rămâneți  sănătoși!