{:ro}ȘI BÂRFA… UCIDE!{:}{:en}AND GOSSIP … KILLS!{:}{:es}Y CHISMES … MATA!{:}

{:ro}

Ascultând de la distanță câțiva colegi deținuți vorbind despre o persoană care nu era de față, m-am gândit că nu ar fi rău să scriu câteva cuvinte despre „bârfă”. E ciudat că acei colegi îl vorbeau pe acel om când nu era de față, iar când acesta apărea toți își schimbau atitudinea, vorba și până și expresia feței. Îl întâmpinau cu o falsă căldură și false zâmbete pe cel pe care până nu demult îl bârfeau, dându-i impresia că este bine primit și acceptat.

M-am gândit cât de fățarnici, cât de lași și vânzători suntem. Multă vreme eu însumi m-am confruntat cu acest fel de perversitate. Adică, începusem să practic acest mod de a trăi. Îi spun astfel întrucât, din păcate, a devenit un mod de trai pentru lumea în care trăim. Indiferent de rasă, limba pe care o vorbesc, fie că vorbim de creștini tradiționali sau de creștini evanghelici, mai toată lumea astăzi se complace în a lua parte la diferite partide de bârfă.

Mai grav este că pentru unii, bârfa a devenit un fel de hrană. Se hrănesc zilnic, ascultând, inventând și răspândind bârfe. A devenit un fel de meserie. Fratele meu în Domnul, Robert Gavriluță a zis un lucru interesant, și anume că genul de oameni care se hrănesc cu bârfa se împart în patru categorii: primul este „bârfilă”, cel care scoate pe piață subiecte fierbinți. Este urmat îndeaproape de cel care pare, la prima vedere, nevinovat, și anume „urechilă” (cel care nu are altceva de făcut decât să asculte). O parte din cei din a doua categorie se transformă în a treia, și anume „răspândilă” (cel care dă share la bârfă, care duce mai departe și răspândește ceea ce a auzit; uneori, mai și înflorește informația cu adausuri personale). Însă, cea mai periculoasă categorie este cea de-a patra care îl are ca protagonist pe cel care combină toate cele trei categorii enumerate mai sus, adică cel care bârfește, ascultă și răspândește.

Poate unii se vor întreba: „Vorbește oare Biblia despre bârfă?”. Uitați ce am găsit în cartea Proverbe 20:9 – „Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucruri ascunse și cu cel ce nu își poate ține gura să nu te amesteci”.

Un cuvânt mai interesant și mai important este cel din Romani 1:28-32:

„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”.

Aici, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată diferite categorii de oameni care, din păcate, sunt numiți „vrednici de moarte”. Dacă veți citi, o să vedeți că acolo sunt trecute curvia, viclenia, nelegiuirea, lăcomia, răutatea… multe altele, iar printre acestea sunt trecuți și bârfitorii. Am fost surprins să găsesc această categorie de oameni printre cei „vrednici de moarte” – Romani 1:32, așa cum îi numește Sfânta Scriptură.

De ce oare așează Dumnezeu pe bârfitori în dreptul celor care sunt curvari, ucigași, lacomi, neînduplecați, etc?  Mi-am pus această întrebare și iată ce gândesc: bârfitorii sunt puși în rândul ucigașilor pentru că și bârfa ucide. Prin cuvintele noastre putem ajuta, mângâia, sprijini și tot prin cuvintele noastre putem ucide. Aș vrea ca toți cei care citesc aceste rânduri să se întrebe: cât de bun prieten sunt cu bârfa? Sau, cât de apropiat sunt de ea?

Noi am abordat subiectul acesta la timpul de rugăciune pe care îl avem zilnic unde ne întâlnim, în jur de 20 deținuți. După cum știți din mesajele anterioare, ne rugăm, cântăm laude Domnului, citim din Cuvânt și căutăm din Cuvântul Domnului răspunsuri la problemele noastre cotidiene. Am considerat bârfa ca una din cele mai grave probleme cu care ne confruntăm noi, copiii lui Dumnezeu.

Știți ce este mai trist? Faptul că unul din deținuții care erau cu noi la acea întâlnire, ascultând la ceea ce se vorbea, mi-a zis: „Ghiță, am să-ți spun ceva dar să nu te superi pe mine”. I-am spus că n-o să mă supăr, indiferent ce mi-ar spune. Mi-a spus: „La voi, la pocăiți, nu se bea, nu se merge la discotecă, nu vă drogați, nu dansați, nu faceți nimic din ceea ce s-ar putea vedea cu ochiul liber”. I-am răspuns că da; în mare parte, așa este. „Bine”, zice el, „însă aveți o mare problemă cu bârfitul”. Nu m-am supărat pe el, însă nu mi-a picat bine având în vedere faptul că eram acolo atât frați cât și prieteni. I-am răspuns că tocmai de aceea căutăm să dezbatem acest subiect, să îl facem vizibil, nu să încercăm să-l mușamalizăm, ci chiar dacă doare, să îl scoatem la iveală.

Ceea ce voi scrie în continuare, s-ar putea să deranjeze sau să nască reacții, de genul: „Iată cine ne dă nouă sfaturi, un deținut”. De aceea, vreau să-mi cer iertare dinainte tuturor celor ce se vor simți ofensați de cuvintele sau ideile mele. Cu părere de rău trebuie să admit că ceea ce mi-a spus acel coleg este foarte adevărat în mare măsură. Asupra noastră, a celor care îl proclamăm pe Hristos Iisus ca Domn și Mântuitor, întotdeauna vor fi ațintite privirile celor mai mulți. Am observat că oamenii nu au o problemă când un cetățean oarecare face ceva rău. Însă, vor observa imediat și vor striga în gura mare dacă un pocăit a fost prins în offside, făcând ce nu este îngăduit.

Cu siguranță că bârfa este un păcat și nu orice fel de păcat. Ci unul care îi face pe cei care îl practică să fie numiți de Biblie ca fiind „vrednici de moarte”. Bârfa a băgat oameni în pușcărie, dar a băgat oameni și în morminte. Bârfa a destrămat căsnicii, a nenorocit oameni și familii pentru totdeauna.

Un alt frate a spus ceva la fel de interesant în acea seară, și anume că „bârfa este doar o haină ce îmbracă, de fapt, invidia” și că motivul principal pentru care oamenii bârfesc este acela că ei sunt, de fapt, invidioși.

Nu știu motivul pentru care bârfești. Atât eu cât și frații mei de aici din penitenciar, am ales să nu mai facem acest lucru. Ne-am rugat pentru aceasta și slăvit să fie Domnul: a dat roadă!

În concluzie, ar trebui să facem ceva în privința bârfei sau a bârfitului? O, da! Ar trebui chiar acum să împreunăm mâinile și să spunem: „Doamne, Dumnezeule, în numele Fiului Tău preaiubit Iisus Hristos, te rog ajută-mă să nu mai bârfesc, să nu mai vorbesc de rău. Ajută-mă, Doamne, să îmi scot sufletul din această capcană a morții, numită bârfa. AMIN!”

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu înțelepciune, ca atunci când firea ne îndeamnă să bârfim, mai degrabă să binecuvântăm!

Fiți binecuvântați!

{:}{:en}

By listening a few colleagues from a distance talking about a person who was not present, I thought it would be a good idea to write a few words about „gossip.” E ciudat că acei colegi îl vorbeau pe acel om când nu era de față, iar când acesta apărea toți își schimbau atitudinea, vorba și până și expresia feței. Îl întâmpinau cu o falsă căldură și false zâmbete pe cel pe care până nu demult îl bârfeau, dându-i impresia că este bine primit și acceptat.

M-am gândit cât de fățarnici, cât de lași și vânzători suntem. Multă vreme eu însumi m-am confruntat cu acest fel de perversitate. Adică, începusem să practic acest mod de a trăi. Îi spun astfel întrucât, din păcate, a devenit un mod de trai pentru lumea în care trăim. Indiferent de rasă, limba pe care o vorbesc, fie că vorbim de creștini tradiționali sau de creștini evanghelici, mai toată lumea astăzi se complace în a lua parte la diferite partide de bârfă.

Mai grav este că pentru unii, bârfa a devenit un fel de hrană. Se hrănesc zilnic, ascultând, inventând și răspândind bârfe. A devenit un fel de meserie. Fratele meu în Domnul, Robert Gavriluță a zis un lucru interesant, și anume că genul de oameni care se hrănesc cu bârfa se împart în patru categorii: primul este „bârfilă”, cel care scoate pe piață subiecte fierbinți. Este urmat îndeaproape de cel care pare, la prima vedere, nevinovat, și anume „urechilă” (cel care nu are altceva de făcut decât să asculte). O parte din cei din a doua categorie se transformă în a treia, și anume „răspândilă” (cel care dă share la bârfă, care duce mai departe și răspândește ceea ce a auzit; uneori, mai și înflorește informația cu adausuri personale). Însă, cea mai periculoasă categorie este cea de-a patra care îl are ca protagonist pe cel care combină toate cele trei categorii enumerate mai sus, adică cel care bârfește, ascultă și răspândește.

Poate unii se vor întreba: „Vorbește oare Biblia despre bârfă?”. Uitați ce am găsit în cartea Proverbe 20:9 – „Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucruri ascunse și cu cel ce nu își poate ține gura să nu te amesteci”.

Un cuvânt mai interesant și mai important este cel din Romani 1:28-32:

„Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”.

Aici, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată diferite categorii de oameni care, din păcate, sunt numiți „vrednici de moarte”. Dacă veți citi, o să vedeți că acolo sunt trecute curvia, viclenia, nelegiuirea, lăcomia, răutatea… multe altele, iar printre acestea sunt trecuți și bârfitorii. Am fost surprins să găsesc această categorie de oameni printre cei „vrednici de moarte” – Romani 1:32, așa cum îi numește Sfânta Scriptură.

De ce oare așează Dumnezeu pe bârfitori în dreptul celor care sunt curvari, ucigași, lacomi, neînduplecați, etc?  Mi-am pus această întrebare și iată ce gândesc: bârfitorii sunt puși în rândul ucigașilor pentru că și bârfa ucide. Prin cuvintele noastre putem ajuta, mângâia, sprijini și tot prin cuvintele noastre putem ucide. Aș vrea ca toți cei care citesc aceste rânduri să se întrebe: cât de bun prieten sunt cu bârfa? Sau, cât de apropiat sunt de ea?

Noi am abordat subiectul acesta la timpul de rugăciune pe care îl avem zilnic unde ne întâlnim, în jur de 20 deținuți. După cum știți din mesajele anterioare, ne rugăm, cântăm laude Domnului, citim din Cuvânt și căutăm din Cuvântul Domnului răspunsuri la problemele noastre cotidiene. Am considerat bârfa ca una din cele mai grave probleme cu care ne confruntăm noi, copiii lui Dumnezeu.

Știți ce este mai trist? Faptul că unul din deținuții care erau cu noi la acea întâlnire, ascultând la ceea ce se vorbea, mi-a zis: „Ghiță, am să-ți spun ceva dar să nu te superi pe mine”. I-am spus că n-o să mă supăr, indiferent ce mi-ar spune. Mi-a spus: „La voi, la pocăiți, nu se bea, nu se merge la discotecă, nu vă drogați, nu dansați, nu faceți nimic din ceea ce s-ar putea vedea cu ochiul liber”. I-am răspuns că da; în mare parte, așa este. „Bine”, zice el, „însă aveți o mare problemă cu bârfitul”. Nu m-am supărat pe el, însă nu mi-a picat bine având în vedere faptul că eram acolo atât frați cât și prieteni. I-am răspuns că tocmai de aceea căutăm să dezbatem acest subiect, să îl facem vizibil, nu să încercăm să-l mușamalizăm, ci chiar dacă doare, să îl scoatem la iveală.

Ceea ce voi scrie în continuare, s-ar putea să deranjeze sau să nască reacții, de genul: „Iată cine ne dă nouă sfaturi, un deținut”. De aceea, vreau să-mi cer iertare dinainte tuturor celor ce se vor simți ofensați de cuvintele sau ideile mele. Cu părere de rău trebuie să admit că ceea ce mi-a spus acel coleg este foarte adevărat în mare măsură. Asupra noastră, a celor care îl proclamăm pe Hristos Iisus ca Domn și Mântuitor, întotdeauna vor fi ațintite privirile celor mai mulți. Am observat că oamenii nu au o problemă când un cetățean oarecare face ceva rău. Însă, vor observa imediat și vor striga în gura mare dacă un pocăit a fost prins în offside, făcând ce nu este îngăduit.

Cu siguranță că bârfa este un păcat și nu orice fel de păcat. Ci unul care îi face pe cei care îl practică să fie numiți de Biblie ca fiind „vrednici de moarte”. Bârfa a băgat oameni în pușcărie, dar a băgat oameni și în morminte. Bârfa a destrămat căsnicii, a nenorocit oameni și familii pentru totdeauna.

Un alt frate a spus ceva la fel de interesant în acea seară, și anume că „bârfa este doar o haină ce îmbracă, de fapt, invidia” și că motivul principal pentru care oamenii bârfesc este acela că ei sunt, de fapt, invidioși.

Nu știu motivul pentru care bârfești. Atât eu cât și frații mei de aici din penitenciar, am ales să nu mai facem acest lucru. Ne-am rugat pentru aceasta și slăvit să fie Domnul: a dat roadă!

În concluzie, ar trebui să facem ceva în privința bârfei sau a bârfitului? O, da! Ar trebui chiar acum să împreunăm mâinile și să spunem: „Doamne, Dumnezeule, în numele Fiului Tău preaiubit Iisus Hristos, te rog ajută-mă să nu mai bârfesc, să nu mai vorbesc de rău. Ajută-mă, Doamne, să îmi scot sufletul din această capcană a morții, numită bârfa. AMIN!”

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu înțelepciune, ca atunci când firea ne îndeamnă să bârfim, mai degrabă să binecuvântăm!

Fiți binecuvântați!

{:}